Când spunem „moștenire”, ne gândim adesea la apartamente, terenuri sau, în cel mai bun caz, la vreo rețetă secretă de cozonac din caietul îngălbenit de vreme al bunicii. Dar mai există o moștenire – invizibilă – care se strecoară în viețile noastre prin televizorul lăsat aprins pe fundal, prin mirosul cărții vechi din biblioteca de acasă sau prin muzica ascultată la drum lung. Este moștenirea culturală pe care ne-au lăsat-o părinții și bunicii. Nu vorbesc neapărat despre vizite la Ateneu sau educația formală, ci despre cultura pop, despre micile obsesii și ritualuri care, pe nesimțite, au devenit și ale noastre. 

Am stat de vorbă cu prietenii mei despre ce a rămas cu noi de la ai noștri. Concluzia? Suntem, în mare parte, un mozaic al pasiunilor lor.

Sex and the City pe fundal, Kaba în cană și literatură de contrabandă sub pătură

Pentru mine, totul a început ca un zgomot de fundal – sunetul New York-ului din anii 2000, cu Sex and the City dat pe Diva, la care se uita mama. A fost coloana sonoră a multor seri de-ale mele. 

La polul opus, într-o liniște aproape sacră, stătea bunicul meu. El era generației care consuma physical media. În fiecare zi, ritualul lui era sfânt: aducea două ziare, unul pentru familia mea și unul pentru el și bunica. Din foșnetul acela de hârtie mi s-a născut mie pasiunea de a ține o poveste palpabilă în mână – cred că așa se explică și colecția DoR pe care-o am acasă. De la ei am moștenit și fascinația pentru limbile străine, nu exista zi în casă în care să nu se audă germană, maghiară, rusă. Poate de-asta și în ziua de azi, spun Kaba în loc de cacao (Kaba = brand german de cacao).

Însă, poate cea mai romantică imagine pe care o port cu mine a venit de la tata. Îmi povestea cum, copil fiind în anii ceaușiști, stătea noaptea ascuns sub pătură cu o lumină mică aprinsă și devora marii clasici până suna alarma dimineața. Se ascundea să nu-l prindă bunicii și să-l certe că stă treaz când a doua zi avea școală. Așa, dintr-o reverență pentru lectura furată pe întuneric, s-a născut iubirea mea pentru Emily Brontë și Jane Austen, pe care le-am citit prima dată în liceu și la care mă întorc mereu. 

Când nu citeam, trăiam prin muzică și prin ceilalți. O iubeam pe Mădălina Manole pentru că mama a iubit-o prima – așa ajunsesem să-i cânt mereu melodiile. Mi-a rămas și energia petrecerilor din familie. Toate rudele se adunau o dată pe săptămână și dansau împreună, care a devenit azi o practică a mea, o nevoie constantă de a mă conecta cu cei dragi.

Arhiva TVR, casete piratate cu Popeye și cum să-ți decodezi tatăl marinar

Când îl asculți pe Sebi, moștenirea capătă o aromă puternică de arhivă TVR și nostalgie. Povestea lui e construită pe fundația a ceea ce el numește un „golden age cultural comunist”. Își amintește și acum felul în care mama și bunica îl chemau în fața ecranului să se uite la Veronica, bunica punctând de fiecare dată, cu mândrie, că fetița din rolul principal este din generația mamei lui. 

Și totuși, o mare parte din consumul lui cultural a fost, de fapt, o încercare de a decoda lumea tatălui său, de meserie marinar. Fascinația pentru Toate pânzele sus a venit fix din dorința de a se apropia de el, mai ales că tatăl îi valida mereu filmul ca fiind o reprezentare fidelă a vieții reale pe mare. Tot tatăl era cel care, atunci când Sebi era bolnav, îi punea casete piratate cu Popeye Marinarul – un desen care l-a șocat ani mai târziu, când a aflat teoria conform căreia spanacul ar fi fost, de fapt, o metaforă pentru consumul de droguri. 

Acasă la Sebi, sărbătorile aveau propriul lor canon cinematografic de familie, care includea mereu Toamna Bobocilor, seria BD la munte și la mare și clasicul Nea Mărin miliardar. Peste toate acestea se adaugă volumele de aventură de tipul Tom Sawyer și benzile desenate din perioada comunistă, păstrate cu sfințenie prin podul casei. „My old man was a traveller and it shows”, glumește el astăzi, recunoscându-și originile pasiunilor.

Synth-pop pe vinyl, semințe prăjite la film și „un cuvânt din 5 litere pentru…”

În povestea Cosminei, moștenirea are ritm de synth-pop și miroase a popcorn fierbinte și semințe prăjite. Crescând, auzea zilnic în casă muzica anilor ’80: ABBA, Prince, Modern Talking și Depeche Mode cântau adesea pe fundalul copilăriei ei – așa a ajuns să aibă o colecție impresionantă de vinyl-uri cu aceeași artiști consacrați. 

