Feminism, rock și PCR
În perioada comunistă, rock-ul era privit cu suspiciune, o formă de occidentalism, de revoltă împotriva regimului. Totul a pornit de la febra indusă de filmul Tinerii (The Young Ones) (1961), care a marcat o generație. În sine, filmul nu era unul extraordinar, dar ceea ce îi aducea o oarecare autenticitate în blocul Estic era faptul că protagoniștii sunt cântăreți de blues/rock. Iar când spunem că a marcat o generație, ne referim la faptul că primele trupe de rock de la noi, mai ales cele feminine, au prins ,,microbul” muzicii de aici. Pentru că nu era un film tipic, de duzină, iar coloana sonoră chiar era altceva, nu erau cântece muncitorești, de epocă.
1. Trupa Venus (1968-1977)
La finalul anilor ‘60, Casa de Cultură a Studenților era o pepinieră de talente rock. Devenise spațiu de repetiții cele mai tari trupe ale momentului, printre care și grupul muzical Venus. Una dintre primele formații rock feminine din Europa (cu statut profesionist), trupa era formată din studente la conservator. Formația s-a oprit din activitate în 1977, urmând ca solista, Suzana Georgescu să emigreze în Germania (soartă destul de comună pentru soliștii rock de la acea vreme). Iar proiectul, trupa nu era o joacă! Cu toate că fetele îndeplineau rigorile meseriei de scenă, entuziasm mare și talent cât cuprinde, în România acelor ani nu exista, propriu-zis, industrie. Adică n-aveau mașinăria de PR din zilele noastre, n-avea staff. Totuși, aveau o imagine și apariții memorabile.
2. Zoia Alecu
Cantautoare, textieră, cântăreață de muzică rock și folk, s-a lansat, inițial, solo, în anul 1973. Cariera ei a făcut un salt major în 1986, atunci când s-a alăturat formației Sfinx, 1986, iar după, până în 2006, în Sfinx Experience. Așa cum o vorbă a folclorului urban spune că România are sânge de rocker, iată că Zoia Alecu a avut prima chitară la vârsta de 16 ani, cu banii strânși din donații repetate de sânge. Tot la 16 ani a compus și primele piese, ,,Orbii” și ,,Anotimpul Nebunilor”, cu versuri îndrăznețe pentru regimul opresiv.
Împreună cu nume celebre precum Crina Mardare, Mihai Cernea, Sfinx a avut turnee în Europa, nu doar acasă, pentru că rock-ul românesc nu are limite, nu are frontiere.
Dincolo de forța scenei, Zoia Alecu rămâne o artistă a introspecției și a spiritualității, dat fiind procesul creativ care devine un dialog absolut, De fiecare dată când se așază să scrie ceva spune Dă-mi, Doamne, inspirație!’. Pentru că inspirația nu vine întotdeauna de la sine, ci este conectată de o forță universală.
3 Trupa Catena
Dacă Venus a dat startul printr-o mișcare care semăna cu o combinație de muzică ușoară și blues, fetele de la Catena au fost the real deal. Au fost niște adevărate rockerițe, exact așa cum ți-ai imagina o trupă formată din nume precum Stevie Nicks, Janis Joplin sau Patti Smith autohtone.
Fondată la București, în anul 1970, Catena a reprezentat una dintre primele și foarte puținele formații de muzică rock compuse exclusiv din fete. Componența trupei? la chitară, membra fondatoare, Anca Vijan (acum Graterol), voce, Păunița Ionescu, tobe, Lidia Creangă, chitara bass, Adriana Iliescu și la saxofon/flaut, Ortansa Păun!
Din păcate, nu au înregistrat albume, iar singura filmare care există, de la acea vreme este cu ele interpretând melodia „Dorința/Opatina”. Au avut concerte de la cluburi underground (cât de underground putea fi, totuși, România anilor ‘70?) până la Sala Palatului (peak). Actually, Catena, împreună cu două trei formații masculine, au inaugurat Sala Palatului. La finalul anilor ‘70, membra fondatare a trupei emigrează în Germania (mișcare destul de comună pentru artiștii de la acea vreme, pornită de membri trupei Phoenix), unde a fondat o altă formație, Rosy Vista, care se bucură de 41 de ani de activitate.
