Ce-i cu mediul și care-i este soarta?

Circa august 2024.

Mă uit pe fereastră. E soare, pare frumos. Ies să-mi beau cafeluța pe balcon. Nici nu apuc să o termin, că imediat locul ăsta se încălzește. Mă simt ca pe o plajă, unde soarele bate puternic. Nu mai știu ce haine să aleg. Și dacă îmi iau pantaloni scurți tot cald o să-mi fie. Dar nici cu pantaloni lungi nu pot umbla. Mă uit la dulapul cu haine și simt că nimic nu e potrivit pentru căldurile astea, pentru că nu o să tempereze oricum disconfortul pe care îl simt. Îmi place mult vara, dar nu-mi place ce văd de la un an la altul. 

Deschid televizorul, în speranța că poate îmi mai distrage atenția. Dimpotrivă. Aud cum valul de caniculă o să continue liniștit să-mi sufoce sufletul. Mintea începe să mi se umple de gânduri și televizorul devine doar un sunet pe fundal. Mă gândesc la copilărie, când la fel mă uitam la vreme și mă îngrozeam să văd că vor fi 30°C. Mi se părea enorm de mult și chiar mă întrebam pe vremea aia dacă noi ca oameni chiar putem rezista la asemenea temperaturi. 

Aparent putem.

Anul acesta rar am ieșit din 35-37°C la umbră. Versiunea mea de copil ar trebui să mă vadă acum și să-și răspundă cu „da” la dilemă. „Se poate întotdeauna mai rău” – concluzionez cu o oarecare frică de ce va urma. Și mai mult decât atât, sunt sigură că o bună parte din generația mea are anxietate climatică. Ce mă sperie cel mai tare este că temperaturile cresc atât de mult, încât oamenii mor. Noaptea, mi-e frică să nu mi se accentueze insomniile – nu mă pot odihni prea mult când e foarte cald în cameră. 

Povestesc un pic cu Barbara Bendandi despre ce se întâmplă. E Director de Conservare la WWF-Romania (Fondul Mondial Pentru Natură). Aflu de la ea ce ne așteaptă. Pare scary un pic, dar măcar sunt mai aware. „Orașe din întreaga lume – îmi spune ea – vor experimenta temperaturi de 40°C în mod obișnuit, făcând viața de zi cu zi dificilă și periculoasă. În special în regiunile tropicale și mediteraneene, zonele vor deveni aproape nelocuibile vara”. Îmi mai povestește și de orașele de coastă ca Veneția sau New York, care ar putea fi abandonate sau chiar inundate. Îmi vin în minte imagini ale unor orașe goale și ale unor oameni care vor fi nevoiți să se mute de acolo. 

Trist, totuși. 

Vara obișnuiesc să mai trec și pe la părinți. Locuiesc în Galați, un oraș destul de călduros vara. Ca să mai scap de stresul căldurii, merg mult pe jos, cu toate că devine mai obositor, atunci când sunt peste 35°C. Merg pe faleză, acolo unde e mai multă umbră de obicei. Măcar atât, dacă insula de pe Dunăre a crescut și fluviul a scăzut semnificativ, lăsând porțiuni uscate la mal, pe care oamenii făceau plajă. Era apă acolo cândva – îmi spun. Mă gândesc dacă în câțiva ani vom mai avea apă. O întreb și pe Barbara, care îmi spune că am putea avea apă cu porția dacă gestionăm prost resursele. Un raport al WWF privind impactul schimbărilor climatice asupra apelor din Europa dovedește că „Dunărea a înregistrat în ultimii ani scăderi considerabile ale nivelului apei, în special în perioadele de secetă prelungită. În vara anului 2022, nivelul Dunării a scăzut atât de mult încât a afectat transportul fluvial și agricultura din regiune.”, spune ea. 

Pot să-mi amintesc bine momentul ăla. Terminasem cu examenele și era prima dată când mi-am dat seama că pot avea și din Galați un view frumos, cum au cei de la malul mării. Asta m-a bucurat atunci. Dar bucuria nu ține mult când realizezi de ce e așa, când pe vremea copilăriei nici nu te puteai apropia. Era apă multă. 

Derulăm filmul înainte, cu frică. 

Se concluzionează că 22 iulie 2024 a fost cea mai călduroasă zi înregistrată vreodată pe planeta asta. Spoiler alert: anul 2024 a fost considerat cel mai călduros an pe care planeta asta l-a experimentat. 

