De ce ar trebui să ne intereseze istoria femeilor

Sursă foto: Unsplash / Museums Victoria 

Când vorbim despre femei, nu ne referim doar la calitatea lor bazată pe gen sau identitate, ci și la multiplele roluri care le-au fost date de-a lungul timpului. Femeile au, în continuare, mai multe roluri și responsabilități: gospodărie, căsnicie, copii, loc de muncă. Azi, societatea așteaptă și cere din partea femeilor să aibă un job stabil, o familie, să fie principala persoană care are grijă de copii, să țină casa în picioare și să fie o soție extraordinară, simultan. Munca emoțională este pusă în cârca lor și sunt așteptate să exceleze în toate domeniile. Oh, și ar trebui să fie frumoase (natural, fără machiaj strident), slabe, inteligente și să zâmbească!

Te-ai gândi că, la cât de multe lucruri sunt așteptate din partea lor, femeile ar merita ceva drepturi, nu? Totuși, a fost nevoie de o mișcare de masă de aproape 200 de ani în care femeile să se implice pentru a obține drepturi egale cu bărbații (cel puțin în teorie), de care ne bucurăm noi azi: dreptul la educație, la vot, la muncă, la proprietate, la divorț, la un salariu egal cu cel obținut de bărbați, drepturi reproductive. 

Codul Civil din 1865 includea incapacitatea politică, socială și economică a femeilor de a se desfășura în societate. Practic, statutul lor era asemănător cu cel al minorilor și, fără acordul soțului, nu puteai face prea multe: autorizația maritală dicta dreptul femeii de a munci, de a primi un salariu, de a întreprinde orice fel de activitate. Abia în 1928 au primit dreptul de vot (doar pentru alegerile locale), dar se putea și mai rău: femeile din Elveția au câștigat acest vot aproape 50 de ani mai târziu, în 1971. 

Cred că e necesar să știm mai multe despre noi, despre activitatea surorilor noastre, ignorată, nerecunoscută, trecută până și sub pseudonim masculin pentru a fi acceptată. Surorile Bronte au publicat prima dată, de exemplu, prin pen names: Emily, Charlotte și Anne Brontë devenind Ellis, Currer și Acton Bell. Pe Mary Ann Evans o știm mai bine sub numele de George Eliot. Harper Lee, autoarea „…Să ucizi o pasăre cântătoare”, a ales un nume neutru pentru a-și ușura procesul editorial. Louisa May Alcott, autoarea „Micuțele doamne”, a publicat cartea sub pseudonimul A.M. Barnard, integrând elemente semi-biografice prin personajul Jo, o scriitoare tânără care încearcă din răsputeri să publice ca femeie.

Efectul Matilda, eponim Matildei J. Gage, lidera asociației sufragetelor din 1875, descrie asumarea creditului muncii femeilor de către figuri masculine, adesea soții sau colegii cercetătotoarelor, ajunsi laureați prin furt intelectual. Munca și efortul femeilor au fost șterse din istorie, Rosalind Franklin, Nettie Stevens, Chien-Shiung Wu, Marthe Gautier și Lise Meitner fiind doar câteva nume. E datoria noastră să ne asigurăm că ele nu sunt uitate și că acest lucru nu se va mai întâmpla.

Având în vedere situația politică în care ne aflăm acum, trebuie să ne informăm, educăm și să recunoaștem aceste eforturi istorice numeroase din diferite domenii pentru a onora munca femeilor. În același timp, trebuie să fim atenți și să conștientizăm amenințările aduse asupra drepturilor noastre.

Cu ocazia lunii istoriei femeilor, uite 7 cărți care pot ajuta la umplerea acestui gol din istoria femeilor: cu voci internaționale sau din România, despre progresul mișcării feministe, de la mișcarea sufragetelor, implicarea pe front, literatură, la modul în care e construită lumea și efectele sale asupra femeilor.

„Femei invizibile. Manipularea datelor intr-o lume concepută pentru bărbați”, Caroline Criado Perez, traducere de Simona Iacob

Aceasta este cartea care îți va arăta cel mai bine și exact cum femeile sunt fie puse pe locul doi, fie cum nu sunt luate deloc în considerare în arhitectura lumii în care trăim. Studiile care stau la baza societății și care examinează nevoile și comportamentele oamenilor au inclus, până în anii recenți, foarte puține femei. Asta este pentru că genul masculin a fost considerat cel general, astfel încât lucrurile au fost modelate după „modelul universal”. Rezultatul? Accidentele de mașină au riscuri mai mari pentru femei, pentru că scaunele și centurile de siguranță nu implică măsuri specifice de siguranță pentru dimensiunile lor. Diagnosticarea greșită în urma prezentării unor simptome „atipice” și tratarea incorectă, unele doze de medicamente fiind periculoase pentru paciente. Spitalizarea femeilor în urma alunecării pe gheața de pe trotuarul care nu a fost dezăpezit, pentru că drumurile pentru autoturisme au prioritate. Tremuratul în birouri, pentru că „temperatura normală” este setată specific pentru bărbați. Un must read în această viață.

„Dragă Ijeawele. Un manifest feminist în cincisprezece sugestii”, Chimamanda Ngozi Adichie, traducere de Aurelia Ulici

Răspunsul pe care autoarea îl oferă prietenei care o întreabă cum ar trebui să își crească fetița feministă. Un manifest concentrat cu 15 sugestii care au în vedere chestionarea constructelor și normelor sociale aflate la baza societății. Apărută la Black Button Books într-o ediție de buzunar (literalmente) care costă cât o cafea, este un ghid esențial despre egalitatea de gen, în doar 60 de pagini. De la aceeași autoare recomand discursul ei cuprinzător de la TEDx Talks și eseul cu același titlu, „We should all be feminists”.

