Am ajuns pentru prima dată la Arad, care a fost mereu super departe de mine, dar acum parcă nu mi se mai pare că e chiar la capătul lumii. E un oraș chill și cozy, care aduce cumva și a Cluj și a Iași, dar mai mic și mai prietenos. Și are calmul ăla tipic ardelenesc.
Așa mi se pare și fARAD. E un festival mic, care se desfășoară într-o singură locație, la Cinema Arta. Astfel, reușește să fie mai intim decât alte festivaluri mai mari și oamenii parcă sunt mai aproape unii de alții. Față de TIFF, spre exemplu, care e literalmente în tot orașul simultan și sunt atât de mulți oameni încât e copleșitor, aici se simte mai mult ideea de comunitate. Că toată lumea știe sau urmează să cunoască pe toată lumea. Că poți să mergi la un cocktail dacă ai chef să vorbești cu regizorul filmului pe care tocmai l-ai văzut.
Mai mult, mi se pare că se încurajează mult și dialogul între generații. Pe lângă activități special dedicate tinerilor (despre care o să vorbesc mai târziu), inclusiv la sesiunile de Q&A sunt încurajați să vorbească. Și chiar o fac, spre surprinderea mea.
Filmul care a deschis festivalul e “Nasty”, regizat de Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu și Tudor D. Popescu. E un documentar care spune povestea lui Ilie Năstase, tenismenul român care a fost primul nr 1 mondial și care a atras atenția lumii întregi nu doar prin joc, ci și prin firea lui rebelă de pe teren – motiv pentru care a primit porecla de Nasty.
Înainte să văd filmul, nu prea aveam habar cine e Ilie Năstase. Adică îmi suna cunoscut numele dar nu reușeam să-l leg de prea multe lucruri. Apoi am avut ocazia să descopăr un personaj absolut special, care trăia după propriile reguli, care dădea peste cap tradiția tenisului, un sport considerat până atunci al elitelor și al costumelor albe. Și cum în perioada în care era el în ascensiune (anii ‘70) nu prea erau reguli în tenis, nici nu știau ce să-i facă. Se certa cu arbitrii de scaun, își enerva adversarii, făcea mișto, totul în timp ce câștiga tot ce se putea, când era în vârful carierei.
Ceva din Nasty încă ajunge la tinerii din ziua de azi și îi fascinează. Tineri care nici măcar nu erau în plan când Năstase câștiga turnee la rând prin lume. Poate că e libertatea de exprimare pe care o avea. Acum nu mai vedem decât foarte rar sportivi ca el – majoritatea joacă foarte bine și atât. Dar publicul are nevoie de mai mult decât sport. Are nevoie de show. Iar Nasty oferea asta.
După proiecție, a avut loc și un Q&A cu Tudor Giurgiu, moderat de Mihai Chirilov, la care au participat surpinzător de mulți tineri. Mulți dintre ei nu știau nici ei despre Ilie Năstase, dar au găsit inspirație în el. Nu neapărat că ar fi toți sportivi sau cinefili, ci pentru că pasiunea pentru ce faci e molipsitoare și cool. Și toți vrem să fim autentici și apreciați pentru cine suntem.
Am găsit la fARAD deschiderea reală către dialog și multă curiozitate. Am găsit voluntari entuziasmați de ce se întâmplă. Good vibes. Abia aștept să văd ce urmează.
