Cu toții am crescut înconjurați de replici agresive legate de prezența femeilor în trafic, de multe ori nemeritate. În ciuda diverselor statistici care indică faptul că femeile tind să fie şoferițe mai bune, stereotipurile cu rădăcini misogine legate de abilitățile de condus ale femeilor continuă să existe.

Oare este adevărul acesta universal, iar mașinile și femeile nu sunt compatibile? Sau femeile „moștenesc” aceste „greșeli” și această presupusă incompatibilitate încă din primele ore de condus. Frica și nesiguranța de sine vin la pachet cu ofertele multor școli de șoferi.

Am căutat mai multe mărturii ale femeilor care au trecut sau trec prin experiența școlii de șoferi. De cele mai multe ori poveștile acestea rămân nespuse, iar elevele noi ajung să creadă că ele sunt problema și renunță. Acestea sunt câteva dintre experiențele lor.

„Adesea instructorul îmi spunea «varză incompetentă», asta pentru că îi explicam că vreau să fiu precaută și îl rugam să aibă mai multă răbdare cu mine. Tot ceea ce voia el era să se termine ora mai repede.

Instructorul meu auto era un om misogin și fără pic de răbdare. Încă din a doua oră mi-a atras atenția că trebuie să îi fiu recunoscătoare că mă suportă când «intru în toate bălăriile cu mașina». Mie mi se părea normal să fac greșeli la început, doar era prima dată când urcam la volan. După a cincea ședință am început să mă întreb dacă voi putea conduce vreodată. Stăteam stresată să nu fac vreo greșeală și ajungeam aproape să plâng de frustrare când făceam ceva greșit. Atunci spunea, aparent generalizând, că «unii dintre voi ar trebui să re-dați psihologicul» sau alte replici asemănătoare. Practic, mă făcea să cred că sunt inaptă să conduc și că nu am nicio șansă”.


„Cu misoginismul este total altă poveste. De la natură, am formele corpului destul de pronunțate, iar el nu rata ocazia să facă tot felul de remarci. El avea peste treizeci și cinci de ani, copil și nevastă, iar eu abia împlinisem optsprezece ani.
Când mă punea să ies din mașină să văd reperele din afară, comenta că îmi stă fundul bine în pantalonii ăștia sau invers, că nu ar fi trebui să mă îmbrac așa. Norocul meu e că am făcut când era destul de frig școala și, în general, eram in hanorac sau pulover. Totuși, o singură dată s-a nimerit să vin cu ceea ce el a numit „decolteu”. Era o bluză cu care eu merg și la școală și, fiind într-un colegiu cu reguli relativ stricte, nu mi s-a atras niciodată atenția. El a început să se hiperventileze când trebuia să mă aplec să-mi iau geanta, iar în timp ce conduceam mi-a aruncat cu o biluță de hârtie în decolteu, exact cum fac băieții de gimnaziu. La toate acestea se adaugă momentele când mă punea să încetinesc ca să se uite după fete nu cu mult mai mari decât mine, sau dăți când mă întreba despre relația mea intimă cu iubitul meu.

Eu am ținut să port mască la fiecare ședință. El era complet împotrivă și râdea de mine că „îmi e frică”. Am suportat și am încercat să termin cât mai repede discuția. Nu se lăsa și îmi spunea „Te-aș fi pupat, dar tu porți mereu mască” sau „Ce ar zice iubitul tău dacă ți-aș smulge masca și te-as pupa?”

Faptul că am rămas să continui orele cu el după primul semn este unul dintre cele mai mari regrete ale mele. Mi-a creat o mulțime de stări negative, atacuri de panică și sesiuni de plâns. Acum am permisul, nu pot spune că neapărat datorită lui. După abia două-trei săptămâni am început să nu îi mai aud vocea în cap de fiecare dată când nu făceam ceva perfect. Am mai scăpat de stresul de la volan și sper să nu rămân afectată pe termen lung de această «experiență».”



„Aveam un instructor extrem de libidinos care tot punea mâna pe mine. Pe lângă asta, era extrem de dezordonat, erau gunoaie la pedale. Nu era atent la ce fac. Când eram în sensul giratoriu, în loc să-mi explice ce trebuie să fac, își căuta pastilele.”


„Nu mă pot plânge că instructorul meu nu m-a învățat să conduc sau că a făcut anumite gesturi indecente. Am observat multe diferențe în atitudinea lui față de mine și alți elevi la orele cărora am asistat, ei fiind baieti. În timpul școlii nu am realizat neapărat aceste lucruri, cel mai mare șoc a fost după ce am obținut permisul și am ieșit prima oară să conduc cu tatăl meu. Mi-am dat seama că nu știu să conduc cu o viteză adecvată în oraș și să profit de anumite oportunități în trafic. Uitându-mă în urmă, instructorul nu a insistat niciodată să merg mai repede sau mai cu «tupeu». Când asistam la orele băieților, îi certa mereu când nu profitau de momente libere în intersecții sau nu o «călcau» când era strada liberă. Situații în care, dacă mă aflam eu, îmi spunea să merg regulamentar. Nu pot să neg că poate nici eu nu aveam un talent special, dar m-a deranjat diferența de atitudine. „Lasă că e fată, nu trebuie să conducă ca un băiat”, chiar dacă niciodată nu a spus asta. Știu că multe fete au experiențe mult mai neplăcute decât a mea, povești de abuz sexual și alte probleme mult mai grave, dar cred că nu ar trebui să neglijăm această misoginie subtilă și atitudinea delăsătoare față de fete.”

„Am avut noroc să am parte de un instructor extraordinar. Povestea mea se referă la cum am picat traseul prima dată din cauza unui polițist misogin.

Din momentul în care am pornit mașina și am început să conduc, nu a durat mai mult de două minute să fiu numită ,,incompetentă și neatentă”, deoarece am rugat examinatorul să repete direcția de mers. Consider că am condus bine, dar am făcut o greșeală în valoare de șase puncte. Mi-am dat seama, dar nu mi s-a făcut observație. Nu am primit niciun comentariu legat de condus în timpul examenului. După realizarea manevrei de parcare laterală, examinatorul a apăsat pe frână când eu deja staționasem. Mi s-a părut ciudat, dar am considerat că din moment ce eram deja oprită și mașina nu pleca de pe loc, nu voi avea probleme. Eram anxioasă din cauza stresului, dar și a comentariului de la început. La finalul examenului a început stimatul domn polițist să îmi calculeze punctajul. Mi-a scăzut de patru ori poziția în timpul mersului, justificând că ,,la cât de în față ți-ai dat scaunul, cum poți întoarce de volan?”*, plus o intervenție a examinatorului și două semnalizări neefectuate.

La coborârea din mașină, domnul instructor a cerut justificarea punctelor acordate, în special la „poziția în timpul mersului”. Răspunsul examinatorului a fost „Cere-i ei” (arătând cu degetul spre mine) Și întreabă-te cum îți permiți să lași toate nepriceputele la examen, să-mi pierd eu timpul.” 

*Poziția în timpul mersului se referă la poziția mașinii în raport cu drumul, nu poziția efectivă a șoferului în scaun.


Sabrina-Ioana Dâscă are 18 ani, este din Bacău și studiază la Colegiul Național de Artă „George Apostu”, secțiunea Arhitectură și Arte Ambientale.
Editori ilustrații: Emilian Mocanu, Octavia Bortișcă.
Editor text: Anna Aroș.

Acest proiect face parte din cadrul proiectului „Ateliere, Gen”, organizat de asociația Forum Apulum, finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite.