Minifotbalul este un sport la care România excelează, dar acest fenomen nu primește atenția meritată și nici importanța cuvenită. E un sport tânăr jucat profesionist de fotbaliști predominant bătrâni pentru fotbalul pe teren mare.
Cu toate lacunele existente, Naționala României a reușit o performanță ce ne poate face mândri pe toți: câștigarea Campionatului Mondial de Minifotbal.Tricolorii au învins selecționata Kazahstanului la loviturile de departajare cu scorul de 14- 13 după un meci dramatic. Echipa națională de minifotbal a României are un lot format din 15 jucători, unii dintre ei foști fotbaliști profesioniști. Aceștia evoluează la echipele lor de club în diferite colțuri ale țării, dar cu ocazia unei competiții internaționale sunt convocați cei mai buni 15 jucători români pentru a ne reprezenta. Acest articol ar putea fi despre jucătorii noștri de minifotbal. Și este: tu ești un jucător de minifotbal.
Fotbalul în format redus nu are o audiență la fel de mare ca cea a sportului rege, dar surprinzător este mai jucat decât fotbalul în format normal. Amatorii de fotbal atunci când spun că se duc să joace „un sintetic cu băieții” joacă, de fapt, minifotbal. Fotbalul jucat în curtea școlii/liceului, pe stradă sau în parc în accepțiunea largă a oamenilor este fotbal, dar conform regulilor aplicate este tot minifotbal. Fie că urmărim sau nu această miniatură a „sportului cu balon rotund”, cu toții l-am jucat măcar o dată. Și ne-a plăcut. Ne-a făcut să ne simțim competitivi, determinați și ne-a oferit sentimentul de sportiv chiar dacă suntem doar niște amatori.
Poate mulți dintre noi nu au avut ocazia să urmeze o carieră de fotbalist, dar cu toții am avut un profesor cool de sport care în loc să ne plictisească cu exerciții fizice de bază rupte din gimnastică, ne arunca o minge pe terenul de sport și ne ruga să ne facem echipele. Asta este frumusețea acestui sport : accesibilitatea. Nu mereu găsești 22 de oameni dornici de efort și un teren mare de fotbal, dar mereu vei găsi un om dornic să îți arate „schemele” lui și un petic de gazon artificial. Minifotbalul este despre tehnică, despre bucuria de a te juca, despre eleganța ta ca jucător, nu despre forță, viteză sau anduranță.
Scriind această declarație de dragoste pe care ați citit-o anterior, mi-am adus aminte de barierele care împiedică dezvoltarea acestui sport. Și m-am întristat. Mă supără faptul că am putea să jucăm pe un teren din incinta unui liceu sau unei școli gimnaziale pe gratis, pe timpul verii, dar pe majoritatea suprafețelor stă lacătul sau un paznic care n-are chef de probleme. Mă deranjează faptul că, în afară de finala Campionatului Mondial, rar prinzi un meci de minifotbal difuzat la TV. Acest sport merită atenție. Totuși, suntem campioni mondiali și de 6 ori campioni europeni. Merităm, noi, simplii simpatizanți ai sportului să urmărim sporturile la care avem performanțe, nu doar sporturile în care se investesc bani mulți. Merităm oportunitatea de a privi un spectacol sportiv care ne aduce o oarecare bucurie, nu doar sentimente negative.
Să nu fim descumpăniți totuși. Există semnale de alarmă și există și soluții: tu, „fotbalistul de sintetic”. Ia-ți prietenii și jucați-vă pentru că acolo unde există cerere, există și ofertă.Dacă te-ai săturat să joci fără miză, doar cu prietenii, fă-ți tu o echipă și înscrie-te într-o competiție de amatori. Poate sunteți talentați. Gândiți-vă ce șansă aveți să practicați sportul acesta într-o țară care este campioană.
Text: Tudor Belivacă
Editor: Alexandru Ciocan
Surse foto: Federația Română de Minifotbal/ Andrej Hrusovsky, Freepik.com, Tudor Belivacă
