„Am nevoie să fiu bună la ceva”. Recenzie de carte

Sursă foto: arhivă personală

Recent, am citit romanul Laviniei Braniște, „Sonia ridică mâna”, apărut în 2019 la Editura Polirom, tradus și în limba germană. Autoarea este un „nume de vârf din noul val”, după cum o prezintă criticul literar Mihai Iovănel, apreciată și premiată pentru romanele „Interior zero” și „Mă găsești când vrei”.

Facem cunoștință cu Sonia, o milenială freelancer care își adună veniturile din scrierea recenziilor false la produsele din online, munca la un post de radio și la o publicație pentru care scrie texte despre viitor. E într-o relație complicată cu Paul, doctorand preocupat cu teza sa despre industria operelor de artă. 

Pe Sonia o găsește pe Facebook scenaristul Vlad Petre pentru a-i propune să scrie un scenariu de film inspirat de viața Zoiei Ceaușescu și relația greu de înțeles cu mama sa, Elena. Sonia acceptă provocarea, intrigată de o istorie recentă necunoscută ei. Ajunge să caute această istorie în conferințe, cărți, anticariate, expoziții sau discuții cu foști securiști, nesatisfăcută de rezultate.

În final, căutarea adevărului o îndreaptă spre căutarea originilor sale: de ce nu a căutat-o niciodată tatăl său? Va rămâne cu Paul, pentru care totul e o „ficțiune politică”? Nu în ultimul rând, va reuși să scrie scenariul cu Zoia și Elena pentru Vlad Petre? 

Comunism

Cu toate că e un subiect prezent în carte, nu e cel principal. Mai mult, informațiile regăsite în carte nu sunt detaliile populare sau clișeice care sfârșesc prin a fi invocate atunci când se discută despre regimul totalitar. Informațiile sunt triviale, iar la un moment dat e menționată ideea că Ceaușescu „devine ceva între Comăneci și Dracula”.

Acestea fiind spuse, Sonia se lovește de multiple piedici în documentarea despre istoria recentă, deși avea așteptarea ca resursele despre comunism să fie accesibile. Vlad Petre, scenaristul, o îndeamnă să găsească piste „plauzibile” care să nu reproducă, neapărat, istoria Zoiei, lucru care o împotmolește pe Sonia. Paul, prietenul ei doctorand, insistă că ea are nevoie de o cercetare și de un coordonator de cercetare, termen pe care Sonia îl găsește odios, pentru că „îi reamintește constant de ceea ce nu poate face”.

Ea ajunge, totuși, să participe și să urmărească materiale și evenimente despre comunism: expoziții de artă, vizitarea Palatului Primăverii, un interviu televizat cu menajera Ceaușeștilor, intervievarea la un colț de stradă a unui cascador, fost-securist. Teancurile de cărți despre comunism o copleșesc și simte că nu-i va da de cap scenariului, ceea ce îi declanșează o angoasă personală.

Sursă foto: arhivă personală

Sonia: „Cu adevărat robot ar vrea să fie atunci când e vorba de relațiile ei cu propriile decizii.”

Protagonista are un caracter particular, autentic, sarcastic și contradictoriu: vrea să aibă rezultate bune, să trăiască o viață diferită. Anterior, presiunea din partea mamei sale a făcut-o să exceleze în liceu și să-și ia validarea din notele mari. Acum, ne întâlnim cu o Sonia care preferă să aibă identitatea ascunsă, care alege să asiste și să nu participe, evitând decizii și conversații. E singuratică și neîmplinită, cu puțini prieteni, și cel mai des se întâlnește cu Vlad Petre în scop profesional și cu amicul lui Paul, Dani, the gay friend pe care se poate baza de fiecare dată. Nemulțumirea vine din multe locuri, dar face abstracție de ele până când acestea vin către ea. Trăiește într-un univers fără certitudini, dominat de necunoscute, de oboseală și de stres:

„Viața ei e dintr-odată fragmentată în segmente infime, de câte o zi sau două, de câte o săptămână sau două, nu e în stare să vadă mai departe de atât. Cioburi. Asta e totul. O grămăjoară de cioburi.”

Grămăjoara asta de cioburi o face să fie prietenă bună cu procrastinarea, mai ales în lipsa unor direcții clare pentru scenariul de film, relația cu Paul, sau pentru viața sa. E într-o constantă căutare de sine, de scenarii plauzibile pentru carte, de rezolvări eficiente în relația sa cu familia. 

„Am nevoie să fiu bună la ceva.”

Totuși, lucrurile merg în direcția opusă și nimic nu-i iese cum și-ar dori. Se trezește obligată să se gândească la aceste lucruri, deși ne este prezentată des lipsa capacității ei de a se vedea pe sine „sănătoasă, harnică, puternică sau inteligentă.” Nu vede nicio lumină la capătul tunelului.

