În mai 2013, eram în clasa a VIII-a, mă pregăteam de Evaluarea Națională și cu fiecare test pe care-l lucram mi se părea că am și mai mult de muncă. Simțeam toate astea chiar dacă învățam zi-lumină și rezolvam subiecte din patru-cinci culegeri.
În unele zile, deschideam televizorul pe UTV, ascultam muzică și mă baricadam în sufragerie să rezolv teste la matematică. Evaluarea Națională era un examen important pentru că avea să decidă liceul la care urma să merg și, printre altele, întregul meu viitor. Sau cel puțin așa credeam pe atunci.
Ce făceam în restul timpului? Învățam. Nu aveam alte hobby-uri în afară de citit. Pentru că e greu să ai alte pasiuni atunci când locuiești într-un sat de la poalele Bucegilor, unde părinții tăi câștigă minimul pe economie.
Îmi amintesc de toate astea în timp ce aștept să susțin un discurs în sala de ședințe a Primăriei Sectorului 6, din București. Sunt speaker la TEDx Școala Gimnazială 197 Youth, unde o să povestesc despre Gen, știri și despre Gen, revistă, două proiecte care au marcat în ultimii ani viețile multor tineri din țară.
Urmează să le povestesc unor copii mai mici de 15 ani despre lucrurile care nu se văd în fața ecranului, despre cum ne decidem asupra știrilor, despre cum nu ne sperie termeni prea grei, precum corupția, inflația sau comasarea alegerilor. Despre cum scriem cu aceeași seriozitate despre Rihanna, Taylor Swift sau Spioanele.
Le spun și că, chiar dacă ne place să dăm o știre înaintea unei publicații mai mari, am învățat că uneori nu contează să fim primii, ci contează să explicăm mai bine informația. Și vreau să le vorbesc despre gafa presei de anul trecut, legată de așa-zisa moarte a lui Florin Salam.
Le povestesc și despre tineri de liceu, care au scris, au ilustrat și au fotografiat pentru Gen, revistă subiecte dificile, precum ce înseamnă să-ți pierzi un părinte, să pici bacul de trei ori sau să înveți să te iubești mai mult atunci când corpul tău îți pune piedici constant.
De ce facem toate astea? Pe scurt, pentru că presa clasică nu îi cunoaște pe tineri, nu îi ascultă, nu le oferă spațiul în care să-și exprime vocea. Facem asta pentru că ne-am săturat să ne plângem de probleme și să așteptăm un salvator care să facă lucrurile în locul nostru.
Noi, la Gen, știri, nu vrem să schimbăm lumea. Nici n-am putea să o facem. Vrem doar să o lăsăm informată.
Gen, why not?
Am avut emoții încă de când am aflat că o să particip ca speaker, pentru că, sub același brand TED, au vorbit de-a lungul timpului oameni precum Sir Ken Robinson, Brene Brown, Steve Jobs sau Elizabeth Gilbert.
Formatul discursurilor TED este cunoscut și recunoscut la nivel internațional. Te afli într-o sală întunecată, pe un covoraș roșu, iar singura lumină din cameră este proiectată deasupra ta. Ai 15 minute la dispoziție ca să-ți spui discursul și în tot acest timp trebuie să te asiguri că nu părăsești cercul roșu de pe podea.
În sala de ședințe a Primăriei, însă, soarele de mai pătrunde prin ferestrele largi, iar covorul roșu este înlocuit de un pupitru cu stativ de microfon, unde, lună de lună, bucureștenii care participă la ședințele de consiliu local își spun nemulțumirile în fața primarului.
„Sala și data evenimentului au fost primele lucruri de care am fost siguri”, spune Andrei Robu, președintele Consiliului Școlar al Elevilor (CȘE) de la Școala 197 din București, la finalul evenimentului. Două luni au așteptat Andrei și colegii lui din CȘE să primească licența de la TEDx, iar partea cea mai grea abia apoi a început: găsirea speakerilor.
Sinceritatea cu care Andrei povestește despre eveniment stârnește hohote de râs în sală: „Știți cum am ajuns aici? Haideți să vă spun. Mă plictiseam într-o zi și mă gândeam ce am putea să mai facem prin școală”.
Psihoterapeuți, ONG-iști, avocați, oameni de comunicare și din administrația publică au urcat pe scenă și au povestit tinerilor din audiență despre alegeri și eșecuri, despre lecții de viață și sfaturi din carierele lor, încercând cu toții să răspundă cât mai sincer întrebării „Why not?” – tema principală a întâlnirii.
În ultima perioadă, evenimentele TED au început să se desfășoare și la nivel mai mic, în orașe, în sate sau în licee, însă destul de rar la nivelul școlilor gimnaziale.
Cu ce rămân după această experiență? Cu emoțiile și cu imaginea tuturor oamenilor din sală care m-au ascultat povestind cu pasiune despre două proiecte în care cred cu tărie. Dar, și mai important, rămân cu ce mi-am spus în minte la finalul evenimentului:
Dacă generațiile din spate organizează TED Talkuri atunci când se plictisesc, înseamnă că viitorul nostru arată bine.
Editor: David Leonard Bularca
