Mă trezesc puțin mai târziu decât îmi propun. Îmi fac o cafea un pic mai tare decât e sănătos. Deschid telefonul și văd știrile: un reporter îl întreabă pe președinte dacă tocmai a sugerat că Iranul și-a bombardat propria școală și Vaticanul avertizează că Dumnezeu ar putea fi înlocuit de mașini. E prea mult, e absurd și nu pot decât să mă întreb de când toate știrile au început să concureze cu articolele de la The Onion. Când lumea devine prea crudă și imprevizibilă nu putem decât să ne angajăm drept clovni și să împingem bolovanul în sus râzând și neînfrânți de nicio ideologie.

Matei Vișniec, poet și dramaturg, fuge în 1987 din România și cere azil politic în Franța, unde obține cetățenia franceză în 1993. În prezent, locuiește la Paris, unde este jurnalist la Radio France Internationale și colaborează la diferite alte reviste franceze. În vorbele lui „sunt omul care trăiește între două culturi, între două sensibilități, care are rădăcinile în România și aripile în Franța.”

După 1989, devine autorul cel mai jucat în România, în București și în provincie, la radio și la televiziune. Piesele lui Matei Vișniec sunt traduse în peste 25 de limbi. Piese jucate în peste 30 de țări: România, Republica Moldova, Franța, Germania, Italia, Belgia, Luxemburg, Olanda, Elveția, Spania, Portugalia, Marea Britanie, Danemarca, Suedia, Finlanda, Grecia, Turcia, Rusia, Ungaria, Bulgaria, Serbia, Macedonia, Croația, Ucraina, Canada, Statele Unite, Argentina, Brazilia, Bolivia, Japonia, Maroc, Iran, Liban.

Primul lucru pe care îl află oricine despre o piesă sau un spectacol de teatru este titlul, iar în operele lui Vișniec, selecția de titluri absurde e copioasă. Mai jos găsești o listă cu cele mai bune titluri ale lui Vișniec și o prea scurtă descriere a fiecăreia deoarece Vișniec trebuie consumat individual, în tihnă și pe propriul risc.

Textele lui Vișniec sunt considerate de mulți actori și regizori ca o Mecca a teatrului, iar de cei mai avizi critici literari, Muntele Athos. 

Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintali

Piesa prezintă un grup de pacienți dintr-un spital psihiatric a căror formă de terapie este povestirea istoriei comunismului. Pacienții, îmbrăcați în zdrențe, se adună și se lasă cuprinși de frenezia oferită de boală, dar și de comunism, totul sub supravegherea altor profesioniști: directorul instituției, o asistentă nimfomană și una alcoolică care raportează la Moscova.

Nina sau despre fragilitatea pescărușilor împăiați

Textul are ca punct de pornire personajul Nina din scrierile lui Cehov. Cine spune că fanfictionul nu poate să fie artă? Prin Nina, Vișniec explorează fragilitatea visurilor artistice. E o reflectare asupra teatrului, a iluziilor și a destinului actorilor. Dacă îl iubești pe Cehov, merită să faci o oprire și aici.

Despre senzația de elasticitate cînd pășim peste cadavre

O piesă-omagiu pentru Eugène Ionesco, cunoscut și el pentru teatrul absurdului. Eroul piesei, poetul Sergiu Penegaru, ajunge unde toți artiștii care se respectă ajung în timpul unei dictaturi: la închisoare. Dar nu are timp să se simtă singur prea mult timp, fiindcă este vizitat de Cântăreața cheală, de Eugen Ionescu, de contele de Lautreamont, de André Breton, de Albert Camus și chiar de doi rinoceri.

Frumoasa călătorie a urșilor Panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt

Un spectacol simplu, cu două personaje (trei dacă pui la socoteală ligioana invizibilă și mută) și are loc într-un apartament simplu și în irealitate. Un saxofonist se trezește într-o dimineață alături de o femeie necunoscută, după ce a ieșit într-un bar care nu există. E un text despre dragoste, cunoaștere, despre frica de moarte și ne spune că, până la urmă, totul are un deznodământ. Evident, e bizară, dar și una din cele mai ușor de citit piese de teatru ale lui Vișniec.

Bine, mamă, da’ ăştia povestesc în actu’ doi ce se -ntâmplă în actu’ întâi

Avem aici o comedie meta-teatrală care ironizează convențiile teatrale. Deci da, chiar o să îți povestească ăia în actul doi ce se-ntâmplă-n actu-ntâi. Actorii se răscoală împotriva propriilor roluri și trag publicul în haos cu ei. Chiar cât timp scriu rândurile astea mi se șoptește în cască de către un personaj ,,Ai primit apartament pe Cosmonauților! Îi cunoști pe toți. Ești prieten și cu stârpitura aia care a scris piesa. Ești un pungaș și un libidinos. Ai făcut pe grozavul! Să taci!”.

Există critici care au considerat-o printre cele mai slabe piese ale lui Vișniec. Totuși, unele săli au iubit-o, așa că aici te convingi tu singur.