Încep să scriu articolul acesta cu speranța că iubitorii de muzică și concerte au calendarele libere în 2024, fiindcă sosesc artiști de renume care sunt pregătiți să le ofere seri de neuitat. România va fi „asaltată” de artiști faimoși, iar aici avem câteva detalii numai despre unii dintre aceștia:
- Bruce Dickinson – Artistul sosește în România chiar la începutul verii. Concertul său de pe 3 iunie va avea loc la Arenele Romane, promovând albumul său ,,The Mandrake Project”. Acesta va fi al șaptelea album solo al său, primul de la ,,Tyranny of Soul” din 2005. Bruce Dickinson s-a făcut cunoscut datorită rolului său de vocalist în trupa de heavy metal Iron Maiden. Artistul a mai fost în România, una dintre cele mai recente vizite ale sale fiind chiar anul trecut, când a cântat la Sala Palatului. De asemenea acesta a mai fost în țară și în 2020, înainte de lockdown, pentru a discuta cu fanii lui despre cariera sa, într-un show intitulat „What Does This Button Do?: An Evening With Bruce Dickinson”.
- Coldplay – Trupa de rock din UK se află în al optulea lor turneu, pe care îl vor aduce la vară și în România, pe Arena Națională, în București. Pentru a putea să-și promoveze cât mai bine noul album ,,Music of The Spheres”, artiștii au anunțat concertul chiar cu o zi înainte de a-l lansa. Membrii trupei s-au întors pe scenă după o pauză destul de lungă, dorindu-și ca spectacolele lor să fie cât mai puțin dăunătoare pentru natură. Astfel, în momentul în care au anunțat turneul, membrii trupei au făcut public și un plan cu 12 pași, prin care să reducă emisiile de dioxid de carbon cu 50% comparativ cu ultimul lor turneu ,,A Head Full of Dreams” din 2016-2017. Planul a fost dezvoltat pe parcursul a doi ani de către experți în mediu. Unele emisii sunt inevitabile când vine vorba de un concert, însă Coldplay au reușit să-și susțină spectacole cu resurse regenerabile și au promis că vor planta un copac pentru fiecare bilet vândut, printr-un acord cu One Tree Planted, iar efectele speciale folosite de aceștia sunt cât se poate de eco-friendly. Aceștia aveau planificat spectacolul din România pe data de 12 iunie, dar datorită cererii mari de bilete, au decis să petreacă mai mult timp în țară, adăugând și 13 iunie ca zi de concert.
- Five Finger Death Punch – pe 4 iulie în București, trupa de heavy metal va avea un concert în aer liber la Romexpo. Din luna mai, până în iulie trupa va călători în marile orașe din Europa, interpretând cântece precum ,,Wash it all away”, ,,Trouble” sau ,,Sham Pain”. Ice Nine Kills vor cânta în deschiderea lor.
- Tot la Romexpo, cu aproximativ o săptămână mai târziu, pe 10 iulie mai exact, va sosi și trupa Megadeth, înființată de Dave Mustaine după ce a părăsit formația faimoasă Metallica. Trupa își promovează cel mai recent album, „The Sick, the Dying, and the Dead”, în cadrul actualului „Crush The World Tour”, care a început pe 26 aprilie 2023 în Washington. Aceștia vor concerta în numeroase țări din Europa, cum ar fi Bulgaria, Grecia, Spania, Italia, Franța sau Belgia.
- DJ-ul și producătorul de origine olandeză Armin van Buuren, care a mai fost în România, revine și în 2024 pentru festivalul SAGA. Cei care frecventează Untoldul îl cunosc pe artist ca fiind unul care nu lasă petrecerea să se oprească. SAGA va avea loc între 5-7 iulie. Artistul, fiind printre primii anunțați ca headliner la festival, a afirmat că ,,România are un loc special în inima sa” și că de-abia așteaptă să revină la atmosfera pe care i-o oferă mulțimile de la noi.
