Foto: Instagram / realmelissabroder

Povestea, mai bizară decât titlul, explorează continua căutare a lui Rachel, o tânără cu tulburări de alimentație și simțul umorului. Îndepărtându-se de familia ei, Rachel își plănuiește mesele și își numără caloriile până la ultima firimitură, ca mai apoi să se forțeze să ardă 3500 de calorii săptămânal, la sală. Întreaga ei viață depinde de limita de calorii impusă zilnic.

O mare parte a timpului ei e ocupată de locul de muncă, o agenție de management a talentelor în Hollywood. Un job oarecare, nu a fost niciodată visul ei să lucreze acolo. În schimb, Rachel își dorește ca ea însăși să fie unul dintre clienții agenției, vrând să devină cunoscută pentru show-urile de stand-up pe care le ține săptămânal.

Fără să-i pese de restul angajaților din agenție sau de șeful ei care li se adresează cu „My duuudes”, își dorește atenția Anei, o colegă de vârsta mamei ei. Se surprinde având fantezii ce aduc în plan secund complexul lui Oedip, plasând-o pe Ana în scenarii erotice. Din acest punct se relevă unul dintre înțelesurile titlului: „So it was confirmed. Mommy wanted me! She was seducing me, and she didn’t even seem the least bit ashamed…Feed me, Mommy! So that I may live!”

Foto: Instagram / globephotosarchive

Unul dintre momentele cheie are loc la o ședință de terapie, când terapeuta îi sugerează să redea, cu o bucată de lut, diferența dintre cum își percepe ea corpul și cum îl văd restul. Rezultatul este un trup voluminos, cu coapse și un abdomen supradimensionate, pe care Rachel ajunge să-l vadă ca pe un golem. Părăsește brusc cabinetul, simțindu-se derutată, păcălită de terapeută, dar își dă seama că nu poate scăpa de figura din lut. Mai târziu o găsește uitată în portbagajul mașinii, iar mai apoi o strânge în brațe la birou. 

Miriam își face intrarea când îl înlocuiește temporar pe angajatul de la Yo!Gurt, locul din care Rachel își cumpără zilnic porția de exact 450 de grame de iaurt înghețat. Miriam nu se limitează la a asculta instrucțiunile precise ale lui Rachel, fără topping sau bomboane și umple paharul cu iaurt până dă pe dinafară. Având un control limitat al caloriilor, ca un fir subțire ce se poate rupe în orice moment, Rachel nu poate refuza iaurtul decorat cu toate dulciurile interzise, o dată ce îi este pus în față de Miriam. „The taste was orchestral…The whipped cream and strawberries were their own heaven: a strawberry shortcake of pleasure.” 

Foto: Instagram / orangeleaf

În scurt timp, se îndrăgostește de Miriam și figura de lut creată la terapie prinde viață prin intermediul corpului ei. Renunță brusc la dieta restrictivă și se aruncă în viața lui Miriam și mesele abundente care o înconjoară. Cred că trecerea la mâncatul obsesiv alături de Miriam ar fi putut fi mai nuanțată, ca și în cazul situației ei alimentare după dispariția fetei. Mă întreb de ce nu a vorbit cu Miriam despre tulburarea ei sau de ce nu și-a dat Miriam singură seama de asta. 

În același sens, relația toxică cu mama este descrisă de la început, dar evitată la final. Deși regimul și comentariile la care a fost supusă de către mama ei i-au influențat decisiv alimentația, nu aflăm cum trece peste sursa problemelor ei. De această parte, singura concluzie e că își depășește, în măsura în care e posibil, tulburarea, nu și abuzul suferit din partea părintelui. 

Cred că punctul forte al romanului se desprinde din scene tabuu, precum cea de la sala de sport în care Rachel pedalează pe o bicicletă staționară, sexualizând coliziunea dintre corpul său și șezut. În același sens, nu cred că descrierile relației dintre ea și Miriam sunt concepute pentru a șoca cititorul, ci pentru a normaliza diversitatea dorințelor. Fixația lui Rachel pentru alunițele partenerei sale, pe care le vede ca pe niște dulciuri, singurele pe care i le permite propriul psihic, este un detaliu desăvârșit. 

În final, cele mai importante întrebări pe care ni le pune „Milk Fed” sunt despre modul în care ne raportăm la oameni în funcție de corpurile lor, despre o posibilă scăpare din viziunea societății și, poate cea mai importantă, modul în care preluăm ideile maselor despre ce este normal să ne dorim. E posibil să ne îndepărtăm de preconcepțiile și standardele adunate treptat încă din copilărie? Deși „Milk Fed” nu ne dă un răspuns concret, e foarte ușor să empatizăm cu povestea lui Rachel și poate așa să ne simțim mai puțin singuri, să nu mai lăsăm părerile altora să ne afecteze la fel de mult.

Romanul a apărut la începutul anului 2021 și nu este încă tradus la noi, dar poate fi găsit în engleză în librăriile online, inclusiv pe site-ul Cărturești și în aplicația Books. Sper că va fi tradus în curând și la noi, fiindcă sunt convinsă de impactul pe care-l va avea…