Someone must have been telling lies about Josef K., because he had done nothing wrong, but one day he was arrested.

Uneori simt că unele cărţi apar atunci când eşti pregătit să le citeşti sau atunci când ai nevoie de ele. „Procesul” de la Franz Kafka m-a lăsat cu un mare semn al întrebării şi cu o dorinţă de a proiecta un final just aşa cum mi l-aş fi dorit. În ciuda faptului că această carte nu a fost terminată, ea reușește să transmită o profundă senzație de neputință și confuzie, lăsând cititorul să reflecteze asupra absurdității și brutalității sistemului judiciar. Kafka a venit exact la momentul potrivit, când am reuşit să-l apreciez cum trebuie. Într-o lume plină de nedreptate, Kafka mi-a arătat că povestea proiectată de el vine cu o dorinţă izbitoare de a face dreptate într-un sistem care nu este mereu de partea ta şi te simţi depăşit. Această căutare a adevărului și a dreptății, de multe ori imposibilă, reflectă lupta individului împotriva unui mecanism impersonal, lăsând cititorul să se întrebe despre propriul său loc în această lume. 

Protagonistul cărții, Josef K, este arestat fără un mandat, iar bunurile sale sunt confiscate de stat, intimitatea sa fiind încălcată, și se confruntă cu un proces pentru o acuzație care nu i-a fost niciodată dezvăluită, nici lui, nici cititorului, precum și nici care este identitatea acuzatorilor. Motivul arestării rămâne neclar pe tot parcursul cărţii, iar modul în care este arestat este de asemenea ciudat, deoarece el poate să se plimbe liber prin oraş şi, totodată, să-și facă meseria, ceea ce nu-i îngrădește spațiul. Oriunde s-ar duce, priviri curioase îi urmăresc mereu mișcările, ceea ce îl face să se simtă închis.

Călătoria lui Josef pentru a-și restaura imaginea devine inutilă pe măsură ce se împotmolește într-un sistem care pare ilogic și contradictoriu, unde legea, în loc să ofere dreptate sau claritate, îi adâncește și mai mult starea de derută.

Întâlnirile sale cu diverse persoane dubioase nu fac decât să-i agraveze confuzia, arătând că complexitatea sistemului nu se rezumă doar la regulile sale, ci și la personajele moral ambigue care îl navighează. Paranoia în creștere a lui Josef probabil se naște din realizarea faptului că sistemul este de neînțeles şi care pare că lucrează activ împotriva lui, prinzându-l într-un labirint de conflicte imposibil de rezolvat.

Finalul care nu a mai apucat să fie terminat niciodată lasă loc de foarte multe întrebări care nu pot primi un răspuns. Totuşi povestea ne învaţă să acceptăm realitatea aşa cum este ea de fapt. Uneori nu există final, iar lucrurile nu vor putea fi niciodată rezolvate sau înţelese şi asta este ok. Kafka ne îndrumă spre a ne accepta propriile limite în această realitate şi să îmbrăţişăm imperfecţiunea în timp ce arătăm compasiune faţă de noi înşine şi faţă de ceilalţi, la fel cum Josef a arătat asta cu multe ocazii. Doar atunci când ne acceptăm propriile limite, ne putem concentra pe punctele noastre forte şi să le folosim în avantajul nostru.

Stilul ,,kafkaesque’’ a devenit din ce în ce mai intrigant astăzi. Cititorii rezonează tot mai adesea cu Kafka, în special cei care pun sub semnul întrebării normele tradiționale, dreptatea şi nu se regăsesc în sistemul politic. Fix nedreptatea e ceea ce menține romanul în permanență relevant și mistuie o dorință de a găsi soluții la probleme de ani de zile. Explorarea de către Kafka a alienării, absurdității și a luptei individului împotriva sistemelor opresive pare să fi făcut lucrările sale deosebit de relevante în discuțiile moderne despre identitatea personală, așteptările societății și relațiile umane. Într-o lume în care tehnologia, politica și structurile sociale devin tot mai complexe și, uneori, copleșitoare, oamenii se identifică ușor cu personajele kafkiene care sunt prinse în labirinturi birocratice sau morale, fără să poată găsi o cale de scăpare. Stilul „kafkaesque” a devenit, astfel, un termen de referință pentru a descrie experiențe în care indivizii se simt confuzi și anxioși și uneori se confruntă cu situații absurde, nedrepte.

Deși căutăm claritate și ne dorim ca lucrurile să aibă sens, suntem puși din când în când în situații iraționale, pe care de multe ori nu le înțelegem. Ne orientăm adesea spre situații stabile în viețile noastre și luptăm pentru dreptate, dar nu e mereu de partea noastră și apar frustrări. Cu exact aceste stări se confruntă și Josef K, iar dorința mea de a ajuta personajul, a fost fără folos. Josef K nu a înțeles dedesubturile sistemului în care se află, nu a găsit răspunsurile la întrebările adresate, majoritatea oamenilor cu care interacționa erau corupți și nu reușea să aibă un dialog cu înțeles. Astfel, Kafka adresează cititorilor întrebări dificile despre arbitrarul deciziilor legale și despre cum ar trebui să funcționeze justiția.

,,Procesul” nu e pentru cei slabi de inimă, ci pentru cei care acceptă umorul negru în situații sumbre. Viziunea lui Kafka este, de fapt, o cronică a frustrărilor în fața situațiilor zadarnice, atunci când încercăm să găsim logică în situații absurde. Soarta lui Josef K a fost deja hotărâtă, iar orice efort este în van. Nu ar trebui să fie o surpriză, așadar, că personajul se simte atât de sufocat în aerul apăsător al tribunalelor. Cine nu s-ar simți captiv și copleșit într-un sistem în care orice afirmație a nevinovăției nu are importanță? Kafka ne transmite, de fapt, că nimeni nu e protejat de sistem. Justiția este portretizată în carte cu picioare înaripate, mereu în mișcare la cererea tribunalului, simbolizând, totodată, și Victoria.  „Procesul” este la fel de important astăzi cum era când a fost scris. Este o carte care te va marca profund și te va lăsa cu o dorință mai mare pentru dreptate.