Septembrie 2024. 

Deschid, ca de obicei, televizorul. Se vorbește despre inundațiile din orașul meu. Sunt la Cluj, departe de părinți și mă uit îngrozită la o altă lume, cu totul diferită, parcă desprinsă din filmele despre Apocalipsă. Tot ce pot face eu de aici este să-mi sun rudele și să le întreb dacă e totul bine. Mi se par foarte triste imaginile de acolo și cred că și eu, la rândul meu, disperam dacă îmi vedeam casa plină de apă. În unele poze, locuințelor li se văd doar acoperișul și niște foste geamuri, la care nu mai stă nimeni. Grupul șoferilor e plin de anunțuri și avertizări. Nu se poate circula deloc în zona comunelor afectate, în ciuda eforturilor disperate ale oamenilor de acolo. 

Mă gândesc că ar trebui să mai fac o vizită la părinți, că cine știe ce se mai întâmplă după. Mi-e frică și pentru bunicile mele, de la sat, pe care am tot amânat să le văd din veșnică lipsă de timp. Mi-e frică să nu-mi devină doar amintire, iar eu să fiu la sute de kilometri distanță. Aș vrea să mă întorc un pic în oraș, dar transportul e și el afectat. Îmi calculez de două ori decizia, de teamă să nu rămân blocată pe acolo. Liniile de tren s-ar putea rupe poate mai rău, dacă mai vine vreun ciclon. Mă întristează că am ajuns să gândesc în felul ăsta și e îngrijorător pentru mine dacă deja pun așa problema. 

Decembrie 2024. 

E o iarnă obișnuită. Nu ninge. La Cluj e totul gri zilnic, ca în fiecare an de când sunt aici. E mai mereu înnorat și câteodată mai vin și zile cu temperaturi foarte scăzute, încât orice haină mi-aș lua pe mine, tot frig îmi e. 

Țin minte iernile din copilărie. Din fericire, am mai prins zăpezi și ierni mai grele. Cât stăteam prin Galați, ieșeam cu tata și ne plimbam prin zăpadă. Îi ceream să mă lase să fac îngerași din zăpadă, chiar dacă o să mi se ude geaca. Pare că am profitat, în momentul respectiv, cât am putut de mult, neștiind ce o să mă aștepte. 

În vacanța de iarnă, cât mergeam la bunica, distracția era și mai mare. Și da, era într-adevăr frig. Dar ne luam câte 3 straturi pe noi, sania în mână și ne dădeam de pe deal până la casele din vale. O dată poliția ne-a chemat la secție, cu tot cu părinți. Viteza cu care aluneca sania începuse să fie un pericol pentru șoferi. Era zăpadă bună, vă imaginați, de ne oprise poliția distracția.  

Acum zăpadă mai vezi prin februarie sau, eventual, prin martie, când nu te mai aștepți să ningă. Nicidecum de Crăciun. Atât timp cât nu trăiești într-un oraș înconjurat de munți, nu prea ai parte de zăpezi. Și încă nici la munte nu mai e ce obișnuia să fie, îmi zic prietenii. Pârtiile folosesc mai mult zăpadă artificială. Stațiunile de la munte care trăiau, în trecut, din turismul de iarnă, acum s-au împuținat. Într-un articol al publicației Scena9 legat de schimbările climatice care au dat peste cap turismul montan de iarnă, despre pârtia Veverița, din Vatra Dornei, se spune că „nu este funcțională acum din cauza lipsei zăpezii naturale și a faptului că acolo sunt nevoiți să acopere întreaga pârtie cu zăpadă artificială pentru a-i putea da drumul.”

Ianuarie 2025. 

Primesc știrea pe Biziday, care spune direct din titlu că „Planeta s-a încălzit peste așteptări în 2024, temperatura medie depășind, nu cu +1,5 grade C, ci cu +1,6 grade C media perioadei preindustriale”. 