Despre Anca Graterol, ca lider al formației, se spune că este un fel de Covaci, la feminin. Se pare că întreaga ei traiectorie a fost trasată încă din copilărie, de la vizionarea filmului Tinerii (v-am spus că e un film cult?). Atunci, întrebată ce vrea să devină când va fi mare, mica artistă răspundea ,,vreau să cânt la chitara care se bagă în priză”.
4. Dida Drăgan
Back in the 70s, când totul era gri și cenzurat, dacă i-ai fi spus Partidului ,,Mom, I want Janis Joplin”, ți-ar fi răspuns, sec ,,We have Janis Joplin at home” – și aceea era Dida Drăgan.
Considerată pe bună dreptate ,,vocea de flacără a rock-ului românesc”, Dida este un artist muzical multivalent, care a navigat cu brio prin rock, hard rock, jazz, pop și folk, iar Nichita Stănescu, fascinat de vocea, versurile și talentul său, a numit-o ,,Doamna Oscar”.
De la hituri precum ,,Ochii Ploii”, ,,Te caut iar” , ,,Deschideți poarta soarelui”, (versiunea în română pentru ,,We Are The World”), ,,Singurătate” (cover după Heart-,,Alone”) Dida a fost o figură dură, care nu a făcut compromisuri. Vă întrebați oare dacă avea probleme? Cânta ca o nebună, mai ales rock, iar figura ei, emoția pe care o transmitea prin muzică, sau poate chiar mesajul (prea nonconformist pentru acele vremuri) îi aduceau deseori (să le numim frumos) ,,diferențe de viziune” cu cenzura la televizor (mai puțină chitară, mai jos chitara, mai multe versuri laudative etc). A colaborat cu ,,greii” rockului, ,,Sfinx”, ,,Compact”, ,,Roșu și Negru”, și a bifat turnee în Polonia, Cehoslovacia, Bulgaria, URSS, Belgia, Danemarca, Japonia. Toate acestea, înainte de ‘89. Și nu doar atunci…ci și după, mai ales în anii ‘90 (în ‘93, a reprezentat România la Eurovision).
Anii 90 și 2000. Tranziții în acorduri glam
În mare parte populat de early gen X-ers, care au prins tranziția la tinerețe, în anii de formare, și care nu se sfiau să vorbească, să cânte, să fie neconvenționali, pentru că, după decenii de tăcere, nu aveau nimic de pierdut. Astfel, iar la începutul anilor ‘90, muzica rock a redevenit fenomen.
5. Trupa Secret (1989-99)
Dacă întrebi cunoscătorii despre trupele de rock de la acea vreme, îți vor spune că ,,e cea mai bună formație de rock feminin. O să mai curgă apa pe Dunăre până o să ajungă măcar o trupă de băieți ca ele, apoi una de fete.” Pe lângă faptul că reprezentau cea mai sexy apariție de pe scena rock, fetele de la Secret erau, înainte de toate, niște spirite libere și niște muziciene redutabile.
A fost prima trupă de muzică rock formată exclusiv ,,din gagici” la sfârșitul anilor ‘80. Fondată de claviaturista, apoi baterista Adriana Buciu, care a cooptat-o pe chitarista Cristina Puia, trupa a schimbat, în timp soliste ca Dana Dinescu, Cristina Andrei, Mirela Păun, Maia Florea, lansând un prim LP sub formă de vinil heavy metal cu Mariana Ţurcanu, numit Secret. Cu un cover demențial după Smoke On the Water (fără supărare, cred că e mai bun decât originalul, iar dacă nu mă credeți, ascultați-l), și încă 10 piese despre revoltă și libertate.
Succesul lor a depășit rapid granițele, cu turnee în Elveția, Franța, Turcia, însă apogeul l-au atins în Italia. Cel mai important concert a fost în piața San Giovanni, cu public de 150000 de persoane.
În prezent, Mariana trăiește în Stockholm și s-ar retras din activitate, însă Cristina a rămas fidelă scenei. Stabilită la Roma, ea a înființat o școală de rock alături de soțul său și continuă să cânte împreună cu formația lor, Stasi.
