Foto: freepik.com

Vara asta a avut loc Campionatul Mondial de Fotbal feminin, iar România nu a participat. L-am urmărit și mi-a plăcut. Nu este tocmai ca fotbalul masculin, dar are ceva foarte plăcut și multe multe lucruri pe care fotbalul masculin nu le are. Este mult mai spectaculos, cu execuții de la distanță, cu o desfășurare mult mai lejeră: competitivă, dar nu încrâncenată. Un nivel foarte ridicat, dar contrar fotbalului masculin care este foarte tacticizat, constrâns de strategii stricte, fotbalul feminin păstrează puritatea unui joc și ceea ce oamenii își doresc să vadă: goluri și frumusețe.

De ce nu se dezvoltă fotbalul feminin în România, ca să putem participa la competiții europene? Varianta simplă de răspuns ar fi pentru că nu sunt bani. O variantă un pic mai complicată ar fi pentru că oamenii nu urmăresc sportul și din cauza ASTA nu sunt bani. Ca să nu aruncăm vina pe jucătoarele României, multe dintre ele jucând în campionate puternice din afară, putem da vina pe noi. Și așa pentru oricare alt sport. E un cerc vicios: nu te uiți pentru că nivelul nu e ridicat și nu se ridică la așteptările tale de fan al fotbalului de secol XXI, dacă nu te uiți nu se produc bani, dacă nu se produc bani, sportul nu evoluează și de aici ciclul se repetă. E problema cu oricare sport în România. La fotbal masculin se uită oamenii, dar nici el nu este strălucit, pentru că banii nu se investesc cum trebuie. Veșnica problemă: nu avem bani, iar când avem îi dăm pe prostii. Am încercat cu fotbalul masculin: anul ăsta nu am prins vreo cupă europeană cu vreo echipă, nici măcar Conference League (o ligă inventată ca să poată da șansa echipelor mici să câștige și ele ceva pe plan european).

Foto: Instagram / nationalafeminina

Cred că ar fi momentul potrivit să dăm și fotbalului feminin o șansă. Ok, consideri că fetele nu ar trebui să joace fotbal, ești un om „d-ăla”. Dă o șansă. Schimbă un pic mentalitatea. Toate sporturile sunt jucate și de fete și de băieți. La handbal feminin te uiți, de ce nu te-ai uita și la fotbal feminin? Ok, poate la handbal feminin te uiți pentru că avem rezultate și vrei să simți împlinirea că mai câștigăm și noi. Atunci la fotbal masculin de ce te uiți, că nu câștigăm absolut nimic. Fiecare argument al oamenilor pentru a nu se uita la fotbal feminin poate fi demontat simplu și e și mai ușor dacă acea persoana nu s-a uitat în viața lui la fotbal feminin. Trebuie acordată o șansă. Totuși, adevărul e că e și bătaie de cap să te uiți. Campionatul intern de fotbal feminin nu e difuzat nicăieri și dacă dai drumul la televizor, e tot fotbal masculin, tot pentru că nu sunt bani. Ar fi mai ușor pentru oamenii mai sceptici să se lovească de fenomen, dar nu prea au șansa să fie contraziși. Totuși, pentru că e așa greu de găsit un stream cu un meci, cel mai probabil, oamenii care zic că e nașpa nu au făcut efortul să caute.

Foto: Instagram / echipanationala

Campionatul Mondial de Fotbal feminin a fost o șansă ca oamenii să se familiarizeze cu subiectul. Șanse tot sunt. La sfârșitul lunii septembrie a acestui an s-a lansat EA FC 24. Fostul Fifa, cum îl știu gamerii, iar pentru prima dată în istoria jocului poți să îți faci echipe mixte. Ușor, ușor, societatea parcă pune accent și pe fotbalul feminin. Nu cred că se adăuga funcția, dacă nu o cerea nimeni. Și Echipa Națională de Fotbal feminin încearcă să facă oamenii conștienți de asta și au lansat recent o campanie numită „Modele de femeie”. Ei spun că este pentru normalizarea prezenței feminine pe terenul de fotbal. Eu zic că este pentru dezvoltarea fenomenului. În această campanie, fiecare jucătoare din lotul național a primit un cartonaș. Pe acest cartonaș sunt scrise calitățile jucătoarelor și puțină istorie personală. Foarte interactiv realizate și foarte informative. Scopul campaniei este de a prezenta jucătoarele ca modele de urmat pentru a întări cumva fenomenul și a avea o conexiune cu un „role model”. Cred și eu că vrei să dezvolți fenomenul când echipa joacă pe stadionul „Arcul de Triumf” din București, care are doar 7500 de locuri, iar fetele în străinătate joacă pe stadioane cu o capacitate triplă sau chiar mai mare.

Foto: modeldefemeie.frf.ro

Ca să ajutăm evoluția sportului, trebuie să mergem la stadion sau să generăm bani, noi, ca spectatori. Cred că este momentul să încercăm și aici, pentru că în alte părți am tot încercat și rezultatele nu sunt tocmai cele mai fericite. Un sport care este în curs de dezvoltare, are cele mai multe oportunități. Drumurile bătătorite sunt știute și vânate de tâlhari. Cu această metaforă aș vrea să închei și să vă încurajez să aruncați un ochi pe site-ul echipei naționale și pe campania lor. Vă ajut și cu un link: https://modeledefemeie.frf.ro/ .