Imaginile anilor 2000 și ecoul muzicii se contopeau cu serile de film, care erau o activitate asumată de toată familia (până și de Beto, cățelul ei). Fie că se uitau la Pretty Woman, The Holiday, No Reservations sau The Princess Diaries, ritualul era sfânt: de la negocierea pentru un canal, la pregătirea snack-urilor clasice (popcorn și semințe) și până la comentariile ironice din timpul lungilor pauze de publicitate. Acum continuă și ea tradiția, cu aceleași filme și snack-uri iconice, dar bucurându-se de luxul modern al lipsei reclamelor.

Dincolo de ecrane și difuzoare, tatăl ei i-a lăsat moștenire îndemânarea și curajul de a crea ceva din nimic – Cosminei îi place să creadă că de acolo a moștenit talentul pentru arts and crafts. El era magicianul casei, cel care îi aducea la realitate ideile, meșterind sculpturi sau obiecte de mobilier. Magie care s-a manifestat într-o afinitate continuă pentru tot ce înseamnă lucru manual. 

Și mai e ceva, un gest mărunt, tăcut, dar cu același impact. Când era mică, o fascina să o privească pe mama ei făcând integrame. Acasă, pe drumurile lungi cu autobuzul, în vacanțe, oriunde avea un moment de respiro. I se luminau ochii când auzea: „Cosmina, zi-mi un cuvânt din 5 litere pentru..”. Ani mai târziu, curiozitatea cu care o privea atunci s-a transformat într-un obicei pe care a ajuns să-l practice și ea, completând careuri pentru aceeași pauză binemeritată.

Un tată actor în secret, riff-uri de Metallica și femeile curajoase în kitten heels

Dacă intri în lumea Karinei, moștenirea este despre atitudine, rock și estetică. Primul ei contact cu arta s-a tradus prin lecțiile de chitară, începute dintr-un motiv foarte simplu: tatăl ei adora Metallica. 

Mai târziu, viața i-a mai pregătit un plot twist. După ce a început să facă teatru, a descoperit secretul familiei – tatăl ei fusese un actor destul de recunoscut în adolescența lui. Talentul stătuse ascuns, așteptând momentul potrivit să iasă la suprafață printr-o altă generație. 

De la bunica ei, în schimb, a preluat un cu totul alt vibe. A ajuns să asculte obsesiv Purple Rain. Ghiciți de ce: o asculta și bunica ei la fel de obsesiv. Și, deși se întreabă dacă asta se califică drept moștenire culturală, Karina păstrează o imagine clară a femeilor din perioada comunistă: niște veritabile baddies cu unghii roșii, date cu carmin, purtând fuste scurte și kitten heels. Estetica curajoasă din comunism a rămas cu ea ca un statement cultural de neșters.

Romane de Sandra Brown, Titanic vineri seara și nostalgia anilor ’90 dintr-o trusă Avon

La Georgiana, povestea este o scrisoare de dragoste pentru estetica anilor ’90 și intimitatea serilor petrecute în familie. 

Dragostea pentru cinematografie i-a fost insuflată de mică, în special de mama ei, fană înrăită a rom-com-urilor și filmelor de dragoste. Că vorbim de How to Lose a Guy in 10 Days, 13 going on 30, Legally Blonde sau Mamma Mia!, filmul a rămas limbajul lor comun – firul invizibil care le leagă. Nu va uita niciodată cum s-au uitat împreună la Titanic când ea avea doar 7 ani; de fiecare dată când îl revede, o lovește nostalgia și se simte din nou copil, într-o seară de vineri, stând lipită de mama ei în fața televizorului pe ProTV. 

Afinitatea pentru citit vine din aceeași direcție. Imaginea mamei care, însărcinată fiind cu sora ei, termina un roman de Sandra Brown în maxim două zile, a împins-o-n clasa a opta să împrumute același „viciu”; mai târziu să cocheteze cu scrisul și să descopere o latură creativă pe care nu bănuia că o are. 

Dacă mama i-a oferit poveștile, tata i-a dat imaginile. El a fost cel care a învățat-o să deseneze. Așa se explică și rolurile de voluntariat în graphic design pe care le-a urmat pe măsură ce a crescut. Georgiana recunoaște că privește arta și tablourile cu alți ochi, strict datorită lui. 

Iar ca o încheiere a cercului estetic, arta machiajului este preluată direct din trusa mamei ei. Dacă atunci când era mică răscolea trusa Avon și-și făcea conturul buzelor până la nas cu un ruj roșu aprins, azi, la 22 de ani tehnica i s-a perfecționat și nici produsele nu au rămas aceleași. Totuși, în portfard are aceeași nuanță de lip liner maro specific anilor ’90, creionul dermatograf negru și fardurile în tonuri reci, transformând trendurile retro de pe internet într-un omagiu personal.

Cultura care nu se predă, ci se fură prin gaura cheii spre lumea oamenilor mari

La finalul zilei, moștenirea culturală nu este despre valorile înalte pe care părinții au vrut, într-un mod didactic, să ni le insufle. E despre ceea ce am atins cu sufletul. E despre lanterna aprinsă sub pătură, despre o casetă cu Mădălina Manole sau Depeche Mode, despre integramele completate pe autobuz, unghiile date cu carmin și punga de semințe împărțită la filmul de vineri seara. E dovada că, înainte să fim adulți sofisticați cu propriile noastre gusturi rafinate, am fost toți niște copii fascinați, trăgând cu ochiul prin gaura cheii la lumea oamenilor mari.