România a pierdut cel de-al doilea meci din cadrul Campionatului European de Handbal Feminin U19 de la Pitești. Portugalia a învins cu 36-30, iar înfrângerea s-a simțit mult mai intens, după un prim meci în care România câștigase împotriva Islandei, iar Portugalia pierduse în fața Germaniei. Poate că este încă prea devreme să tragem concluzii, dar în mod cert putem să facem calculele pentru calificare.
Ploaia de ieri nu a adus victoria, așa cum s-a întâmplat cu o zi în urmă, la meciul cu Islanda. Și poate că tribunele nu au fost la fel de pline ca în prima zi de meci, dar asta nu s-a simțit. Pentru că publicul a trăit fiecare pasă, fiecare gol și fiecare ratare cu sufletul la gură.
Nu le-a luat mult suporterilor să treacă de la clasicul „Ro-mâ-ni-a” la „Luptăm, luptăm, luptăm și câștigăm”, strigat din momentul în care Portugalia a luat frâiele meciului, înainte de pauză, până la final.
De obicei, vedetele meciului sunt jucătoarele care marchează. Aseară, Diana Lixăndroiu (România) și Luciana Rebelo (Portugalia) au primit fiecare câte un tricou, în semn de apreciere, pentru cele mai multe goluri marcate. Însă adevărata vedetă a meciului a fost, fără doar și poate, portărița echipei rivale, Matilde Rosa. Jucătoarea de 18 ani parcă anticipa direcțiile din care veneau mingile, pentru că le apăra cu precizie matematică.
Când pierzi un meci, în special unul cu miză importantă, poate că ultimul lucru pe care ți-l dorești este să rămâi pe teren. Dar fetele noastre au stat drepte în fața publicului, au făcut cu mâna suporterilor și le-au mulțumit. Ca niște adevărate învingătoare.
Iar atunci când sala a început să se golească, nu s-au repezit la vestiare. S-au strâns în cerc, la mijlocul terenului, alături de antrenoarea principală, Simona Maior Pașca, și de Luminița Huțupan, antrenoarea portarilor. Au stat acolo minute bune. Apoi au plecat cu capul sus de pe teren.
Ce nu se vede la televizor după o înfrângere este emoția care rămâne în sală, toate acele frânturi de conversații pe care le auzi în stânga și-n dreapta: despre cum România o să învingă Germania, despre cum Portugalia o să piardă cu Islanda, despre cum meciul viitor o să fie mai bine.
Și poate că scorul următor chiar ne va lua prin suprindere. Pentru că în handbal, ca în viață, uneori e nevoie să pierzi, ca să te poți ridica la adevărata valoare.
Acest material este realizat cu sprijinul BRD Groupe Société Générale, sponsor al echipelor naționale de handbal ale României.