Moda există inerent în jurul nostru, sub diferite forme: tricoul iubitului cu care stai prin casă, maioul pe care îl iei repede de la mall, reviste, comentarii la postările artiştilor care au ajuns la MET Gala. Ne supără, ne vindecă, ne creează nişte emoții incomode de multe ori. Suntem înconjurați de ea, de asta am început să-mi pun multe întrebări despre modul în care ia naştere.
Despre modă în mod definitoriu
Pentru a înțelege moda ar trebui să vedem ce au spus primii teoreticieni despre ea. În viziunea lui Roland Barthes, moda nu reprezintă doar a te îmbrăca, ci un adevărat sistem de semne prin care societatea produce și comunică sensuri. În The Fashion System, Barthes arată că hainele funcționează asemenea unui limbaj: ele transmit informații despre statut social, identitate, gust, modernitate sau apartenență culturală. Moda există prin schimbare continuă și prin nevoia de diferențiere, transformând constant obiectele vestimentare în simboluri ale noului. Astfel, valoarea unei haine nu este doar practică, ci mai ales simbolică, deoarece societatea îi atribuie sensuri culturale și sociale.
În opoziție, Ted Polhemus definește anti-moda ca formă de rezistență față de sistemul modei dominante. Anti-moda apare în subculturi, stiluri alternative sau forme vestimentare care refuză logica schimbării rapide și a consumului constant. Exemplele includ stilul punk, grunge sau kawaii, care încearcă să exprime autenticitate și independență față de tendințele comerciale. Totuși, între modă și anti-modă există o tensiune permanentă: ceea ce începe ca protest sau diferență ajunge adesea să fie absorbit de industria modei și transformat în trend. În cultura pop actuală, această relație este foarte vizibilă. Stiluri provenite din subculturi sau din estetici „anti-fashion”, sunt rapid preluate de marile branduri și promovate prin rețelele sociale, muzică și celebrități. Astfel, anti-moda nu mai funcționează complet în afara modei, ci devine una dintre principalele surse prin care cultura contemporană își reinventează permanent imaginea și identitatea.
Despre Runway
Deși locul real unde se întâmplă magia este atelierul de croitorie, moda ia naștere pe podiumuri. În fiecare an au loc două runways – unul SS (primăvară-vară) și unul AW (toamnă-iarnă) – și practic, în funcție de ce aleg casele de modă pentru colecțiile lor, se creează trenduri masive. Cel puțin așa era pe vremuri, acum trendurile apar și prin intermediul social media și a situației economice curente. Runway-urile rămân totuși niște chestii misterioase și guarded. E foarte greu să ajungi într-o echipă a unui designer și să iei parte la procesul de creație. Să înțelegi pe viu de ce se întâmplă ce se întâmplă.
Cred că mulți ne-am pus în trecut întrebarea cum ajung hainele de la concept la produse reale mai ales acum când poți da niște proporții unui IA (inteligență artificială) și tiparul tău e gata. Social media face totul să pară foarte ușor. Putem vedea reels din backstage, din proces, dar acestea de cele mai multe ori surprind prea puțin.
Alexandra Șipa este o designeriță care încearcă din răsputeri să schimbe comunitatea de fashion din România prin a o face mai accesibilă, transparentă și safe. Portofoliul ei este impresionant. Piesele ei au fost purtate de Charlie XCX, Rose Gray, Shygirl; a avut apariții internaționale în Vogue, L’Officiel, Vanity Fair și multe alte reviste de modă. Pentru a da mai departe din cunoașterea ei,
Alexandra va începe de pe 22 iulie să țină un curs online de design vestimentar pentru cei ce își doresc o carieră în domeniu. Eu am cunoscut-o pe ea în ediția AW/25 a MBBFW unde a prezentat o colecție total diferită față de ce văzusem la designerii din țară. Am vrut să înțeleg cum a reușit să facă asta, să fie așa unică, să creeze un runway, o atmosferă atât de frumoasă în sală, așa că am vorbit cu ea despre colecția AW/26 prezentată la Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week.
De unde începe totul?
Procesul pornește cu multă documentare, desene și experimente pe mici bucăți de materiale pentru a vedea cum arată viziunea ei. E mult trial and error și multă curiozitate despre care Alexandra zice că ar fi „cea mai importantă calitate a unui designer”. Inspirația pentru colecții vine din lucruri pe care le observă în viața de zi cu zi, lucruri pe care le spun sau fac prietenele (care sunt și muzele ei), dar și din schimbările sociale prin care trece țara.
