Am citit o carte revelatoare despre fenomenul singurătății, cu care ne confruntăm tot mai mult, legătură acestuia cu civismul și modul în care afectează starea democrației de astăzi și politica. 

Uite câteva lucruri cu care am rămas în minte, care necesită mai multă recunoaștere și pe care vreau să le împărtășesc: 

1. Orașele ne fac mai singuratici

Vă cunoașteți vecinii? Nici eu pe ai mei. 

Trăim în cultura de hustle, capitalism neoliberal, care ne face super individualiști și ne forțează să trăim pe pilot automat, ceea ce ne răpește din experiențele umane. Mâncăm singuri, cel mai adesea vizionând ceva. În acest punct, e ciudat să mănânci fără să te uiți la un videoclip pe YouTube, un live pe TikTok sau un serial preferat. Un trend care a crescut în ultimii ani este cel de mukbang, vizionarea cuiva care se înfruptă dintr-o masă copioasă, plină de preparate.

Autoarea explică faptul că, cu cât orașele sunt mai dens populate, cu atât locuitorii sunt mai puțin politicoși, conform unui studiu efectuat în Franța. Ne simțim mai singuri în orașele mari decât în comunitățile restrânse din care unii provenim. De aceeași părere sunt peste 50% dintre locuitorii Londrei și New York-ului, care afirmau, la rândul lor, că se simt singuri. Aproape jumătate din locuitorii din Manhattan, Tokyo, Paris și Olso locuiesc singuri în orașe (solo living).

Care-i faza cu democrația?

Solo living afectează modul în care ne raportăm la lume și gradul de singurătate pe care îl simțim. Mai mult, autoarea consideră conviețuirea alături de familie, prieteni sau colegi de apartament e o oportunitate de practicare a democrației în confortul propriei case prin responsabilități, compromisuri, comunicare, reguli de coexistare pașnică. E un exercițiu de cooperare între persoane pe care, adesea, fie uităm să îl aplicăm, fie nu avem cadrul necesar pentru a-l realiza. Dacă locuim singuri, ducem lipsă de aceste lucruri și adâncim singurătatea prin izolare.

2. Singurătatea ne îmbolnăvește

Când ne izolăm, ne vine tot mai greu să ne conectăm cu cei din jur. Ne trezim în bula noastră protectoare, confortabilă, în care avem loc de o singură persoană. Putem vedea efecte la nivelul sănătății mintale prin anxietate și depresie, corelația dintre acestea fiind puternică. Dormim mai puțin când ne simțim singuri, iar lipsa somnului poate stârni simptome de depresie. În unele cazuri, izolarea poate cauza și stări suicidale. Stresul ridicat din corpul nostru ne poate crește colesterolul, tensiunea arterială, inflamația generală din corp și, una peste alta, poate cauza boli autoimune, poate crește riscul de apărea boli de inimă sau demență.

Pe scurt, singurătatea ne face foarte mult rău. Ne afectează mai mult decât am vrea să credem și tindem să uităm că, nu cu mult timp în urmă, treceam cu toții printr-o pandemie globală, izolați de societate, conviețuind cu un sentiment de singurătate ridicat. Chiar dacă efectele pandemiei COVID-19 nu au fost studiate pe îndelete, cercetătorii cred că vor fi asemănătoare cu cele ale pandemiei SARS din 2003: rate de depresie ridicate, alcoolism, sau PTSD. 

3. Comunitatea ne face bine

Antidotul singurătății ar putea fi chiar comunitatea, având la bază bunătatea, susține autoarea. Contactul direct cu alte persoane prin oferirea ajutorului unei persoane apropiate, voluntariatul sau activitățile desfășurate în comunitate ajută mult: ne oferă energie, putere și ne fac mai calmi. Ar trebui să ne concentrăm atenția mai mult spre bunătate, compasiune și grijă față de cei din jur, respectiv la cum putem aplica asta în viețile noastre. Fie că e petrecerea timpului alături de familie sau bunici, fie că e voluntariatul la organizația non-profit din orașul tău, sau interacționarea și conversarea simplă, dar wholesome, cu  figurile cunoscute sau cu persoanele pe care le vedem de-a lungul zilei în timpul serviciului. Pot fi lucruri mărunte, însă intenția contează.

