Tot. The end.
Într-o notă (doar) ceva mai serioasă, din impresionantul program, am încercat să alegem totuși câteva filme pe care să le recomandăm. Lista a devenit, inevitabil, lungă.
Punct de trecere (Toll), r. Carolina Markowicz
După ce anul trecut a câștigat premiul pentru regie la TIFF, regizoarea se întoarce cu un film tulburător despre iubire și sexualitate. Pe scurt, este povestea unei mame care, dintr-o dragoste excesivă și un mod distorsionat de a vedea lumea, face tot ce poate ca să strângă bani pentru a-și trimite fiul gay într-o tabără de „vindecare”. Ce înseamnă „vindecare”, de fapt, și la cine se referă – la mamă sau la fiu?
Cadru permanent (The Permanent Picture), r. Laura Ferrés
Un film ceva mai vesel și mai comic despre o directoare de casting care umblă prin Barcelona pentru a găsi fețe “normale” pentru o campanie politică. Este inspirat din poveștile migranților din Andaluzia care au plecat spre Catalonia și ne arată exact ce îi face pe oameni atât de frumoși – diferențele dintre ei.
Tu pentru eternitate (Eternal You), r. Hans Block, Moritz Riesewieck
Filmul pune la încercare concepția noastră legată de moartea celor dragi și modul în care ne raportăm la aceasta. Ni se prezintă o nouă posibilitate: să putem dialoga cu o clonă digitală a celor pierduți, serviciu ce ar da peste cap întregul proces de doliu, acceptare și vindecare. O poveste provocatoare care te va pune pe gânduri legat de viitorul tehnologiei.
La Reine, r. Nikola Klinger
Dacă te pasionează filmele experimentale sau dacă doar vrei să vezi un alt film de a face documentare, pe ăsta clar nu trebuie să îl ratezi. FIlmul prezintă un bărbat de 73 de ani a cărui viață a fost puternic influențată de consumul de droguri și care a ajuns să trăiască într-o stație de procesat lavandă. Acest loc este casă pentru o întreagă comunitate de oameni retrași de civilizație, care încearcă să își pună viața din nou pe picioare.
Trei kilometri până la capătul lumii, r. Emanuel Pârvu
Dacă îți sună cunoscut numele filmului, da, e filmul care a avut premiera la Cannes aul ăsta, în Competiția Oficială. Adică e ceva de capul lui. Și acum, la TIFF, va fi prima dată când se va vedea filmul ăsta în România. Pe scurt, e despre un adolescent care pune la îndoială iubirea necondiționată a părinților lui, după ce află un adevăr dureros, ținut ascuns multă vreme.
Unde merg elefanții, r. Cătălin Rotaru, Gabi Virginia Șarga
Este singurul film românesc selectat și în Competiția Oficială TIFF despre care am vorbit la început. E despre o prietenie neașteptată dintre o fată de 9 ani care suferă de o boală gravă și un tânăr pierdut în viață.
Planul 75 (Plan 75), r. Hayakawa Chie
Destul de aclamat în lumea cinematografie după ce a fost premiat la Cannes și a reprezentat Japonia la Oscaruri, filmul abordează o temă sensibilă: serviciile de eutanasie. Ne este prezentată o lume distopică, în care persoanele mai în vârstă de 75 de ani sunt încurajate să apeleze la astfel de servicii, în contextul în care populația tinde să fie tot mai îmbătrânită. Filmul pune niște întrebări necesare și probabil te va face să reevaluezi modul în care te raportezi la cei din jurul tău.
Concurentul (The Contestant), r. Clair Titley
Un documentar absolut tulburător despre un participant al unui reality show foarte sadic din Japonia. Acesta a stat aproape un an de zile închis într-o cameră, complet dezbrăcat, decupând cupoane, fără a ști că este filmat. Încet-încet, sănătatea lui mintală se deteriorează, dar ce e cel mai groaznic la aceasta poveste este faptul că mii de oameni se uitau la așa ceva pentru entertainment.
Handling the Undead, r. Thea Hvistendahl
Anders Danielsen Lie se reunesc după ce ne-au frânt și bandajat inimile în (aproape) filmul meu preferat din 2021, The Worst Person in the World. 2. John Ajvide Lindqvist, cunoscut pentru Let the Right One In și Border, revine cu un scenariu horror care pare că vrea să-ți intre pe sub piele. 3. Filmul e produs și distribuit de Neon and in Neon we trust.
When Evil Lurks, r. Demian Rugna
Un body horror de care și David Cronenberg ar fi mândru, When Evil Lurks promite să te înspăimânte încă din primele minute, când aflăm că antagonistul filmului e Răul în sine. Regizorul Rugna împrumută din folclorul argentinian, se folosește cu respect de credințele și superstițiile poporului lui și creează o poveste cu monștri care aduc suferință pentru că suferă și ei la rândul lor. Nu există nicio urmă de speranță în filmul lui Rugna, dar violența nu e niciodată derizorie.
Dogman, r. Luc Besson
Nu știu foarte multe despre Dogman în materie de plotline, dar simt că nu trebuie. E filmul care deschide festivalul anul ăsta pe 14 iunie. E regizat de legendarul Luc Besson (The Professional), care conform Cineuropa, goes apeshit crazy (asta îmi place să aud). Și îl are ca actor principal pe Caleb Landry Jones, care m-a cucerit de curând (pe mine și pe juriul de la Cannes 2021) cu interpretarea sfâșietoare din Nitram. Chiar dacă nu mă aștept să fie un film perfect, zic eu că merită experimentat.
Kinds of Kindness, r. Yorgos Lanthimos
Normal. Normal că cel mai așteptat film (poate chiar al anului) pentru mine e Kinds of Kindness. Având în vedere că Lanthimos nu a făcut niciun pas greșit până acum, cum ar putea să fie altfel? După The Favourite și Poor Things, se pare că regizorul grec și Emma Stone sunt de nedespărțit, dar de data asta sunt și mai nerăbdătoare să văd cum se potrivește Jesse Plemons în universul absurd al lui Lanthimos. Conform juriului de la Cannes de anul ăsta, unde a câștigat premiul pentru Cel Mai Bun Actor, se potrivește cam surprinzător de bine, eclipsându-și partenerii de scenă. Mă aștept la ceva inconfortabil, neliniștitor, deranjant, dezinhibant, explicit și îndrăzneț. Știți și voi, un film marca Lanthimos, dar poate mai apropiat de Dogtooth în bizarerie decât de Poor Things. Cel puțin asta e speranța mea.
Așadar, se pare că selecția de anul acesta de la TIFF se anunță a fi una provocatoare, care își propune să depășească niște limite. Cred că sunt de toate pentru toată lumea și sigur vei găsi niște filme care să stârnească interesul.
