Felul în care suntem tratați în copilărie de către părinții noștri ne ajută să ne conturăm un anumit tip de atașament. Ajungem să fim poate prea „lipicioși”, prea indiferenți, sau chiar foarte schimbători și nehotărâți. Ne conturăm o părere despre noi în funcție de ceea ce ne oferă ei, iar la maturitate ne dăm seama cât de mult ne afectează acest lucru din punct de vedere emoțional.
Spunem că ne-am atașat de cineva atunci când simțim o afecțiune puternică și durabilă pentru acea persoană, iar gândul că nu o vom mai avea alături ne produce tristețe și durere. Deși pare un lucru firesc să avem parte de astfel de sentimente pentru cineva, nu toți oamenii simt sau își doresc asta. Această nevoie, de a ne apropia sau nu de cineva, se formează în copilărie atunci când părinții relaționează cu noi. În funcție de cât de dispuși sunt aceștia să ne ofere iubire și siguranță, ajungem și noi să cerem sau să oferim.
Ce fac părinții și ajungem să facem și noi?
Atunci când trecem printr-o despărțire, separarea de persoana respectivă ne provoacă o mulțime de emoții. Fie ne simțim abandonați, fie suntem ok cu ideea, fie suntem nehotărâți și uneori ne-o dorim înapoi, alteori nu. Modul în care reacționăm la o astfel de situație l-am învățat încă din primii ani de viață și putea fi observat atunci când părintele care ne îngrijea (de obicei mama) părăsea încăperea în care noi ne aflam.
Când copilul este iritat de plecarea mamei și se exprimă prin plâns, dar se liniștește repede focusându-se pe altă activitate, este vorba despre atașamentul securizant. La întoarcerea mamei, devine bucuros de revedere și nu pare deranjat de lipsa ei. Atunci când părintele oferă suport constant copilului, atât fizic cât și emoțional, indiferent de situație, copilul simte sprijinul permanent al părintelui, chiar și în momentele în care acesta nu se află fizic lângă el. Astfel, în viața de adult, îi va fi ușor să lege relații sănătoase de lungă durată cu ceilalți, în ciuda problemelor care pot apărea.
Dacă relația cu părintele este una nesigură, copilul nu știe dacă se poate baza pe el sau nu, este vorba despre un atașament anxios. În cazul în care mama părăsește încăperea, copilul devine dezorientat, reacționează prin plâns, lovit, fiind într-o stare continuă de neliniște La întoarcere caută să-i atragă atenția acesteia, dar în același timp „se și răzbună” pentru lipsa ei. Acest lucru se întâmplă pentru că părintele nu este consecvent în ceea ce oferă, are momente când este implicat și iubitor, dar și momente când este indiferent sau absent. Ajuns la vârsta adultă, va avea o nevoie puternică de confirmare de la ceilalți, fiind gelos și trăind cu teamă constantă că altcineva ar putea fi mai bun decât el.
Când copilul reacționează cu nepăsare la plecarea mamei și se joacă des singur, este vorba despre un atașament nesănătos – atașamentul evitant. Acel părinte care este detașat emoțional și nu stabilește niciun contact cu copilul. Lipsa conexiunii dintre părinte și copil duce la lipsa înțelegerii atât a celorlalți, cât și a propriei persoane. Adult fiind, nu va căuta confort și sprijin emoțional din partea nimănui, având un nivel scăzut de empatie.
Când părintele are cu copilul o relație bazată pe frică sau traumă, este vorba despre un atașament dezorganizat. Acesta se manifestă prin comportamente bizare cum ar fi privirea fixă, învârtirea pe loc, acestea manifestându-se atât în prezența mamei, cât și în absența acesteia. În cazul acestui stil de atașament, teama de intimitate și evitarea construirii unor relații sunt principalele probleme. Odată devenind adult, fie ajunge să respingă apropierea prea mare de ceilalți, fie are o nevoie ascunsă de apropiere, dar fără a face pași în această direcție.
Stilul de atașament influențează modul în care facem față stresului și problemelor cotidiene, de aceea atunci când este vorba despre o situație identică, o persoană o poate resimți drept o catastrofă, în timp ce alta o poate vedea ca pe un lucru banal. Legăturile emoționale pe care le creăm cu ceilalți sunt puternic influențate de stilul de atașament, de aceea simțim o pierdere sau o despărțire în moduri diferite și pare că nu toți suferim la fel de mult. Și așa și este…
