Am ajuns la Fleabag dintr-o întâmplare și din dorința de a vedea ceva autentic, obosită de prea multe seriale care au început bine, dar și-au pierdut farmecul pentru că au fost lungite la infinit, până au rămas fără sens. Iar după doar două sezoane, căci Fleabag nu pierde timpul, pot spune că nu m-a dezamăgit. E de văzut pentru momentul în care simți că vrei să schimbi ceva la tine sau când te-ai plictisit de măști și superficialitate.
Fleabag, serialul creat de Phoebe Waller-Bridge este considerat de mulți unul dintre cele mai bune spectacole de comedie din toate timpurile, chiar și după încheierea sa cu câțiva ani în urmă. Există multe motive pentru care Fleabag este considerat atât de bun (pentru că este combinația perfectă între teatru și film, cu o scriitură inteligentă și momente emoționante), însă pentru mine faptul că are un final e crucial. Da. Se termină după două sezoane fără a se prelungi la infinit până nu mai are sens. Serialul prezintă viața așa cum e ea: hilară, simplă uneori, alteori complicată și mereu cu un sfârșit. Pentru că lucrurile, bune sau rele, nu durează la infinit.
Serialul făcut de BBC urmărește o tânără (Waller-Bridge), al cărui nume nu-l cunoaștem, navigând prin viață, prin tot felul pierderi și relații folosindu-și inteligența și, totodată, lipsa ei de filtru. Prin moartea recentă a celei mai bune prietene ale ei (Jenny Rainsford), pierderea anterioară a mamei sale și începutul rapid al relației romantice a tatălui ei (Bill Paterson) cu nașa ei (Olivia Colman), personajul din Fleabag (deși nenumit în scenariul, dar nu și în serie) adesea se închide emoțional și se îndreaptă către public ca o alinare.
Sunt multe scene în care alegerile de moment ghidează dinamica serialului, iar protagonista e un personaj atât de enervant și atipic pentru cei din jur încât te face să-l adori. Dar factorul care îi permite ca Fleabag să se ridice deasupra multor seriale de comedie este ruperea frecventă a celui de-al patrulea perete (breaking of the fourth wall) de către personajul principal. Fie în timpul unui moment intim cu un alt personaj sau întreruperea conversațiilor sale pentru a vorbi cu publicul, cuvintele și privirile lui Fleabag către cameră sunt caracteristici definitorii ale serialului. Ne poartă cu ea prin toate momentele sale, suntem parte dintr-un colț al conștiinței ei și complici pe de altă parte.
Una dintre cele mai interesante părți din Fleabag este modul său de a aborda feminismul prin portretizarea personajului principal în cel mai brutal și onest mod. La începutul serialului, ea ridică mâna la evenimentul unui vorbitor când este întrebată dacă ar schimba cinci ani din viața ei pentru corpul perfect. Ea minte, fură și, totuși, are un aer simpatic și dezinvolt. Când alte personaje vor să se distanțeze de ea sau când ea se îndepărtează la sfârșitul sezonului 1, legătura ei cu telespectatorii face ca ambele părți să se simtă confortabile.
De-a lungul scurtei serii, Fleabag își folosește adesea furia și luarea proastă a deciziilor ca o modalitate de a fugi de durerea ei și de a îndepărta oamenii. Cu toate acestea, spectatorii au privilegiul de a o cunoaște într-un mod în care niciunul dintre personaje nu o face. Chiar și Fleabag și sora ei Claire (Sian Clifford) sunt ocazional deconectate, relația cu tatăl este aproape inexistentă, iar potențialii parteneri sunt doar instrumente pentru ca Fleabag să se simtă apreciată.
Cu toate acestea, comentariile protagonistei adresate publicului sunt plin de umor în aproape orice situație și oferă o nouă perspectivă: ea este o femeie mult mai complexă decât o consideră cei din jurul ei. După ce a experimentat atât de multă durere și vinovăție,fiind înțeleasă greșit de mulți oameni, spațiul ei sigur e întotdeauna publicul. Privind direct în cameră, Fleabag poate fi cel mai lipsit de scuze, indiferent, tembel pe alocuri personaj, dar cât se poate de uman.
Poți viziona serialul Fleabag pe Amaon Prime Video.
