România a pierdut meciul de aseară împotriva Ucrainei și odată cu el și șansa de a ajunge printre primele opt echipe ale Europei la U21. Spre deosebire de meciul trecut, băieții lui Emil Săndoi au dat impresia că pot marca, însă, dacă joci bine doar câteva minute dintr-o partidă, e greu să faci mingea să intre în poartă, atenție, poarta adversarilor, că ne-am dat autogol. În tribune tonul era dat de zecile de ucraineni prezenți la meci. De fiecare dată când scandau suporterii din Ucraina se trezeau și românii. Practic, am luat bătaie și pe teren și-n tribună, la noi acasă.
Apropo de scandări, o să încep să vă povestesc despre galerie, care a dat-o de gard și la acest meci, doar nu vă așteptați la altceva. În mod normal peluza este un loc în care te poți exprima liber, însă de multe ori, mai ales la noi în țară, a devenit un loc în care sunt afișate mesaje politice sau promovate ideologii dăunătoare societății.
Galeria prezentă la meci a afișat două mesaje cel puțin controversate. Unul în care spuneau ucrainenilor să trateze bine românii din „Bucovina”, despre care aflăm de la ei că ne-a fost „furată”. Cel de-al doilea a fost un mesaj legionar scris pe o pancartă în culorile Ucrainei: „Niciun pas în spate/ca-n vara lui ’27“. Jandarmii au intervenit repede și au confiscat pancarta.
Dar, înainte să vorbim despre cum au trăit ucrainenii meciul, aș vrea să vorbim și despre fotbal. De data asta n-am jucat cu țara în care s-a inventat tiki-taka, dar tot am reușit să dăm doar 200 de pase, în timp ce ucrainenii au pasat de peste 700 de ori mingea.
La finalul meciului, unul dintre jucătorii României a spus că „meritam mai mult”. Poate are dreptate dacă te gândești că, deși au dominat tot meciul, au câștigat în ultimele cinci minute prin autogolul lui Victor Dican.
Că tot vorbim de autogol, când a fost marcat golul de 1-0 pentru Ucraina zecile de ucraineni au acoperit în urale Stadionul Steaua. N-aveam cum să mă supăr când am văzut cum se bucură din tot sufletul acești oameni care-au trecut prin nedrept de multe provocări în ultimul an și jumătate.
Cel mai trist mi s-a părut că printre români se vedea că nu mai există nici speranță și nici încredere că va fi bine. Ca suporter, dacă-ți pierzi speranța automat nu mai reușești să-i încurajezi pe jucători, mai ales în momentele grele.
Românii au început să plece de pe stadion exact în ultimele minute, cele în care băieții lui Emil Săndoi aveau nevoie de ei mai mult ca niciodată pentru a marca un gol și pentru a salva meciul. N-au mai fost nici oameni pe stadion și nici golul egalizator nu a venit.
Text scris de: Florin Râșteiu
Sursă Cover: Inquam Photos / Octav Ganea
Fotografii Text: David Bularca
Acest articol este realizat cu sprijinul PENNY, sponsor al tuturor echipelor naționale de fotbal ale României și partener oficial al Campionatului European de Fotbal U21 2023.