Scary, nu? Știu. Mi se pare că mă învârt într-un cerc vicios. Vara simt un stres climatic extrem de ridicat și mi se pare că acela e momentul în care conștientizez cu adevărat ce se întâmplă cu planeta noastră. Apoi vine toamna, când se mai răcește și mă face cumva să uit de tot stresul simțit în vară. Dar, într-un fel sau altul, chiar și iarna, ajung din nou la toate anxietățile astea. Cred că e bine să o mai facem câteodată; e important să conștientizăm răul colectiv pe care îl facem mediului în care ne vedem trăind și peste 20 de ani. Facem mult rău în general, ca oameni: pornim războaie, aruncăm cu rachete „în stânga și-n dreapta”. Marile corporații și marii afaceriști ai lumii poluează enorm de mult. Cam pe aceeași narativă este și inteligența artificială: să afli o informație de pe ChatGPT înseamnă să consumi de 10 ori mai mult decât dacă ai da un search pe Google. Asta sugerează un studiu al BestBrokers. Totuși câți dintre noi am avut printre clasicele rezoluții pentru 2025 să mai avem grijă și de planeta asta? Oare ne gândim suficient de mult la subiectul ăsta?

Oricum, e neliniștitor ce se întâmplă. Încerc să iau legătura cu Denisa Petriș. E terapeută și știe să-mi explice lucruri grele, în termeni de Gen Z. Atâta stres simt în corp, încât simt că nimic nu mă mai poate ajuta, însă îmi sună în cap vorbele Denisei: „Cred că ar fi important să lăsăm această experiență să ne învețe ceva despre noi. Dacă schimbările climatice ne dor, probabil asta se întâmplă pentru că natura sau conexiunea noastră cu natura sunt importante pentru noi. Dacă știm asta despre noi, poate deveni mai ușor să răspundem la niște întrebări gen: cum pot exprima această valoare în comportament?”

Și totuși cum putem?

Noi, ca generație, suntem un pic mai informați despre cum ar trebui să ne comportăm față de mediu. Știm deja câteva lucruri de bază, dar Barbara mi-a arătat că încă mai avem spațiu pentru a cere și altele, precum:

• Organizarea campaniilor de conștientizare și presiunilor asupra guvernelor și corporațiilor pentru a lua măsuri, adică să facem sesizări către primării, consilii locale, dar și prin îndreptarea spre un vot informat. Pe buletinele de vot, partidele care își propuneau măsuri pentru a lupta cu încălzirea globală au obținut prea puține voturi. Pentru informare există destule surse pe Internet: sunt ONG-uri care luptă, WWF oferă informații bogate pe subiectul acesta, Greenpeace la fel. Și Dragoș Pătraru avea chiar o emisiune dedicată acestui subiect – „Starea Planetei” se numește. 
• Reducerea emisiilor de carbon, adică să apelăm la energia solară și eoliană, dar și să ne îndepărtăm de combustibilii fosili;
• Promovarea transportului sustenabil prin mersul pe jos, cu bicicleta sau cu transportul în comun;
• Investirea în tehnologii ce reduc consumul de energie în locuințe sau clădiri, gen izolarea lor sau folosirea becurilor LED;
• Reducerea consumului de carne, adoptând o dietă bazată pe plante, care va face sigur o diferență;
• Gestionarea eficientă a apei și mai ales promovarea unor soluții, precum sistemele de irigații eficiente, recoltarea apei de ploaie și reconstrucția ecologică, prin refacerea fostelor bălți;

Și dacă încă mai sunt printre noi tineri care cred că efortul lor e prea mic să conteze, am vizualizat, cu ajutorul Barbarei, un worst case scenario. Arată destul de scary, pentru că vedem: migrații în masă (care deja se întâmplă, mai ales în locurile unde sunt dezastre naturale), insule dispărute, înghițite de apă, inundații din cauza creșterii nivelului mărilor, temperaturi în creștere cu peste 3-4°C până la sfârșitul secolului sau topirea ghețarilor de care am tot auzit vorbindu-se. Animalele nu sunt nici ele mai ferite și unele specii precum ursul brun, vidra sau râsul, ar putea dispărea. Și ca veste bună, în 2024, râsul iberic a fost salvat de la dispariție, prin eforturi de conservare. Conform G4Media, au fost implementate proiecte pentru reproducerea și refacerea habitatului, așa încât acum, râsul iberic nu mai este o specie pe cale de dispariție.  

În tot valul ăsta de informații, anxietăți, scenarii și gânduri, mă gândesc că măcar mai avem un pic de timp să schimbăm ceva, dacă punem umăr de la umăr. Ar fi chiar cool ca generațiile viitoare să poată trăi în condiții bune sau chiar mai bune și să se împrietenească, la rândul lor, cu mediul. Mi se pare că dacă noi avem grijă de planeta pe care locuim, atunci și ea, la rândul ei, va avea grijă de noi.