Foto: Copertă album „Sweet Amnesia”

Ziua concertului a însemnat și a doua zi de proteste în capitală. Se strâng tot mai mulți oameni, dar crește și paranoia generală. Nu mai știi ce să crezi, ce să-i mai spui cui, ce să răspunzi la întrebarea „Cu cine ai votat?”. În drum spre Expirat, șoferul de Uber mă întreabă dacă știu de Trump și încearcă să mă descoasă legat de alegeri. Nu pot să spun că mi-a fost teamă, dar sigur nu m-am simțit confortabil.

Ajung la concert și mi se pare ireal că la doar câțiva kilometri mai încolo, în Piața Universității, sunt 2000 de oameni care se agită și strigă. Simt în jurul meu anxietate. Nu sunt singura care stă pe telefon cu ochii la ce se întâmplă acolo. Pare că nu ne stă mintea la altceva decât la situația politică din acest moment. Ceea ce e bine, cumva, că ne alarmăm și ne exprimăm opiniile, dar tot acest haos ne consumă.

Foto: Ana Arhip

Ce a reușit Cristina Lupu să facă în seara aceea mi se pare extraordinar. O știam, cunoșteam și piesele ei în mare parte, dar a fost pentru prima dată când aveam nevoie exact de ce este ea pe scenă – o voce caldă, împăciuitoare, nepretențioasă și sinceră. Pe măsură ce concertul continua, simțeam că haosul din oraș și din capul meu se liniștește și el.

Ascultam „All The Love”, probabil piesa mea preferată de pe album și chiar era totul despre iubire. Sau mă rog, în cazul acesta, o iubire care nu poate să existe decât în imaginar, care s-a încheiat subit și care a lăsat în urmă un mare gol. Dar e ok, la noi în cap toată iubirea este posibilă și uneori rămânem cu un gust dulce amar, deși de multe ori deziluzionați.

Despre asta este „Sweet Amnesia”, albumul de debut al Cristinei: despre povești de dragoste, unele dintre ele neîmplinite, despre nostalgie, despre iubire așa cum e ea – nu mereu cum ne așteptăm să fie. Și ce mi se pare superb e că tot albumul e doar o fată cu o chitară care cântă unor oameni. Fără briz-brizuri, direct din suflet. În engleză de data asta, valabil pentru toate melodiile. Sper să vină la un moment dat și în română.

Versurile sunt foarte relatable pentru oricine s-a îndrăgostit iremediabil măcar o dată în viață – „My mouth on your mouth / I swear I never heard anything click so loud” (I Will Wait). Dar în același timp, se simt și neputință și nostalgie. Iubiri neîmplinite, înecate în negura timpului, la care încă ne mai gândim și pe care încă mai sperăm să le retrăim – „We can make all the love we want in my fantasy / No need to go all the way down to reality” (All The Love).

Foto:  Ana Arhip

Este un album foarte cald și sensibil, iar pe scenă a fost absolut minunat. Alături de Cristina Lupu au urcat pe scenă și Lucas Contreras (chitară), Denis Bolborea (beatboxing/backing vocals) și Marina Arsene (voce), care au cântat în deschidere ca „marsdelux”. S-au potrivit foarte bine și s-a simțit exact ca „uite, s-au strâns oamenii ăștia îndrăgostiți de muzică să împartă cu noi bucuria lor”.

Lansarea aceasta de album a fost ca o oază de liniște în niște vremuri foarte tulburi. Iar după, când s-a terminat, am revenit la ale noastre „Doamne chiar nu vreau să vorbim despre asta acum, dar chiar e cel mai arzător subiect acum”. A fost straniu să mă izolez cu sufletul cumva de șocul de afară. Dar avem nevoie de asta. 

Albumul „Sweet Amnesia” e de găsit și de ascultat peste tot unde ți-ai putea imagina. Eu las un link de Spotify( https://open.spotify.com/album/4KDVmzhVCDQcEntNgN9HVE?si=NZfKHKSxSeKp5XSI4Um7UQ ) și sper să-l asculți.