Flori, fete, filme sau…băieți… Sau poate doar filme bune…și băieți, până la urmă e Dragobetele și Dragobetele sărută fetele. Am putea spune că este un Valentine’s Day românesc, poate puțin din topor. Și poate tocmai de aceea nu rezonăm neapărat cu perfecțiunea evident artificială a comediilor romantice de la Hollywood.
Iată lista noastră de filme pentru o sărbătoare trăită pe bune:
1 Before Sunrise (1995) regia Richard Linklater, cu Ethan Hawke, Julie Delpy
Context: Un tren. Ruta Budapesta-Viena. 16 iunie 1995. Jesse. Celine.
Un film despre conversație pură și despre relații, înainte de era rețelelor sociale.
Doar doi oameni vorbind despre tot și nimic, într-o după-amiază de iunie în Viena, știind că magia se va termina în următoarea zi. Și totuși nu s-a terminat.
De ce să-l vezi? Pentru a învăța să comunici. Verbal, nu prin mesaje. Într-o eră digitală, acest film este o lecție despre prezență. Te învață că o conexiune reală nu are loc prin mesaje text sau emoji-uri, ci prin gesturi, priviri, pauze în conversație, vulnerabilitate.
2 One Day (2011) Regia Lone Scherfig cu Anne Hathaway, Jim Sturgess
Context: Imaginează-ți să fii student la Edinburgh. Și, la finalul facultății, să-ți faci o promisiune. Să ții legătura, adică să te vezi anual cu acel coleg de facultate, pe care ai avut veșnic crush, dar căruia nu i-ai spus niciodată. Și să vă vedeți fix în aceeași dată, pe 15 iulie (Ziua Sf. Swithin), timp de 20 de ani.
Definiția perfectă pentru Right people, wrong time.
De ce să-l vezi? Pentru că ar fi bine să spui ceea ce simți până nu e prea târziu. Pentru că o așteptare de 20 de ani este, în cele mai multe cazuri, exagerată și nu duce la nimic bun. Este riscant și nu te va împlini emoțional. Pentru că timpul nu are răbdare, iar „mai târziu” se poate transforma, fără să ne dăm seama, în „niciodată”.
3 Eternal Sunshine of The Spotless Mind (2004) Regia Michel Gondry cu Jim Carrey, Kate Winslet
Context: Am eșuat lamentabil într-o relație și pur și simplu vreau să mi-o scot din cap. Și pot. Am aparatura. Dar unde va duce asta?
Cred că m-am îndrăgostit de o fată cu părul albastru. O cheamă Clementine. Este minunată.
De ce să-l vezi? Pentru că a-ți șterge amintirea cuiva este greșit. Pentru că poți elimina durerea prin negare, dar fericirea va fi întotdeauna acolo. Amintirea nu poate fi ștearsă fără a-ți șterge într-o oarecare măsură o parte din propria identitate.
4 Sweet November (2001) regia Pat O’Connor cu Charlize Theron, Keanu Reeves
Context: Oare cineva te poate schimba doar într-o lună?
Un film despre cum o iubire aparent scurtă (temporal), dar trăită cu o intensitate foarte puternică îți poate schimba viața. Și prioritățile. Dintr-o întâlnire care, pentru mulți ar părea banală. Un examen pentru școala de șoferi.
Un mare plus pentru coloana sonoră, Enya (Only Time), care transforma filmul într-o experiență melancolică remarcabilă.
De ce să-l vezi? Pentru că schimbarea există, este reală și palpabilă. Trebuie doar să găsești omul potrivit. Și, pentru că deși finalul nu este unul fericit, filmul te învață că profunzimea sentimentelor bate uneori durata lor.
5 500 Days of Summer Regia Marc Webb Cu Joseph Gordon-Levitt , Zooey Deschanel
Context: This is not a love story. În acest film există doar două tabere: fie rezonezi cu Summer, fie cu Tom. Depinde de gradul tău de maturitate emoțională. Sau poate doar de empatie. Aici s-a dezvoltat conceptul de Manic Pixie Dreamgirl, anume imaginea unei femei ideale dar care există doar în mintea bărbatului.
De ce să-l vezi? Pentru a înțelege lumea în care trăiești. Lumea reală, nu cea închipuită de tine, în care ai așteptări. Am să recunosc faptul că la prima vizionare l-am compătimit pe Tom. Apoi m-am uitat din nou la film. Și am realizat că este un nice guy care își proiectează așteptările asupra unei fete normale, care îi menționează din prima clipă că nu vrea o relație. Este un film esențial despre a înțelege diferența dintre două concepte: acela de a iubi pe cineva și acela de a iubi ideea de cineva.
6 Balanța (1992) Regia Lucian Pintilie -cu Răzvan Vasilescu, Maia Morgenstern
Nu puteam să nu avem și un film românesc, doar e Dragobetele!
Context: Poate că unii nu-l consideră film de dragoste. Unii! Oricum filmul este o capodoperă, din toate punctele de vedere. Punct focal, acțiunea! Se desfășoară în ultimii ani ai comunismului. Dar haideți să ne concentrăm pe protagoniști, care sunt considerați de contemporanii lor niște inadaptați, dar care, mai degrabă, sunt niște supraviețuitori. Singurii onești, cinstiți dintr-o societate degradantă și degradată pe toate planurile, absurdă, violentă, de-a dreptul grotescă.
Scena de la final este, poate, una dintre cele mai memorabile și oneste declarații de dragoste din cinematografia noastră unde: „Mă întreb ce copil ar ieși din noi doi? Păi din noi doi nu poate să iasă decât ori un tâmpit, ori un geniu!”
De ce să-l vezi? Pentru că, dincolo de o poveste de dragoste atipică, cuprinde o piesă cheie a istoriei românești, precum și realități ale societății noastre, pe care uneori vrem să le uităm. Pentru că surprinde dragostea românească nefiltrată, veritabilă, cu replici tăioase, amuzante, unhinged! Pentru că protagoniștii pot fi oameni de oriunde și de oricând, care luptă să-și păstreze luciditatea prin ironie și corectitudine.
7 Call me by your name Regia Luca Guadagnino cu Timothee Chalamet, Armie Hammer
Elio (Elio, Elio, Elio, Elio…Oliver…I remember everything)
Context: Vara 1983. Undeva în Nordul Italiei. Ai 17 ani și te îndrăgostești pentru prima oară. Norocosul? Studentul american Oliver, care va locui pentru restul verii cu familia ta. Iar sentimentul este reciproc. Trăiești cea mai frumoasă vacanță. O vară care ar putea să nu se termine niciodată. Un vis febril din care te vei trezi, odată cu prima zăpadă.
De ce să-l vezi? Pentru a înțelege suferința. Pentru a retrăi, poate, fiorii primei iubiri. Pentru peisaje. Pentru atmosfera de dolce far niente. Pentru că e mai bine să vorbești decât să mori. Pentru scena de la final (pusă în lumină de o coloană sonoră pe măsură, ce-l are ca principal pe Sufjan Stevens), în care Elio plânge în fața șemineului. Memorabilă scenă! Pentru că prețul pentru o fericire imensă este o durere pe măsură. Dar merită să plătești acest preț.
