Andra Andriucă, așa cum o știu eu, e o fire veselă, dar și emotivă. E suma tuturor trăirilor ei și a tuturor oamenilor care o inspiră. Andra e fix genul de persoană care pe scenă e ca un copil în mediul său. Zâmbește, dansează și vorbește cu un accent moldovenesc drăguț, care îmi aduce aminte de casă. Și dacă ea se simte în mediul ei pe scenă, eu mă simt acasă din public. Și e cool. 

Pentru ea, povestea cu muzica a început pe la 12 de ani, atunci când a văzut o fată cântând la chitară. Din momentul acela, a fost sigură că asta vrea să facă. A cumpărat o chitară și, treptat, și-a început călătoria în muzică, mai întâi cântând în camera ei și apoi, cu timpul, împărtășind și cu publicul. Astfel, Andra a ajuns să devină artista sensibilă pe care am avut și eu ocazia să o descopăr în concerte.

De piesele Andrei Andriucă am dat pe la 18 ani, când eram anul 1 la facultate. Mă preocupam încă de adaptarea într-un nou oraș și ascultam zi de zi doar alternativ, pentru că se simțea comforting. Spotify îmi recomandase piesa „Tu nu uita”, varianta interpretată de Andra Andriucă și Paul Tihan, pentru că știa că îmi plăcea deja Paul. Așa că ușor-ușor am început să intru și pe „teritoriul” Andrei. De obicei nu-mi place să grăbesc lucrurile în ceea ce privește muzica. Foarte rar mi se întâmplă să ascult dintr-o dată aproape toată discografia unui artist. Așa că am aprofundat mai mult din repertoriul Andrei mai târziu, undeva prin primăvara anului trecut, atunci când participasem la dubla lansare de albume, al ei și al lui Paul Tihan. 

La Andra apreciez cel mai mult că este unul dintre puținii artiști pe care îi simt atât de aproape de generația mea. Pe lângă faptul că suntem apropiate de vârstă, Andra scrie piese care sintetizează emoțiile prin care trecem toți, mai ales cât suntem tineri. „Scriu povești despre mine, despre oameni și despre viață, pe care le trăim și experimentăm fiecare dintre noi la un moment dat și în care, deseori, se ascund și frici și iubiri, dor, dureri sau fericiri”, îmi spune ea. Cu toate experiențele și trăirile ei, Andra face o „colecție”, purtându-le cu ea pe parcursul vieții. Pentru artistă, piesele nu sunt doar o modalitate de exprimare, ci și „o formă foarte personală de a păstra amintiri, oameni, gânduri, iubiri”. Fiecare vers al ei este o legătură pe care o face între interiorul ei și ascultători, dar și o invitație de auto-descoperire. 

Ce am regăsit la Andra și mi-a plăcut enorm este că muzica ei vorbește despre emoții complexe și trăiri intense. Nu este vorba doar despre curajul de a aborda neliniștile, ci despre curajul de a le înfrunta, de a le trăi cu toată intensitatea lor și de a le afișa, chiar și atunci când sunt dureroase. Mi se pare un skill pe care nu multă lume îl are, pentru că, în general, suntem preocupați să facem pe puternicii, să nu ne arătăm vulnerabilitățile. „Cred că e foarte important să spunem lucrurilor pe nume, cu sinceritate, chiar dacă uneori pare prea crud, direct sau chiar dureros. Cred că așa putem ajunge să schimbăm lucruri, să evoluăm și să ne întâlnim unii cu alții mai sinceri”, spune ea. 

În călătoria sa de autodescoperire, Andra a lansat albumul „Liniștea nu se împarte”, care e despre echilibrul dintre vulnerabilitate și independență și care dă titlul și uneia dintre piesele de pe album. Recunosc că numele m-a surprins în mod plăcut, pentru că sintetizează unul dintre sentimentele pe care le-am îmbrățișat destul de des, acela de a-mi fi propriul sprijin atunci când viața se face grea. „Am realizat, odată cu piesa «Liniștea nu se împarte», că tot ce am căutat eu mereu și am găsit deseori în alți oameni, ar trebui să caut și să găsesc mai întâi în mine”, povestește Andra. 

Cea mai recentă lansare a sa, piesa „Am fluturi prinși în labirint”, vorbește despre alt moment de care ne lovim mulți pe la 20 de ani, anume dificultatea de a cere ajutorul. M-am regăsit destul de mult în piesa asta, tocmai pentru că de multe ori cred că pot să duc orice situație singură, avându-mă pe mine. Lecția este totuși alta aici: „Cântecul vorbește despre toate luptele cu noi înșine pentru care ne zbatem să le descoasem singuri, fără a căuta câte o mână de-a celor care știm că ar descoase cu noi”, spune Andra. „E ca un semn de mulțumire pentru fiecare mână care a știut să mă salveze când aveam nevoie de salvare, chiar și când eu nu aveam voce ca să pot să cer asta”. 

Lansarea single-ului rămâne pentru mine concertul preferat. A fost o revelație că ceea ce cântă Andra nu este doar despre ea, ci despre noi toți. Mi s-a părut drăguț să văd cum ascultam fiecare piesă și pe loc îmi aminteam câte ceva despre mine, despre vreun moment similar cu cel împărtășit de Andra. Mi-am dat seama că poveștile din spatele pieselor ei sunt completate de poveștile fiecărui om din public. Andra însăși mi-a confirmat acest sentiment, povestind: „În ceea ce scriu se regăsesc multe povești despre oameni și viață, prin care fie trec eu, fie le aud și văd în jurul meu, dar cu care, mai devreme sau mai târziu, cred că ajungem să ne întâlnim cu toții. Punându-le în cântec, ajung să le păstrez în viață pentru mine și să nu le pierd, dar și mai minunat e cum, odată împărtășite cu oamenii, ele devin poveștile lor”. 

Legat de planurile sale de viitor, pe Andra o mai puteți vedea în turneul de lansare a piesei la Iași sau „acasă”, cum spune ea, pe 30 martie și în București, pe 3 aprilie. Așadar, dacă sunteți prin zonă, nu ratați ocazia de a experimenta muzica Andrei live și de a trăi momentele de conexiune profundă atât cu voi înșivă, cât și cu fragmente din sufletul ei, transmise prin piese.