Pe Mihaela Mihai și Mariam Mohamed le leagă multe lucruri. Nu doar că sunt colege la echipa națională de handbal U19 a României și la CSM București, dar au și început să joace handbal la vârsta de nouă ani. Mihai joacă pe postul de extremă dreapta, iar Mohamed pe cel de extremă stânga.
Ce le unește la doar câteva ore distanță de meciul în care vor lupta pentru medalia de bronz a Campionatului European U19? Ambele au primit titlul de „omul meciului” la turneul final de la Pitești și Mioveni.
Mihaela Mihai a ajuns întâmplător pe terenul de handbal. Pentru că mama ei era secretară la școala la care învăța, a decis să nu mai „piardă vremea” în biroul ei, după ce-și termina orele. Așa că atunci când a aflat că profesoara de sport caută fete pentru echipa de handbal a decis să se alăture, iar imediat cum a pășit pe terenul de handbal și-a dat seama că nu o să-l părăsească.
Primul contact cu handbalul a fost similar și pentru Mariam Mohamed. Tot în clasa a treia, a fost întrebată de Roxana Ștefănescu, profesoara ei de sport de atunci, dacă n-ar vrea să facă parte din echipa de handbal a școlii. A spus „da” fără să ezite, pentru că era curioasă și plină de energie. Faptul că profesoara ei era legitimată la CSM București a făcut să fie doar o chestiune de timp până când Mohamed să ajungă și ea la echipa din Capitală.
Pentru un sportiv, participarea la cursurile de la școală poate să devină o problemă, mai ales atunci când programul antrenamentelor sau al cantonamentelor se suprapune cu orele de la clasă. Mihaela Mihai s-a confruntat cu acest impediment, mai ales în semestrul al doilea din clasa a XI-a, când a fost împrumutată să joace jumătate de sezon la Dunărea Brăila și a fost nevoită să se mute cu totul în alt oraș.
Cum arată o zi cu școală și antrenamente, atunci când faci sport de performanță? Răspunde Mihaela Mihai: „În timpul liceului, mă trezeam la 5:30. La 6:30 plecam la liceu, terminam la 14:30 și plecam direct la antreament. Acolo aveam vizionare la 16:00, la 17:00 antrenament și ajungeam acasă undeva la 20:00 – 21:00. Mă culcam și o luam de la capăt.”
Echilibrul dintre școală și handbal este mult mai ușor de păstrat atunci când handbalistele învață la un liceu sportiv, unde programul este făcut în jurul antrenamentelor pe care le au. Așa a fost pentru Mariam Mohamed, care a primit mai multă înțelegere de la școală pentru a putea face performanță în handbal. Însă această situație nu este o regulă, iar înțelegerea profesorilor în astfel de cazuri depinde de la liceu la liceu.
Atunci când vine vorba de viitor, Mihai se gândește la un trofeu de Champions League câștigat cu CSM București, echipă la care este legitimată și în prezent. Dar nu exclude și o experiență în străinătate, care ar ajuta-o să dobândească „o altă perspectivă asupra handbalului”. Cristina Neagu o inspiră cu fiecare antrenament de la echipa de club și își dorește să-i egaleze sau chiar să-i depășească performanțele.
La cei 18 ani, se află deja pe drumul cel bun. Pentru că atunci când intră pe teren, uită de tot și se concentrează doar pe ce are de făcut. Nu simte presiune nici din partea publicului, nici din partea familiei, care vine să o vadă la meciuri: „Indiferent ce-ar spune ai mei, eu știu cel mai bine ce am de făcut în teren.”
„M-am apucat de acest sport pentru aceste meciuri. Nu pentru cele mai ușoare, ci pentru cele cu miză.”, spune Mariam Mohamed după meciul cu Germania, la finalul căruia a și obținut titlul de „omul meciului“. Și-ar dori să ajungă la Gyor și să devină cea mai bună extremă din lume, însă știe că până atunci mai trebuie să muncească foarte mult. O handbalistă care o inspiră este muntenegreanca Majda Mehmedovic, care a jucat și la CSM București, între 2016 – 2019.
Acest material este realizat cu sprijinul BRD Groupe Société Générale, sponsor al echipelor naționale de handbal ale României.