Locuire și sănătate mintală

„O rezolvare ar fi o locuință, de exemplu. Cea mai mică. Oricare. Cât de cinic să simți că depresia are o soluție atât de simplă, pe care tu totuși nu ți-o permiți.”

Reflectând la situația ei materială, Sonia e conștientă că nu își permite o locuință. Trăiește temporar în mansarda lui Paul din București, cu vedere către Piața Romană (well, apartamentul părinților fostei iubite a lui Paul) și știe sigur că nu vrea să se întoarcă în orășelul de provincie din care vine să locuiască împreună cu mama ei.

Trece prin aceste dificultăți conștientă de impactul pe care haosul din viața ei îl are asupra sănătății sale mintale, mergând periodic la terapie. Acolo, vorbește vrute și nevrute, vulnerabilități adânci care o pun pe gânduri. Într-una dintre sesiuni, Ioana, terapeuta sa pe același fir semi-amuzant cu Sonia, o îndeamnă să se elibereze de toate grijile care nu o lasă să doarmă noaptea. Sonia răspunde, cugetând:

„N-am bani să fiu liberă…să fiu singură”. 

Sursă foto: arhivă personală

Sonia meditează cel mai des asupra situației locuințelor când vine vorba de regimul trecut, care erau oferite by default cetățenilor. Comparativ cu acele vremuri, zilele noastre sunt marcate de neoliberalism. Piața imobiliară bubuie în toate orașele, influențată de o speculă serioasă (vă amintiți de garsoniera de 11mp din Cluj cu o chirie de doar 180 euro/lună?). Sonia vede problema astfel:

„Soniei i se face pielea de găină când aude de blocuri, ăsta e un aspect pentru care are o sensibilitate aparte. Din tot ce-a emanat geniul lui Ceaușescu și regretă lumea astăzi, cel mai mult îi repugnă să audă de blocuri din motive pe care e greu să și le explice. Poate pentru că-i lipsește o locuință a ei și că imaginea locuinței prin excelență e blocul comunist, înghesuit și infect și mult, mult prea scump. Mizeriile astea au devenit un lux. Dacă ești prea tânăr și n-a apucat să-ți dea Ceaușescu bloc, ghinion. Aștepți, eventual, să-l moștenești.”

Să nu fii tânăr în aceste vremuri, că e greu. Salariile celor din Gen Z aflați de început de drum nu permit să pui destui bani deoparte ca să îți iei un loc al tău, așa că ești condamnat să trăiești în chirie (excepție fiind 2-3 slujbe specifice, moștenirile, privilegiile generaționale, norocul). Unde mai pui că vine și încălzirea globală peste noi (tematică importantă și pentru Sonia).

Familie și relații

Sonia e singură la părinți, crescută de mama sa, care a depus actele de divorț la nici un an de la nașterea fiicei sale. Greutățile traiului din familia monoparentală și-au lăsat amprenta asupra celor două. Sonia se învinovățește pentru absența tatălui ei, pe care nici nu a apucat să îl cunoască prea bine, iar cu mama sa are tot soiul de conflicte. Mama ei e rezervată, critică a fiecărei acțiuni pe care Sonia i-o povestește, dar îi oferă ca sfat „fă-te că n-ai înțeles”, din propria sa experiență. În cea de-a doua parte a cărții, relația dintre cele două și rudele de sânge ale Soniei sunt mai dezvoltate, întrucât observăm căutarea de sine și a rădăcinilor tinerei.  

Sonia și Paul, doi evitanți într-o relație. Ce ar putea să meargă prost? Cam totul, din ce vedem: comunicarea e minimă sau inexistentă, fiecare trăiește în bula sa. Pasul de a se muta împreună, la propunerea lui Paul, a fost unul pe care Sonia l-a făcut doar pe jumătate convinsă. Continuă, totuși, să urce cele șapte etaje pe scări și să trăiască un an într-un loc neîngrijit – asta doar pentru că refuză să ia o decizie în privința lui Paul. Sunt ca piesele „de puzzle care nu se potrivesc, dar pe care totuși le adună” Sonia, ne spune naratorul.

În final

Sunt atât de multe de spus despre excelenta carte scrisă de Lavinia Braniște și despre povestea Soniei, dar am încercat să nu dau prea multe spoilere. Cartea e împărțită în două părți mari, București și rural, respectiv viața cu Paul și cea a căutării Soniei. Admit că mi-a plăcut enorm prima parte, captivantă și plină de fragmente memorabile. Totuși, caracterul Soniei scoate cea de-a doua parte dintr-o posibilă monotonie, dată de context sau de liniștea unei comunități rurale.

Recomand această carte pentru momentele în care simți că nu ai niciun plan pentru viitor, când ritmul vieții nu e cel pe care l-ai fi vrut, sau dacă ți-a stârnit, pur și simplu, interesul ce ai citit mai sus. Spor la citit!