„Cum am devenit feministă”, antologie coordonată de Ionela Băluță și Emanuela Ignățoiu-Sora. Texte de Ionela Băluță, Oana Băluță, Elena Brodeală, Silvia Burcea, Luciana Alexandra Ghica, Emanuela Ignățoiu-Sora, Ioana Ilie, Veronica Lazăr, Mihaela Michailov, Ștefania Mihalache, Ioana Moroșan, Diana Elena Neaga, Roxana-Magdalena Oprea, Liliana Popescu, Ema Prisca, Camelia Proca, Alina Purcaru, Andreea Rusu, Cătălina Stanislav, Monica Tudorache, Miruna Vlada/Miruna Butnaru Troncotă, Andreea Voina, Ioana Ulmeanu.

23 de texte complexe, care cuprind experiențe din zona academică, activistă, literară, publicitară, de fashion, drept sau de cercetare. Ca în fiecare antologie, textele variază, alternând între analize și statistici, experiențe personale și motivații proprii care le-au condus pe cele care au contribuit la acest volum înspre promovarea „agendei feministe” – dorința simplă de a fi tratate egal în societate. Vocile lor sunt ferme, iar poveștile pe care le aduc în fața noastră sunt puternice.

„Nesupusele. 100 de femei pentru 100 de ani de România modernă”, de Adina Rosetti, Cristina Andone, Iulia Iordan, Laura Grunberg, Victoria Pătrașcu. Ilustrații de Sorina Vazelina, Szabo Zelmira, Maria Surducan, Ileana Surducan, Cristina Radu, Anabella Orosz, Kurti Andreea, Keszeg Agnes, Oana Ispir, Livia Coloji, Maria Brudașcă, Criss Barsony.

Lansată în 2018, seria Nesupusele cuprinde două volume care încearcă să umple un gol lăsat de manualele și resursele istorice despre implicarea femeilor din România în artă, aviație, alpinism, IT sau alte domenii. Mai exact, fiecare volum include texte bine documentate despre 100 de personalități feminine din România modernă, individuale sau colective, și poveștile lor mai puțin cunoscute, alături de ilustrații superbe. Mici portrete ale acestor personalități pot fi consultate aici. 

„Un secol de poezie română scrisă de femei”, antologie de Alina Purcaru și Paula Erizanu

O antologie care cartografiază cele mai reprezentative poete ale vremii din spațiul românesc. Seria cuprinde trei volume, separate prin perioada istorică și culturală, publicate la editura Cartier: primul expune poezia scrisă între 1990 și 2019, cel de-al doilea volum poezie publicată între 1945 și 1989, iar al treilea volum texte din perioada 1918 și 1944. Fiecare volum asociază voci feminine marcante care au scris în limba română, oferindu-le un loc propriu atât numelor cunoscute, cât și celor care nu au beneficiat de prea multă recunoaștere. Aceste volume sunt perfecte pentru a citi mai multă poezie care descrie era în care au fost scrie și pentru a descoperi voci diferite pe care să le explorezi separat îndeaproape.

„Războiul nu are chip de femeie”, Svetlana Alexievich, traducere de Ion Covaci

Trigger warning: război, moarte, violență

Ce se întâmplă cu femeile pe timp de război? Prin rezultatul a șapte ani de documentare a unei părți mai puțin cunoscute din istoria recentă, Svetlana Alexievich alcătuiește o colecție zguduitoare de memorii despre implicarea femeilor din Uniunea Sovietică în cel de-al Doilea Război Mondial. La 40 de ani de la fapte, femeile povestesc cum, la 16-21 de ani, au fost trimise pe front în unități medicale, au activat ca lunetiste sau în unitatea de telecomunicații, obligate să se adapteze la umilințele soldaților bărbați, la bocancii cu șapte mărimi mai mari, la marșurile în caniculă din perioada menstruală. O carte greu de parcurs, care descrie un episod înfricoșător al istoriei din care femeile duc lipsa recunoașterii.

Alexievich, născută în Belarus, este laureată a Premiului Nobel pentru Literatură din 2015 „pentru scrierile ei polifonice, memorial al suferinței și curajului în epoca noastră”, documentând și dezastrul de la Cernobîl și căderea URSS-ului.

„Manifestele sufragetelor”, traducere de Deniz Otay

Cuprinzând texte regăsite în cărți, afișe, documente și articole de ziar din perioada 1869-1920, volumul publicat în 2020 alcătuiește o imagine a cerințelor sufragetelor, ale femeilor activiste care au militat pentru dreptul de vot în Marea Britanie. Un volum de eseistică tipărit la Editura Vellant în colecția Idei esențiale.

În final, subliniez faptul că drepturile noastre au fost câștigate cu greu și că nu ar trebui să luăm asta de-a gata. Cred că e nevoie de mai multă înțelegere, începând cu modul în care privim rolurile femeii astăzi și evoluând de la perspectivele înguste de pe vremuri. Nu pot decât să vă încurajez să ne pese mai mult de lumea în care trăim, să ne informăm și să ieșim din ignoranța care ne împiedică să vedem pericolele posibile.