Ilustrații
Proiecte de artă vizuală (ilustrație, colaj) realizate de tinerii din redacția „Gen, revistă”.

Andrea Herman: „E nevoie ca lumea să știe că existăm și că avem aceleași trăiri ca ei. Doar că, uneori, sunt mai intense, pentru că nu avem aceleași drepturi.”
O mare parte din viață Andrea Herman și-a petrecut-o la Ardud, lângă Satu Mare. A crescut printre animale și printre oameni care practicau muncile câmpului, iar copilăria ei a fost marcată de Moșu, care o lua cu el peste tot, ca pe un învățăcel. Nu a durat mult, deci, până când Andrea a învățat șiContinue reading

Lia Burg și drumul de la artă stradală la activism
Pe Lia Burg s-ar putea să o cunoști din mai multe locuri. Fie ai văzut-o în postura de concurentă la Vocea României, în 2019, fie ai ascultat-o cântând pe străzile Timișoarei sau la Mayerhoff Brauerei, unde cântă muzică acustică, într-un cadru mai intim. Poate a predat ukulele sau chitară copiilor sau fraților tăi. Sau poateContinue reading

Yri Zsigismond, vatmanița care ajută oamenii din Oradea
Yri Zsigismond are 47 de ani și 23 dintre ei i-a petrecut până acum conducând tramvaie în Oradea. Deși ziua ei de muncă începe la 3:20 dimineața și se termină în jur de ora 13, își dedică după-amiezile ajutând oamenii din oraș (și nu numai!). Anul trecut a obținut două premii pentru cea mai bunăContinue reading

Un câine negru, rușinea
Nota editorului: Anna a dat examenul de bacalaureat de patru ori. Și-a făcut curaj să scrie despre asta, sperând că experiența ei, împărtășită în textul de mai jos, poate fi de ajutor pentru cei care trec prin situații asemănătoare.

Inima mea într-un borcan de zacuscă și alte pachete năstrușnice
17,18 sau 19 ani. Vârsta la care avem puterea să ne părăsim cuibul cald, păturica cu ursuleți croșetată de bunica și să zburăm către orizonturi ce par al naibii de greu de atins și înfricoșătoare.

Tata a plecat la muncă în străinătate când eu aveam aproape cinci ani, iar sora mea încă nu mergea
Acum, când am 17, el e tot departe de casă, iar distanța dintre noi a luat o altă formă.

Cititul bionic - un bold cu supă alfabet
Am crescut citind mult, dar niciodată la fel de mult ca ceilalți.

Gen&Chill
Dacă filmul tău preferat ar fi un album de muzică, cum ar arăta coperta de album?
Text de Paul Mureșan

Puțin câte puțin
Adela Holdon are 23 ani, locuiește în București și a terminat anul acesta masterul de Arte Grafice la UNArte.
Ilustrații de Adela Holdon

Un adevăr absolut nu există
Proiectul este o oglindă a stărilor pe care le-am simțit în luna august a acestui an.
Ilustrații de Adela Holdon

Mash-up de recomandări muzicale
Ce se poate întâmpla dacă ceri recomandări de albume muzicale de la cinci oameni foarte diferiți?

Phobos și Deimos
Proiectul meu și ideea in jurul căreia se axează e despre cum nu putem fugi de noi înșine, iar emoțiile de care ne temem vor exista întotdeauna undeva în noi.
Ilustrații de Ștefania Meșteriuc

„La cine vrei să rămâi?”
Am trăit într-o rulotă abandonată, într-un subsol, într-o baracă, într-un centru pentru persoanele fără adăpost și n-am avut certificat de naștere până la 9 ani.

Visualisers, sau artificiile colorate care apăreau pe PC când ascultai muzică
Ții minte când erai mic și ascultai melodii la calculator, iar pe ecran apăreau tot felul de artificii și curbe colorate?

Gen, starter packs: Calypso
Stilul muzical calypso, din insulele ce azi formează Republica Trinidad și Tobago, spune povestea oamenilor care, prin talent și ambiție, reușesc să-și depășească condiția.

„Viața e fascinantă tocmai pentru că trece” – Interviu cu Paul Mureșan
Pandemia a dat startul multor discuții despre frică – frica de îmbolnăvire, frica de incertitudine, frica de izolare.

Fiecare cu ce-l doare: Mecanisme de coping în review
Mălina Cristea, 24 de ani, este din Cluj-Napoca si a terminat Facultatea de Psihologie, în cadrul Univ. Babeș-Bolyai
Ilustrații de Mălina Cristea