(Foto: Imdb.com)

Ești un tânăr la început de carieră și nu știi de unde să începi. Trimiți mailuri, depui CV-uri, mergi la interviuri și tot neangajat rămâi. Te confrunți, la fel ca ceilalți tineri, cu o problemă prea obositoare. Ai putea să o cataloghezi drept grija celor noi și fresh, „a celor neexperimentați”. Și dacă nu e chiar așa? Dacă nu doar tinerii au problema asta? Dacă și alte categorii de vârstă se confruntă cu același neajuns? 

The Intern este un evergreen ce abordează, la un nivel superficial, problema supracalificării vârstnicilor pentru joburi „ușoare”. Ce faci la pensie? Mai lucrezi? Unde? Nicăieri, probabil. Societatea te plafonează, te îndepărtează civic, te face să nu mai fii, să rămâi doar o amintire a ceea ce ai fost. 

Un început de recenzie pesimist pentru un film atât de optimist. 

(Foto: Imdb.com)

Internul (The Intern) este un film marca Nancy Meyers, produs în 2015, ce îi are în prim-plan pe Robert De Niro și Anne Hathaway. Nominalizat la Teen Choice pentru Cea Mai Bună Comedie, acest film se plasează undeva între o comedie și o dramă, plină de melancolie, cu iz de romanță.

Cu un început lent, această producție deschide posibilitatea spre orice. Îți dai seama rapid că vei urmări viața unui pensionar, Ben (Robert De Niro), în încercarea lui de a-și anima anii târzii ai vieții. Face yoga, își petrece timpul prin cafenele și merge la înmormântări. O zi obișnuită din viața unui vârstnic. Însă, ceea ce îl face pe Ben interesant, ceea ce îl scoate din rutină și îl marchează drept atipic, este dorința de viață. Deși nu își propune să fie cool și trendy, pensionarul nostru scoate adaptabilitatea din cutie și o folosește la nivel maxim. 

(Foto: Instagram/theinternmovie )

În ritm alert, printre CV-uri filmate și interviuri impersonale, Ben reușește performanța de a deveni stagiar al unei companii de e-commerce, la „doar” 70 de ani. De aici, lucrurile se complică exponențial, prin apariția lui Jules (Anne Hathaway), CEO-ul acestei firme. Drumurile celor doi, intersectate pe alocuri, se contopesc până la finalul filmului. Se naște, deci, o colaborare, o relație părintească, o nevoie de potrivire a destinelor. Din punctul de intersecție, cei doi se potențează unul pe celălalt, cresc împreună, se inspiră reciproc și ating apogeul.

Anne Hathaway, descoperită în postura de CEO, este cum nu se poate mai diferită de titulatura pe care o poartă. Deși pare o continuare de la The Devil Wears Prada, Jules pare să îi explice Miradei Presley (Meryl Streep) tot ce e greșit la comportamentul de șef abuziv. „The Intern” pare să fie un follow-up și, totodată, un îndreptar al moralei de șef. Deci, într-o perspectivă complet diferită, Anne Hathaway, primește rolul șefului cu aceeași inocență cu care primea cu câțiva ani în urmă și rolul subordonatului în The Devil Wears Prada. 

(Foto: Imdb.com)

Ziceam ceva mai devreme de un nivel superficial al filmului, în care regăsim problemele bătrâneții cu greutățile civice. Și țin să subliniez acest nivel superficial, pentru că întregul film este pluristratificat și înglobează prea multe nuanțe pentru a putea fi înțelese dintr-o primă vizionare. Nu trebuie să te sperii, nu îți sugerez că ar trebui să îl vezi de mai multe ori ca să îl înțelegi. Însă, ar trebui să îl vezi de mai multe ori, ca pentru prima dată, dacă vrei să îl iubești sincer. 

Nu trebui să uiți nici de personajele ce creează o lume alături de protagoniști, de echilibrata distribuție, și nici de actorii din rolurile de sprijin care au potențat povestea protagoniștilor. Cu ajutorul colegilor, Ben devine un simbol de old fashion demn de urmat, un soi de guru ce își ghidează novicii în lumea bună și elegantă a manierelor, a gustului fin și a relaționării vii și semnificative. Chiar și pentru Jules, Ben devine un bun sfătuitor, un umăr pe care să plece capul la nevoie. 

(Foto: Imdb.com)

Stilat, retras, manierat și discret, Ben se găsește în mijlocul tuturor fără să își propună asta. La nici jumătatea filmului, protagonistul are amici, a nouă iubită și o nouă prietenă de nădejde. E surprinzător, totuși, cum atitudinea se schimbă dinspre general spre particular, odată cu implicarea directă și afectivă. Vorbele lui Jules de la începutul producției – „Nu mă descurc prea bine cu pensionarii”, succedate, în final, de „Ben, ești cel mai bun prieten al meu”, îți marchează linia fină a preconcepțiilor și traversarea lor prin personalizarea situației. Căci, nu-i așa, niciun tânăr nu rezonează cu un pensionar, până când pensionarul nu îi devine bunic și nu îi povestește aventurile sale din tinerețe…

(Foto: Instagram/theinternmovie )

Producția traversează sisteme de încredere, mecanisme de autoapărare, traume și frici, nevoi și suport, plâns și ochi înlăcrimați. Nu poți să nu observi, cum sub titulatura de confidențial, societatea modernă își ascunde fricile, grijile, suferințele și nevoile. La fel face și Jules! Fuge de tot, respinge orice, căci suferă și nu se poate deschide. Asta până când, cu tact și grijă, cineva dărâmă zidurile traumelor și vindecă prin suport.

Dacă ar fi să explic acest film într-un gust, ar fi o combinație de caramel și vanilie… poate ceva citric pe alocuri, cu un iz de scorțișoară, să te usture puțin. Confort. Cald. Acasă. Și rămân pe acest „acasă”. Un acasă pe care și Ben îl amintește. Vechea fabrică în care a lucrat timp de 40 de ani, prin întâmplare, este sediul firmei în care este acum stagiar. Și vin la acasă, căci nu e despre un loc, ci despre un sentiment, o stare, o emoție. Acasă este despre încredere și asta reprezintă și Ben în firul roșu al poveștii. 

(Foto: Instagram/theinternmovie)

„The Intern” nu este despre diferența dintre generații, cum nu este nici despre decăderea socială actuală. Această producție este despre a simți și a empatiza, despre a te lăsa, împotriva tuturor preconceptiilor, în voia simțului pur. Nu rămâi cu povețe, nici cu morală. Rămâi cu un sentiment plăcut, cu confortul vieții pe care o trăiești, cu nevoia de a exista în raport cu celălalt. Realizezi, sau cel puțin asta am făcut eu, că ai nevoie de un Ben în viața ta. Că oricât de enervanți ar putea fi vârstnicii din viața ta, vin la pachet cu un acasă, cu împreună, cu o nevoie. Bunicii aduc izul de caramel și vanilie, scorțișoară și citrice, iubire și căldură, dor!