Astăzi mi-am început ziua pe Stadionul Giulești. Ce poate fi mai frumos pentru un rapidist ca mine? De data asta nu am fost acolo pentru a susține echipa de lângă Podul Grant, ci ca să aflu mai multe despre Campionatul European de Fotbal U21 pe care România îl găzduiește împreună cu Georgia.
Alături de colegul meu, David, am discutat cu cinci dintre oamenii cheie care au făcut ca acest turneu final să se desfășoare fără probleme la noi în țară. Practic, am încercat să aflăm cum arată competiția din culise, de la cum se comunică și până la cum au fost gestionate echipele naționale care au avut meciuri pe stadioanele din București sau Cluj.
Încă de dinainte ca ceasul să bată ora 10:00, am ajuns la Stadionul Rapid-Giulești, acolo unde eram așteptați de Răzvan Mitroi, managerul de comunicare al EURO U21 din partea Federației Române de Fotbal (FRF). După ce ne-a dezmeticit cu niște discuții despre fotbal, performanță și impresii despre cum te simți când organizezi un eveniment la cel mai înalt nivel, ne-am început treaba.
Pe scaunele unde de obicei stau la meciuri și scandez alături de ceilalți suporteri de pe stadion, acum am luat interviuri oamenilor care se ocupă de managementul turneului, comunicare, marketing, managementul echipelor de fotbal, dar și persoanei care-i gestionează zi de zi pe cei 280 de voluntari din România.
Am încercat să înțelegem cum arată pentru ei o zi de muncă la Campionatul European de Fotbal U21. Așa am aflat că aproape toți își încep ziua cu una sau chiar trei ședințe în care stabilesc ce este de făcut și cine de ce se ocupă. O bună parte din zi și-o petrec rezolvând din sarcini la unul dintre cele patru stadioane din România pe care se joacă meciuri la această competiție.
Oricum, munca pe care o fac diferă foarte mult în funcție de zi. De exemplu, dacă ne aflăm în ziua meciului sau „Match Day”, cum îi spun ei, munca este mai intensă. Restul zilelor sunt numerotate în funcție de punctul culminant, partida de fotbal care urmează să aibă loc. Noi le-am luat interviuri în „Match Day -1”, adică cu o zi înainte să aibă loc sfertul de finală dintre Spania și Elveția de pe Giulești.
Mai multe despre pretențiile echipelor care au vizitat România, cum este planificată comunicarea în legătură cu turneul și despre cum reușești ca lider de echipă să oferi încredere celor pe care-i coordonezi, o să aflați zilele următoare din interviurile pe care le vom publica aici. Sfatul meu este să rămâneți cu ochii pe noi.
Acest articol este realizat cu sprijinul PENNY, sponsor al tuturor echipelor naționale de fotbal ale României și partener oficial al Campionatului European de Fotbal U21 2023.