Do you have what it takes to make it epic? Furiosa sigur are ce trebuie. Înainte de Fury Road, adică de 2015, auzisem de Mad Max doar de la tatăl meu care era fan Mel Gibson (acum problematic, dar pe vremea aia avea tatăl meu „voie” să-l aprecieze încă), acțiune și mașini. Asta mă gândeam eu că e Mad Max – Mel Gibson, acțiune și mașini. Ceva nu tocmai interesant pentru o adolescentă care era obsedată de vibe-ul Sofiei Coppola. Nu am văzut nici până acum primele filme și îmi cer scuze fanilor că am de gând să vorbesc despre un film Mad Max fără să cunosc în amănunt cu ce se mănâncă franciza lui George Miller. În 2015 s-au schimbat lucrurile pentru mine pentru că am văzut Fury Road. Recunosc, ce m-a făcut să îi acord atenție au fost nominalizările la Oscaruri, dar ce mai contează? M-a cam uimit. Tom Hardy îl interpretează în Fury Road pe titularul Mad Max, dar aș zice că personajul cel mai emblematic al filmului e Furiosa lui Charlize Theron. Când s-a anunțat că Miller are pregătit scenariul pentru un prequel despre trecutul Furiosei, am avut o reacție reținută, care a sunat cam așa: „Adică, da, aș vrea să aflu cum și-a pierdut Furiosa mâna stângă, dar cine o să o joace la fel de fain ca Theron?” Ei bine, se pare că răspunsul e Anya Taylor-Joy.
Furiosa nu e Fury Road, ceea ce cred că ar trebui să ne și dorim de la un prequel. Dacă Fury Road se desfășoară ca un lanț de momente de acțiune la intensitate maximă, Furiosa te lasă să îți tragi respirația între scenele ălea cu motociclete și mașini de război care distrug totul în urma lor. Împărțit în cinci capitole, Furiosa nu e deloc un film grăbit, ba chiar poate că ar fi mers tăiată vreo jumătate de oră. Asta nu înseamnă că nu te va absorbi de la prima scenă și nu îți va menține tensiunea puțin ridicată pe parcurs. Nicidecum. Scenele de acțiune pe care le aștepți de la un film Mad Max sunt acolo, sunt lungi și nu dezamăgesc. Nici măcar pe mine, o fată care nu știe nimic despre mașini, dar care ar putea urmări cum se întrec creatorii în a construi vehicule și mai impunătoare, și mai zgomotoase, cu și mai multe artificii, forever and ever. Dar să fie pe marele ecran. Tocmai pentru că îndeplinește toate cerințele unui film eveniment, unei producții „ca pe vremuri”, regizat cu stil si la scară mare, cu segmente de acțiune de neuitat și personaje excentric de originale, mă nelămurește lipsa de succes financiar al filmului. Așa că, dacă te confrunți și tu cu ezitările mele inițiale legate de necesitatea încă unui prequel, dă-mi voie să te asigur că nu e cazul. Furiosa e un film de sine stătător.
Anya Taylor-Joy reușește să o readucă la viață pe Furiosa lui Charlize Theron fără să își piardă din autenticitate. Aș zice că atunci când un actor (tânăra Taylor-Joy) intră în pielea unui personaj atât de bine interpretat în trecut de un alt actor (legendara Theron) există riscul imitației, tentația de a mulțumi fanii și de a avea exclusiv în vedere așteptările lor. Taylor-Joy e atât de sigură pe ea că orice asemănare cu Furiosa pe care o știm din Fury Road e cât se poate de naturală. Am auzit ceva critici cu privire la statura relativ minionă a lui Taylor-Joy în comparație cu musculatura mai pronunțată a lui Theron, care pentru mine nu prea au sens. Nu ar trebui să conteze mai mult faptul că o poți vedea pe Furiosa imediat în privirea prădătoare a lui Taylor-Joy? O ajută tare mult ochii ăia deosebit de depărtați care se uită până în sufletul tău, ce-i drept. Și se folosește de calitățile ei din plin. Cu un număr de replici minimal, Furiosa lui Taylor-Joy nu trebuie să strige (chiar dacă o face în final, în momentul confruntării pe care o anticipăm tot filmul) sau să irosească cuvinte ca să se facă auzită. Furiosa e hotărâtă, puternică și inteligentă. Dacă vrei să vezi pe marile ecrane un personaj feminin cu valori diferite de cele ale prințeselor Disney, femeilor naive din rom-com-uri sau soțiilor de mafioți/criminali/afaceriști, Furiosa va fi role model-ul tău.
În Furiosa, cuvintele sunt plăcerea antagonistului, Dementus (Chris Hemsworth într-un rol negativ și, uhm, dement, care i se potrivește ca o mănușă). El vorbește. Mult. Are mereu megafonul la îndemână (și un urs de pluș prins de costum) și strigă cele mai mișto replici din film. Imaginează-ți doar: ești la un film Mad Max și auzi un personaj cu înfățișarea lui Chris Hemsworth, dar mai sălbatic, urlând maniacal ladies and gentlemen, let’s start the engines! Da, știi că o să urmeze ceva cool.
De data asta, Miller nu se eschivează deloc de la a arăta totul – pentru că nu poți avea război și răzbunare fără violență, sânge, tortură și teroare. Știm că ne aflăm într-o versiune post-apocaliptică a Australiei, iar Furiosa (interpretată impecabil în primele 50 de minute ale filmului de și mai tânăra Alyla Browne) e răpită din „Locul verde” (The Green Place) numit și „Tărâmul abundenței” (The Place of Abundance) și oferită lui Dementus. Ne dăm seama că povestea Furiosei este una despre răzbunare și că puterea ei vine din dorința de a se întoarce acasă. Furiosa se ridică de fiecare dată când cade, se reconstruiește (si psihic, și fizic – brațul ei robotic e deja simbolic) și își găsește forța în propria tragedie. Așa cum sună și poate singurul adevăr pe care îl rostește Dementus: Only one things is going to do that for you. Not hope. Hate.
Furiosa e dovada că George Miller chiar știe ce face. Cu un scenariu care debordează în replici simple, dar atât de memorabile (Witness me!; There is no hope!; Give them back! și aparent banalul I’m Furiosa!), Miller extinde universul Mad Max fără să obosească publicul cu amănunte greu de înțeles. Ba chiar vei vrea să afli cât mai multe despre Australia lui post-apocaliptică și războaiele de care nu se mai satură cei rămași. În lumea îndepărtată. fantasmagorică creată de Miller, puterea se măsoară în distrugeri. Un război se încheie și altul începe. Liderii se întrec în autoritarism, iar populația cade la picioarele lor. În afară de Furiosa, acest „înger întunecat” care nu se va opri din luptă decât când va ajunge acasă. Sau poate nici atunci.
