Abia ce am terminat „Cât timp înfloresc lămâii”, povestea răvășitoare despre supraviețuire și o iubire puternică pe timpul războiului, plină de devotament, patriotism, eroism, emoție pură, fiind inspirată de războiul din Siria început în anul 2011 și care continuă și în prezent. Pot începe doar prin a spune cât de mult am iubit-o pe Salama Kassab, personajul principal al întregii acțiuni, o tânără de numai optsprezece ani, studentă la farmacie în primul an, care primește sarcina de a avea grijă de cumnata sa însărcinată, Layla, după începutul războiului civil. Familia ei fiind spulberată de chinurile războiului, Layla este singura care i-a rămas alături. Salama se luptă cu decizia de a rămâne în Siria și de a lupta pentru poporul său sau de a părăsi țara pe care o iubește și de a-și salva familia, în timp ce încearcă să-și gestioneze sănătatea mintală, care se deteriorează rapid în fața atrocităților de neimaginat. Fiind una dintre puținele persoane din orașul său cu pregătire medicală, este promovată cu rolul de a ajuta personalul medical rămas și vede cu propriii ochi atrocitățile bombardamentelor regulate și ale atacurilor chimice asupra oamenilor nevinovați. Plină de compasiune și de dorința de a se face dreptate, Salama se confruntă cu tot felul de dileme psihologice pentru a se menține în viață cât mai mult timp, iar în mijlocul infernului reușește să surprindă dragostea în ochii lui Kenan, băiatul cu ochi verzi. Puritatea primei iubiri se vrea a fi mai puternică atunci când ei nu se așteptau, deși Khawf, halucinația ei, le va pune bețe în roate. Khawf se arată plin de viață prin intermediul amintirilor, cum fiecare aspect al tinereții le-a fost smuls în momentul în care armata siriană a atacat.
Am suferit alături de ei, am plâns de furie pentru ei și am zâmbit, într-un final, cu ei. Un roman care te poartă printr-un carusel de stări, o poveste care te determină să lași mai mult bine în jurul tău și să-i privești mai blând pe ceilalți, căci în final Zoulfa Katouh ne învață că toți suntem aceiași. Dincolo de tragedii, este o carte a speranței, care ne conectează cu prezentul și cu realitățile zilnice, o poveste cutremurătoare a unor oameni care și-au lăsat în urmă inimile și au început să viseze cu ochii deschiși spre locuri care îi țin în siguranță. Te zdruncină, te face să te simți cât un purice, te indignează și îți arată că în ciuda a tot, există speranță. Aidoma lămâiului aflat la fiecare casă din Homs, care înflorește în ciuda tuturor încercărilor, tot ce le rămâne este să mai spere.
O lectură ușoară, captivantă, care nu te lasă să o lași din mână până nu te simți în „siguranță” alături de ei, de personajele care își fac loc cât mai aproape de tine. Îți lasă un impact la care probabil nu te-ai aștepta. Este o carte destul de lungă, dar pe care am terminat-o în câteva zile, ceea ce nu se întâmplă des.
Deși o acțiune în aparență comună, autoarea reușește să iasă din tipare prin emoțiile pe care ți le transmite. Revoluție si dragoste: „Chiar dacă amintirile dor, sunt singura cale de a revedea oamenii dragi, repetând în minte cuvintele pe care ni le spuneau, lăsând imaginația liberă să le ridice sau să coboare glasul după voia inimii.” Lectura ei va lăsa urme adânci, fiind o carte puternică, înduioșătoare și absolut frumoasă. Zoulfa Katouh spune povestea unor voci ce merită a fi auzite.
