De multe ori, la meciurile de handbal, remarcate sunt jucătoarele care marchează cel mai mult sau cel mai spectaculos. Fetele care apără poarta sunt cel puțin la fel de importante, mai ales în partidele echilibrate, în care o minge apărată poate face diferența ditre victorie sau înfrângere. 

Poarta echipei naționale de handbal feminin a României a fost apărată la turneul final de la Pitești și Mioveni de Teodora Neagu, Ana Maria Cristea și Daria Andrei. Ele au fost antrenate de Luminița Huțupan, una dintre legendele handbalului românesc. De fiecare dată când o vedeam dându-le sfaturi tinerelor din poartă îmi aminteam de strigătele frenetice la fiecare paradă pe care Luminița o avea în tricoul naționalei, acel „Apără Huțupan“, care lăsa comentatorii fără voce la finalul meciului. 

Toate cele trei portărițe ale României au început să joace handbal pe cu totul alte posturi, însă atunci când au intrat prima dată în poartă nu au mai plecat de acolo. În cazul Teodorei Neagu, întâlnirea cu poarta a fost accidentală: „Am ajuns la un antrenament și nu aveam portar. Și, pur și simplu, antrenorul pe care îl aveam atunci, domnul Claudiu Evi, a întrebat cine vrea să stea în poartă. Am zis că eu și am intrat în momentul acela în poartă. Și am știut că nu mai vreau să ies de acolo.“

La fel s-a întâmplat și pentru Daria Andrei, care a început să joace handbal încă de la vârsta de 8 ani tot ca jucătoare de teren. Pe atunci handbalul era un loc în care-și petrecea timpul cu una dintre prietenele ei. 

Ana Maria Cristea a jucat prima dată pe postul de pivot, însă și-a dat seama repede că „nu era de ea“, așa și-a găsit locul în poartă. „Am început de pe postul de pivot, am văzut că nu merge. Nu era de mine. Și am zis să trec în poartă să văd cum e. Și se pare că a fost un succes.“

Portarul poartă pe umeri o greutate foarte mare, mai ales în partidele cu miză, când mingile apărate pot face diferența. Ana Maria Cristea a învățat de la antrenorii pe care i-a avut că portarul face 50% din rezultat, deși din tribune sau de la televizor nu se vede asta. „Un portar poate lua ultima decizie a meciului. Poate să fie mingea cea mai importantă și el să o apere, iar meciul să se câștige datorită lui.“

Daria Andrei se bucură de fiecare minge apărată de parcă ar fi prima dată când reușește să evite un gol al adversarelor. Dacă o întrebi ce înseamnă o prindere bună pentru ea, o să-ți spună fără să ezite că sentimentul pe care-l are după o paradă reușită este asemănător cu cel pe care-l au fetele de pe teren când marchează. 

„Când apăr o lovitură este aceeași bucurie ca și cum aș fi marcat un gol. Este foarte frumos să știi că ai ajutat echipa. Apărarea are foarte multă încredere în portar, pentru că știe că este în spate și ajută cum poate.“

Teodora Neagu ne-a explicat că vânătăile sunt la ordinea zi, pentru că aruncările pe care le apără sunt foarte puternice. Iar adrenalina dată de meci este prea mare și durerea nu se simte pe loc, ci apare abia în zilele următoare. 

La Campionatul European de Handbal Feminin de la Pitești și Mioveni, fetele din poarta României s-au aruncat după fiecare minge trimisă de echipa adversă. Indiferent de intensitatea aruncării, de durerile de după sau de presiunea pe care o purtau pe umeri. Nu le-au apărat pe toate, dar au apărat suficiente încât echipa națională să poată câștiga medalia de bronz.

Acest material este realizat cu sprijinul BRD Groupe Société Générale, sponsor al echipelor naționale de handbal ale României.