4. Singurătatea, văzută dintr-o perspectivă politică

Alegerea de a ne izola și de a ne deconecta social, cultural sau economic ne afectează implicit încrederea în ceilalți, inclusiv în stat, guvernanți sau democrație: „Le pasă de noi?” „Ne ascultă cineva nevoile acolo, la București?”, „Vor face vreodată ceva (reprezentanții) în interesul cetățenilor?”.

Aici intră în scenă populismul, o strategie politică folosită de politicieni pentru a vorbi pentru popor și în numele acestuia, profitând de vulnerabilitățile existente. Populiștii îți vor asculta fiecare dificultate pe care o ai, îți vor face multe promisiuni și vor lupta pentru interesele tale – ale noastre, de fapt, ca popor. Se vor lupta cu elitele și oamenii de la Bruxelles, vor salva țara noastră și, cum se întâmplă adesea, vor lupta și împotriva minorităților.

Promisiunea schimbării rapide este tentantă în momentele în care ne simțim abandonați, lipsiți de putere sau marginalizați, arată autoarea. De aceea, este ușor să ne dorim, peste noapte, o schimbare radicală. Singurătatea este esența totalitarismului, după spusele filozoafei Hannah Arendt, tocmai pentru că ideologia (sau actorii politici) profită de incertitudinile vieții tale pentru a acționa pentru putere și influență politică. Populiștii apar în scenă și redau recunoașterea statusului meseriilor „tradiționale” clasei muncitoare din agricultură sau industrii variate, umbrite în ultimii ani de avansul tehnologic și entuziasmul stârnit de corporații și multinaționale în marile orașe.

Singurătatea a fost asociată cu votul pentru partidele populiste încă din anii ‘90 în Franța, de exemplu, pentru partidul de extremă dreapta, Front National. Votanții lui Trump din alegerile prezindențiale din 2016 aveau mai puțini apropiați și persoane de încredere, comparativ cu votanții contracandidaților Hillary Clinton și Bernie Sanders, și declarau că se bazează, la nevoie, doar pe ei înșiși. Mai mult, corelația dintre singurătate, izolare socială și sărăcie a fost constatată și în cazul Germaniei anilor ‘30.

Un aspect relevant este și faptul că pentru populiști este ușor să se unească împotriva unui „inamic comun”: imigrația. Mai exact, imigranții diferiți față de majoritatea unui stat, cu caracteristici rasiale sau religioase diferite, în jurul cărora se pot strânge comunități naționaliste care „apără poporul”. Din nou, populiștii întăresc identitatea națională și își unesc forțele împotriva celor care „vin să ne fure joburile”, romantizând perioade glorioase ale trecutului statului.

5. Social media

Povestim toate aceste lucruri pe un cont de Instagram, e adevărat, dar trebuie să admitem că bulele de pe platformele sociale ne izolează digital, ne distanțează de conexiunile din viața reală și vine la pachet cu o serie de practici și provocări: bullying, doxxing, hărțuire online, scams. Acestea devin medii în care se instalează echo chambers, locuri în care se propagă aceleași idei specifice unui mediu, din care e foarte greu să ieși, în cadrul cărora sunt emise și normalizate atitudini intolerante și radicale. 

Scrolling-ul ne răpește momente semnificative din viață, însă frica noastră de a nu pierde momentele cheie din cultura Internetului este, aparent, mai importantă decât prima. Platformele digitale ne afectează stima de sine prin idealizarea statusului social recunoscut prin numărul de urmăritori, aprecieri, dar și prin crearea unei versiuni digitale a imaginii proprii, alterând modul în care ne raportăm la noi înșine pentru validare.

