Pe fundalul roz pictat în mod specific de Sofia Coppola, Priscilla Presley ni se arată drept adolescenta a cărei tinerețe a fost furată – o realitate pe care atât Elvis, cât și ea însăși au încercat să o ascundă în spatele machiajului și a ținutelor acum devenite notorii.
Câștigătoare a trofeului de interpretare Volpi Cup la Veneția în 2023, tânăra Cailee Spaeny îi oferă Priscillei darul de a fi ceea ce nu a putut fi la vârsta de 14 ani – o adolescentă. Sub îndrumarea Sofiei Coppola, regizoare cunoscută și apreciată pentru atmosfera feminin-rebelă a filmelor ei (Lost in Translation, The Virgin Suicides, Marie Antoinette), actrița găsește în Priscilla o adolescentă care a greșit prin simplul fapt de a se îndrăgosti. Nu de orice băiat de vârsta ei, ci de Elvis.
Totuși, parteneriatul artistic dintre Coppola și Spaeny nu se limitează la a portretiza o singură porțiune din viața de film a Priscillei – dragostea ei pentru Elvis este la fel de mult manifestarea unui vis adolescentin devenit realitate, cât și obstacolul care o împiedică pe adolescentă să devină femeie.
Versurile de la Joan Jett and the Blackhearts – and I don’t hardly know her/ but I think I can love her – acompaniază întâlnirea aparent feerică dintre Priscilla și Elvis, acest gigant al muzicii rock’n’roll care o adulmecă pe fata de 14 ani și o introduce în lumea lui, care se dovedește a fi guvernată de reguli adresate în exclusivitate Priscillei. După ce ea își părăsește orașul natal și casa părintească (la vârsta de 17 ani), Elvis o așteaptă doar la figurat pe Priscilla pe proprietatea sa, Graceland, unde dorințele acestuia încep să îi dicteze fetei întreaga existență. Într-un apel telefonic de pe un platou de filmare hollywoodian, Elvis îi transmite Priscillei, atunci când ea îi răspunde plictisită de hoinăreala prin camerele de la Graceland, că are de ales între a avea o carieră și a fi cu el.
Cu toate că, în relatarea lui Coppola, Priscilla dobândește rolul principal, este necesar de menționat că, în interpretarea lui Jacob Elordi (acest tânăr star care, în ciuda celebrității sale, alege să lucreze cu realizatori de film de artă în favoarea celor setați pe produse comerciale), Elvis, muzicianul și vedeta de cinema, devine Elvis, omul – vulnerabil, suferind și aproape la fel de ușor manipulabil ca tânăra lui soție. Diferența este dată de faptul că, pe când Priscilla se lasă purtată de dragostea ei pentru Elvis, acesta se hrănește din faimă.
Distanțarea dintre cei doi este ingenios pronunțată de diferența semnificativă de înălțime dintre Spaeny și Elordi (o decizie a directorului de casting care merită semnalată) – inferioritatea prestabilită a Priscillei devine un efect vizual care accentuează la fel de eficient anii care îi despart pe cei doi (la momentul întâlnirii lor, Elvis avea 24 ani, pe când Priscilla, simt nevoia să repet, doar 14).
Spaeny o învăluie pe Priscilla într-o mare de tăcere și abstinență. Rutina ei la Graceland este marcată de interacțiunile cu Elvis, care o lasă întotdeauna dorind mai mult. La fiecare revenire a lui Elvis la Graceland, trăsăturile Pricillei recapătă viață, iar speranța ei de a-l ține mai mult lângă ea de această dată preia controlul. Pe tonul jucăuș al versurilor cântate de Shocking Blue (she’s got it/ yeah baby, she’s got it), Priscilla se lasă pradă capriciilor lui Elvis, defilându-și părul proaspăt vopsit brunet la cererea lui și alăturându-i-se în delectarea cu droguri.
Scenariul romantic și degajat la care visa adolescenta Priscilla este întrerupt de vestea sarcinii ei, a sosirii unui copil în viața ei de femeie căsătorită, dar adesea părăsită.
Ne dăm seama că amenințările lui Elvis în privința plecării lui de lângă Priscilla au la bază un singur fundament: plăcerea de a o vedea ripostând. Din momentul în care Priscilla realizează că remarcile lui sunt rostite doar pentru a instiga răspunsul – pansament pentru ego-ul lui din partea ei, aceasta preia rolul de observator în relația lor, îndepărtându-se din ce în ce mai mult de fata din basmul creat în adolescență.
Finalul peliculei, în viziunea lui Coppola și inspirat din cuvintele Priscillei aranjate și publicate în memoriul Eu și Elvis, restabilește ordinea în relația dintre ea și Elvis, acesta fiind martor la cum o pierde, nu în favoarea unui alt bărbat (după cum presupune), ci în favoarea propriei persoane.
I Will Always Love You este cântecul de final al peliculei – cântec pe care Elvis a dorit să îl înregistreze, dar pe care compozitoarea Dolly Parton l-a dorit interpretat de o voce feminină. Ei bine, la sfârșitul poveștii relatate de Coppola, Priscilla este cea care își asumă atât durerea, cât și libertatea pe care versurile I’ll think of you each step of the way/[…] Cause we both know that I’m not / What you need i le destăinuie.
Iar într-o opinie controversată, dacă vrem să vorbim despre actrițe și regizoare care nu au fost nominalizate anul acesta la Oscaruri, nu ar trebuie să ne uităm doar la Margot Robbie și Greta Gerwig (care au fost nominalizate, doar că în alte categorii) doar pentru că filmul lor, Barbie, a avut încasări de peste un miliard de dolari la box office, ci la Cailee Spaeny și Sofia Coppola – acest duo care a reușit să o aducă pe Priscilla cea adevărată în atenția și inimile publicului.
Filmul va putea fi urmărit pe platforma de streaming Mubi începând de la 1 martie.