- Massive Attack, care au pus bazele trip hop-ului, revin în România, pentru a încinge scenele de la Electric Castle. Trupa a luat naștere la Bristol, pe la sfârșitul anilor ‘80, albumul lor de debut ,,Blue Lines” fiind lansat în 1991. Trupa a venit pentru prima dată în București în 2008, când au promis că se vor mai întoarce și iată că s-au ținut de cuvânt. De asemenea în 2018 au reușit să surprindă spectatorii români nu doar prin muzica lor, ci și prin mesajele și imaginile afișate pe marile ecrane, îndreptate împotriva corupției din România. Cine știe cu ce își vor surprinde fanii în această vară?
- Queens of the Stone Age – Pentru cea de-a zecea ediție a festivalului Electric Castle organizatorii au reușit să se înțeleagă cu trupe și artiști de renume care vor încânta publicul. Astfel, faimoasa trupă de rock din America, înființată de chitaristul Josh Homme, va sosi în România între 17-21 iulie. Această trupă a fost printre primele anunțate de către cei de la Electric, anunțul fiind făcut la începutul lunii decembrie 2023. Membrii promit să le ofere o experiență de neuitat celor care le vor fi alături la Castelul Banffy. Este pentru prima dată când trupa va ajunge în România.
- DJ Diesel (Shaquille O’Neal), un fost mare baschetbalist, este acum preocupat de muzică și urmează să creeze atmosferă tot la Electric Castle. Vârsta, deși una înaintată, nu îl oprește din a aduce bucurie în rândul oamenilor și de a-i ajuta să se conecteze cu muzica. Ca producător de muzică electronică acesta participă la concerte și festivaluri din întreaga lume.
Electric Castle 2024 a încercat să se întreacă pe sine, lista invitaților fiind îmbogățită de trupe precum Bring me the Horizon, care sosesc chiar în mijlocul turneului de promovare al unui nou album sau Chase and Status, fiind un adevărat vis pentru fani ai muzicii rock, metal și bineînțeles trip hop.
- La celebrul festival Untold, își va face apariția Sam Smith… despre care putem doar spera că de data aceasta își va ține cuvântul. Spun asta deoarece vara trecută artistul și-a anulat spectacolul din România din Piața Constituției. Cu câteva săptămâni înainte acesta a spus după un (sfert) de concert, ținut la Manchester că ,,ceva nu este în regulă”. În timpul celei de-a treia piesă pe care o interpreta, artistului i s-a părut că ceva e în neregulă cu vocea lui. Arena s-a întunecat, iar fanii au rămas confuzi. La scurt timp au fost anunțați că show-ul s-a terminat întrucât cântărețul avea niște probleme vocale. Smith a anulat și următoarele două spectacole pe care le avea programate. Acesta și-a cerut scuze fanilor săi printr-un story pe Instagram.
Cu toate că anul trecut a întâmpinat anumite probleme, de-a lungul carierei sale Sam Smith a fost premiat cu un Oscar, un Golden Globe și cinci premii Grammy, fiind așteptat între 8-11 august de mulți fani ai muzicii la Untold.
- Asemenea celor de la Coldplay, Ed Sheeran va cânta pe Arena Națională. Artistul britanic se va afla pentru a doua oară în România, transformând matematica într-un concept mai distractiv, care nu îi va face pe fani să ofteze de frustrare. ,,The Mathematics Tour” este al patrulea turneu al lui Ed Sheeran, inițial fiind anunțat ca un concert cu 27 de spectacole în Europa. Datorită succesului și cererii mari pentru bilete în momentul actual spectacolele anunțate ajung la 116, turneul încheindu-se pe 8 septembrie în Cipru. Fanii din românia se vor putea bucura de această experiență pe 24 august.
Vara anului 2024 pare a fi una foarte animată, chiar fantastică dacă îmi permiteți. Organizatorii evenimentelor găzduite în țara noastră le promit fanilor că vor avea parte de experiențe de neuitat.