Am avut ocazia să văd Între Revoluții(2023) în timpul proiecțiilor One World Romania desfășurat la Brașov și pot spune că ceva din el a rămas cu mine. Nu m-am dus cu nicio așteptare acolo, poate doar ghidată de empatia pentru evenimentele tragice din ultima perioadă și de scriitura Laviniei Braniște, care s-a ocupat de scenariu. Însă știam că a fost prezentat la Berlinale anul acesta.
Documentarul de 69 de minute este o narațiune epistolară ce spune povestea a două tinere de origine română și iraniană, ce își păstrează prietenia de-a lungul timpului, în ciuda dificultăților politice ale vremii și a separării forțate de circumstanțe. Întins pe mai bine de 10 ani, documentarul își îndreaptă privirea către revoluția Islamică din Iran (1979) și Revoluția Română, care a avut loc 10 ani mai târziu.
Ca o dovadă că unele lucruri rămân înrădăcinate, scrisorile, și mai exact cuvintele, sunt aici vocea revoluțiilor. Ele sunt dovezi vii ce străbat țări, divergențe politice, schimbări sociale și personale. Sunt terapeutice sau martore ale nedreptăților. Sunt sprijin când nu mai e nimeni care să asculte, sunt ochi care să observe. Și, mai presus de toate, sunt o punte între protagoniste: Maria și Zahra, două studente la medicină, prietene de (aproape) nedespărțit…
Vlad Petri reușește să pună cap la cap bucăți de arhivă audio-video pentru a arăta o lume autentică, care pentru noi și pentru iranieni e atât de diferită acum: urmăriri ale securității, propagandă, resurse alimentare din ce în ce mai limitate, îngrădirea libertății de expresie sau a celei religioase.
Atipic este faptul că, spre deosebire de alte documentare, aici scenariul este de fapt o narațiune fictivă, scrisă de Lavinia Braniște. E o narațiune originală, și care, recunosc, la final m-a întristat pentru că mi-ar fi plăcut să existe în realitate acele scrisori. Totuși, există fărâme de realitate în poveștile celor două fete. Acestea au fost inspirate din dosarele studenților străini la medicină, așa cum povestește Vlad Petri, aflate în arhivele CNSAS, pe care echipa documentarului le-a folosit pentru a creiona povestea.
Pe parcursul documentarului ai ocazia să vezi secvențe inedite, cu greu accesate din diverse arhive, care sunt uneori diametral opuse. Pe de-o parte oameni bucurându-se de litoral, pe de alta, oameni cu speranță și îndârjire în timpul revoluțiilor. Români îngrijorați de lipsurile tot mai mari din comunism, iranieni plini de patos care cred cu vehemență în transformarea societății în mai bine. Preferatele mele sunt și cele mai triste secvențe – cele care surprind libertatea și încrederea femeilor fără văl din Iranul pre-revoluționar. Femei puternice, îmbrăcate așa cum și-au dorit, doctorițe, avocate, journalise, scriitoare. Bărbați fără așa de multe prejudecăți.
Mai presus de toate, Între Revoluții este pentru mine un strigăt de eliberare, o aspirație la schimbare la care mulți au visat chiar dacă nu au știut ce va urma. Iar dacă în general documentarele au date exacte, acest documentar apare ca un poem ce-ți dă voie să visezi, cu riscul de a romantiza ideea prieteniei și a vieții în sine în timpul revoluțiilor.
Poți vedea Între Revoluții la Cinema City din orașul tău.
