Dacă ți-ai aruncat ochii către tribune, încă de la primele meciuri ale turneului de la Pitești și Mioveni, cel mai probabil ai văzut, undeva aproape de poartă, steagul României, pe care scria Vulcan HD. Acolo se aflau părinții handbalistei Anamaria Grigore, ale cărei aruncări au fost unele dintre cele mai spectaculoase în cadrul acestui turneu, în special în ultimul meci în urma căruia România a câștigat medalia de bronz.

Dar ei nu erau singurii părinți din sală. De o parte și de alta a terenului, familiile și prietenii jucătoarelor le priveau cu sufletul la gură. Se bucurau de reușitele lor și trăiau cu intensitate fiecare ratare. Pentru că, spre deosebire de publicul obișnuit, știau cum arată munca din spate, toate antrenamentele care începeau în creierii dimineților, toate neliniștile jucătoarelor, toate ieșirile în oraș amânate și toate visurile născute la cele mai fragede vârste. Nu este o exagerare, deci, să spui că victoria naționalei de handbal feminin U19 a fost, de fapt, și victoria părinților.

Mișcările pe care le face Anamaria Grigore sunt șerpuitoare, rapide. Acum prinde mingea și tot acum este una cu podeaua și nimerește o aruncare. Pe stadion, pare din ce în ce mai neînfricată, de la un meci la altul. „Munca e depusă deja, antrenamentele sunt făcute, trebuie doar să am încredere în mine.” Și repetă ultima parte a propoziției încă o dată. 

Dacă o întrebi ce simte când este pe teren, o să-ți răspundă după câteva minute de pauză: „Pur și simplu, uit de toate problemele pe care le am în viața de zi cu zi și mă concentrez doar pe meci. N-aș mai ieși din teren. Aș rămâne doar acolo, o zi întreagă.” Iar asta se poate vedea cu ochiul liber.

Și-ar dori să joace la Gyor cândva. Pentru că o inspiră atitudinea handbalistelor de pe teren, faptul că au o mentalitate de învingătoare, dar și viteza cu care acționează. Însă dacă ar fi să câștige un trofeu de Champions League ar vrea să o facă cu CSM București sau Rapid.

Una dintre surprizele plăcute ale turneului de la Pitești și Mioveni a fost și Denisa Romaniuc, care a participat pentru prima oară la un campionat european, alături de echipa naționalei. Faptul că tânăra de la CSS 2 Baia Mare a ajuns să joace handbal i se datorează tatălui său. Romaniuc avea doar 9 ani când se plictisese deja de volei, pe care îl practicase constant în ultimii 4 ani. Și-a rugat tatăl să-i găsească un alt sport și așa a început să joace handbal, într-o joi, la 13:30.

Pentru antrenamentele de handbal se trezea chiar și în weekend la ore la care alți copii dormeau. Pe teren au atras-o energia și adrenalina, comunicarea și jocul de echipă, dar mai ales cum se îmbinau toate acestea pentru a crea coeziune și pentru a aduce victoria echipei. Despre handbal spune că i-a dat disciplină, a învățat-o să-și facă un program, să aibă anumite rețineri și să nu mănânce tot felul de prostii, ca să poată ajunge la un anumit nivel.

La fel ca majoritatea colegelor ei, a plecat de acasă la un centru de pregătire la 13 ani și, chiar dacă se afla la doar 66 de kilometri de Sighetu Marmației, locul în care și-a trăit copilăria și în care se afla familia ei, drumurile spre casă nu erau atât de dese. Iar acesta este un sacrificiu pe care majoritatea handbalistelor îl fac. Se mută devreme de acasă, pleacă de lângă prieteni și familie în orașe străine unde trebuie să o ia de la capăt.

Făceam antrenamente dimineața, de la 8. Mergeam direct la școală. După școală mergeam la antrenament și ajungeam acasă seara, pe la 6 jumate. Stăteam și noi puțin, ne odiheam și mergeam la masă. Toate făceam aceleași lucruri în același timp. După cină ne puneam să învățăm pentru evaluarea națională și să ne facem temele pentru următoarea zi. Ne-a fost foarte greu.”, spune Romaniuc.

Sursă Foto: FRH

Iar greul a continuat toți anii, mai ales la final de liceu, înainte de bacalaureat: „Mergeam în deplasări, pe mașină, pe autocar. Chiar dacă era muzică, încercam cât mai mult să învățăm pentru BAC.” Iar sacrificiile nu s-au încheiat aici, pentru că Denisa se pregătește de admiterea la două facultăți, pe care își dorește să le facă în paralel, educație fizică și sport și IT, la Baia Mare.

Sursă foto cover: Federația Română de Handbal (FRH)

Acest material este realizat cu sprijinul BRD Groupe Société Générale, sponsor al echipelor naționale de handbal ale României.