Proiectul acesta ilustrează realitatea care s-a construit în jurul meu odată cu terminarea liceului, și resimțită cel mai puternic după terminarea licenței. Exista o perioadă în viață în care simțeam că le pot face pe toate, că lumea era a mea. Singurele limite erau cele legate de ora de culcare și mersul la școală. Școala trebuia să ne ajute să ne găsim locul în viață. Acel loc are să facă întreaga diferență.
„Cariera” și „viitorul” au fost subiectele de care devenisem obsedată. Așteptam cu nerăbdare să fac cunoștință cu viitorul meu, să mă văd pe mine, cea adultă. La acea vârstă, notele făceau diferența dintre cei „buni” și cei „mediocri”. Începusem să mă mișc strict într-o zonă de confort. Ea a devenit o bulă confortabilă și sigură, reprezentată de toate activitățile școlare. Scopul meu era să am cât mai multe note de zece. Nu a durat mult până să-mi dau seama că notele m-au lăsat fără pasiuni.
Întrebarea care a spart bula a fost: „Unde vrei tu să ajungi? “.
Și în momentul în care realizezi că nu ai răspunsuri la această întrebare, începi să cazi.
Iar odată ce începi să cazi, parcă nimic nu mai e la fel. Începi să simți lumina altora deasupra ta, în timp ce te pierzi printre ei.
Dacă nu ești cel mai bun, nu ești bun de nimic. Dacă ești doar bun, nu o să fii văzut de nimeni.
Ochii tuturor așteaptă să vadă noul tău eșec.
Diferența dintre tine și restul se află în visurile pe care ei le au și visul pe care tu nu îl ai. Oare mai are rost să încerci?
Nu poți eșua dacă te oprești din a mai încerca. Este o risipă de timp dacă nu te poți ridica la propriile așteptări.
Așa că cea mai bună șansă este să rămâi în zona ta de confort.
Să rămâi în zona în care nu poți fi judecat de nimeni, unde nu poți eșua.
Iar după toate astea, mai poți spune că exiști?
Hanczig Szilvia are 22 de ani, e din Jibou și studiază Grafică la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca.
Editori ilustrații: Lucian Barbu, Sebastian Ștefan
Editor text: Anna Aroș