6. Laura Stoica
Când spui rock românesc, te gândești instantaneu la :Laura Stoica. Acesta este primul gând care-ți vine în minte.Și cu toții am ascultat ,,Focul”, “Un actor grăbit”, “Mai frumoasă” sau “Cartierul cântă rock”, inclusiv noi, generația care am prins-o foarte puțin sau chiar deloc. Și ne-a plăcut. Și am mai ascultat o dată. Și încă o dată, cu sonorul la maxim, la casetofon, la MP3 Player și pe Spotify. Sau, de ce nu, toate în același timp :). Și atunci, acum treizeci de ani, cât și în prezent. E muzica aia, vocea aia inconfundabilă, raspy, dar în același timp foarte puternică. She was our rock star. Era acea fată care se simțea extraordinar pe scenă, capabilă să cânte cu o energie inepuizabilă toată noaptea pentru ca, în următoarea zi, la 10 dimineața șă o găsești pe o terasă din Capitală, râzând, bându-și cafeaua, cu o țigară în mână, exact ca un adevărat rockstar.
Debutul ei a fost la festivalul de la Mamia, unde a câștigat marele premiu, cu piesa „Dă doamne, cântec”. Dincolo de trofee, a rămas cunoscută pentru stilul ei inconfundabil. Laura era mișto. Cu rochie roșie, mănuși de piele negre, sau cu fuste foarte scurte, dresuri negre și geci de piele, cu părul electrizat, cu eternul ruj roșu, emana o forță care depășea barierele scenei.
2010, 2020 și prezent :Rock-ul se transformă
În zilele noastre, rock-ul a devenit ceva mai electronic, poate strict în aparență pare schimbat, dar în esență păstrează aceeași efervescență, aceeași vibrație brută.
7. Blaxy Girls
În peisajul de la sfârșitul anilor 2000, un nou suflu venea direct de pe litoral (căci trupa își are originea în Constanța).
Trupa, formată la momentul lansării din adolescentele Rucsandra Iliescu (chitară și voce), Diana Ganea (chitară solo), Cristina Marinescu (chitară bas), Ana-Maria Nanu (claviaturi) și Gela Marinescu (baterie).
Piesa ,,If you feel my love” a devenit hit, ocupând un top 10 în România top 100., după două săptămâni ajungând pe locul 5 și după pe locul 3. Fetele aveau un sound alternativ-pop, care te-ar fi trimis cu gândul către Avril Lavigne sau Kelly Clarkson. Erau varianta autohtonă a revoltei de liceu, care reușeau să combine atmosfera de trupă de garaj cu glam-ul, sclipiciul producțiilor comerciale, livrând piese precum Dear Mama sau Mr President, pe care n-ai cum să nu le știi.
8. Dora Gaitanovici
Inițial remarcată prin participarea la emisiunea Vocea României, în echipa Irinei Rimes, urmată, în 2018, de cea de la Cerbul de Aur și în 2022, de calificarea în selecția Națională Eurovision, Dora a devenit, treptat, un nume în industria muzicii rock de la noi.
Nu mai vorbim de colaborări cu mai multe trupe, precum Vița de Vie, Implant pentru Refuz sau artista Irina Rimes (mentora de la Voce). Sound-ul ei este rock, poate se duce chiar în zona simfonică (ceva tip Nightwish), având și elemente tradiționale (Dora cântă și la instrumente de suflat), zonă intens pronunțată în piesa Ana și în albumul „Descântec”.
9. Alexandra Căpitănescu
Originară din Galați (Da, da, da, Oțelu e viața mea),a participat la RAT, X Factor și Vocea României, pe cea din urmă câștigând-o în 2023. Cu o energie brută și un timbru care amintește de forța rock-ului de altădată, ea a demonstrat că acest gen are încă puterea de a cuceri publicul larg (a cântat Welcome to the Jungle la audițiile pe nevăzute)
Momentul ei de apogeu se întâmplă chiar acum. Cu piesa Choke Me, o compoziție mai rock, mai agresivă, mai metal, cu influențe pop, care a câștigat selecția națională de la Eurovision, va reprezenta România la Viena, la concursul cu același nume.
Se pare că de la primele acorduri „băgate în priză” ale anilor ’60 și până la scenele internaționale de astăzi, femeile au scris au scris pagini memorabile în istoria rock-ului nostru. iar spiritul rămâne același, pentru că că talentul nu are gen, iar succesul Alexandrei este doar cea mai recentă dovadă a acestei forțe de neoprit. Pe această cale, nu putem decât să-i urăm succes Alexandrei la Eurovision și, să confirmăm că rock-ul feminin nu moare, ci răsună mai tare ca niciodată!