Avem nevoie, deci, de limite pe aplicațiile de social media. The world will go on și îți vei trăi viața mai mult decât o faci online (note to self).

5. Ce e de făcut?

„We create society too.” – Noreena Hertz

Contextul economic capitalist a normalizat indiferența, grind-ul si prioritizarea sinelui in detrimentul colectivității. Nu putem schimba multe de azi pe mâine în legătură cu acesta, dar ne putem propune o serie de măsuri proprii sau de idei pe care le-am putea lansa în spațiul public și reprezentanților aleși. În primul rând, punerea accentului pe valorile comunității, solidarității și compasiunii față de ceilalți ar trebui să fie prioritare, indică cercetătoarea. 

Mai apoi, este esențială schimbarea modului în care ne raportăm la ceea ce înseamnă societate, democrație sau spațiu comun. Trebuie să facem trecerea de la consumatori la cetățeni, de la observatori ai societății la activi participanți. Democrația nu se întreține singură, ci are nevoie de popor (pun intended) pentru a funcționa. Votul nu este singura modalitate în care putem fi implicați civic; putem asculta vocile comunității și fi atenți la problemele locale; putem face o cerere către autoritățile locale pentru o problemă de interes public; putem participa la ședințe ale consiliului local; putem ridica public o problemă și ne putem folosi micile platforme pentru a comunica despre o cauză importantă. Însă, cel mai important, este să avem simpla empatie – asta ne va ghida mereu în a lua deciziile bune privind implicarea. 

Avem nevoie de comunități la nivel local, național și internațional, față de care să simțim că aparținem și în care să ne regăsim. Avem nevoie de spații în care să ne practicăm inclusivitatea, empatia și toleranța față de cei care nu arată ca noi. Avem nevoie de spații în care să învățăm, să relaționăm și în care să ne petrecem timpul împreună cu cei din jur.

Cât despre politicieni, Noreena Hertz afirmă că singurii care acționează în acest moment în legătură cu singurătatea sunt populiștii (și am văzut anterior cum o fac). De aceea, este nevoie de acțiunea imediată a actorilor politici pentru a remedia marginalizarea indivizilor. Avem nevoie de lideri politici care să vorbească și să acționeze pentru coeziune, spune autoarea, nu pentru diviziune. Aceștia ar trebui să fie fermi, solidari și aliați ai grupurilor discriminate sau tratate diferit în societate. 

Statul poate lua, de asemenea, măsuri în privința crizei din rândul indivizilor. Un exemplu de bună funcționare ar fi ‘91 Ways to Build a Global City’, un proiect aplicat în Bristol, Marea Britanie, ce presupune alăturarea gastronomiilor variate pentru a celebra diferențele culturale, unite prin pasiunea pentru gătit. În Germania, proiectul „Deutschland Spricht” (Germania Vorbește) a adresat polarizarea politică și formarea echo chamber-elor într-un mod inedit, prin expunerea unor persoane străine și cu viziuni opuse online, fiind astfel asemănător cu sistemul aplicației de dating Tinder, dar cu obiectul central al părerilor politice. Imaginează-ți să stea de vorbă un preot cu un om de știință, un apărător al patriei cu un student plecat în străinătate și alte exemple wild. Scopul  este, cu siguranță, de a încerca să înțelegi perspectiva partenerului de discuție 

Alte exemple de lucruri care ar putea funcționa pentru a anima comunitățile și crește toleranța ar fi orele săptămânale de gătit, teatru sau sport predate elevilor în școli cu background diferit economic, social, etnic sau religios. 

*Ultimul slide cu detalii provocare și book club 

Dacă vrei să discutăm despre „Secolul singurătății” și încă două cărți civice special alese pentru Provocarea Civică, hai la Clubul de carte civică organizat de Funky Citizens!

  • Cluj-Napoca: 3 septembrie, ora 17:00, la Cărturești Casa Hintz
  • București: 4 septembrie, ora 19:00, la Cărturești Modul

Spor la citit!