Regina Maria este un personaj important care își pune amprenta constant în look-urile făcute de Șipa. Îmi arătase un întreg folder pe care îl avea cu diferite detalii ale reginei. La Fashion Week, cu ajutorul Voxa, a introdus la începutul runway-ului un fragment audio din biografia reginei „Jurnal de război”, ale cărui teme rămân actuale și astăzi, deși descriu experiențe de acum 100 de ani.
Fiecare ținută are totuși o poveste proprie și un board pe care designerița îl urmează cu strictețe. Spre exemplu, două fuste din denim au fost inspirate de rochia lui Barbie din filmul Barbie and the Magic Pegasus. Ca o fată care a sperat toată viața că o să-i apară cândva pe mână acel semn cu coroniță, I feel seen. E prima dată când Alexandra colaborează cu oameni din exterior pentru colecția ei. De obicei, o realizează integral singură, însă produsul final a fost fenomenal. În aceeași colecție, a introdus și o colaborare cu Sneaker Industry prin care a adăugat design-uri din dantelă care dădeau un efect de stained glass, pe tricouri rămase nevândute. Slaying sportswear. Aceste colaborări o ajută să-și finanțeze colecțiile și speră ca mai multe branduri mari să fie dispuse să lucreze cu designeri tineri.
Cât de multă muncă invizibilă are loc în crearea unui runway?
Timpul de realizare al ținutelor ei variază, însă petrece multe luni doar în atelier. Pentru că sunt 6 luni între fashion weeks, de obicei designerii lucrează cam full time tot timpul anului. Alexandra a explicat timpul și costul produselor ei pentru noua.info: „Pentru o rochie complexă din SS25 fiecare cerc de dantelă este tăiat manual, apoi brodat manual de mine pe o bază de tul. Acest proces durează, realist, 3 săptămâni. La baza rochiei există o cascadă de astfel de <<paiete>> de dantelă, cusute individual una după alta la mașina. Acest proces durează alte 3 zile. Finisarea rochiei (căptușeală, fermoar, cusături manuale de finisaj) durează alta zi-două. Dantela folosită este chantilly, prețul este de 70 de EUR/metru. Intră într-o astfel de rochie 6 metri de dantelă neagră plus baza de tul folosită. Costul final pe site este de 18.000 lei. Numai manopera este minim 1.800 de euro dacă mă mișc repede. Materialele, 500 de euro. Procesul este unul foarte migălos și timpul de experimentare și creativitatea care intră în tehnica mea aduc prețul la 3.600 de euro.”
@alexandrasipa This is how January, February and March looked like for me, sewing, trying on, taking off, sewing some more. #bts #fashiondesigner #ditl #dailyvlog #makingof
Video: Tik Tok/@alexandrasipa
Despre fire de metal, craft și multe, foarte multe cărți
Pentru Alexandra, dantela, materialul ei signature, a venit foarte natural. La început nici măcar nu era despre dantelă în sine, ci despre cabluri. A început să facă dantelă din fire și abia după și-a dat seama cât de mult îi place materialul ăsta în general. Mi-a zis la un moment dat că i se pare „cel mai românesc material posibil” pentru că poate să fie extrem de elegant, dar și foarte kitsch sau trashy în același timp. Și cred că fix contradicția asta o interesează. Dantela are ceva foarte familiar pentru noi. Apare în casele bunicilor, pe mileuri, perdele, rochi, dar în același timp poate să arate incredibil de sofisticată dacă este pusă în alt context.
Totul a pornit în anul doi la Central Saint Martins, când avea un proiect despre sustenabilitate și trebuia să găsească tipuri de deșeuri care în general nu prea sunt reutilizate. Din research a ajuns la e-waste. Avea prin casă niște căști stricate și, aproape instinctiv, a început să împletească firele. În perioada aia a găsit și un loc în Londra unde se recuperau metale prețioase din cabluri și a început să cumpere cabluri la kilogram. Așa au apărut primele haine făcute integral din fire de telefonie și internet. Mi-a spus că a ajutat-o enorm cartea lui Naomi Klein, This Changes Everything, a făcut-o să vadă lumea diferit. This Changes Everything este o carte despre cum criza climatică nu poate fi separată de capitalism, consumerism și felul în care funcționează economia globală. Naomi Klein pornește de la ideea că schimbările climatice nu sunt doar o problemă „de mediu”, ci rezultatul direct al unui sistem economic construit pe extracție constantă, consum excesiv și profit rapid.
În anul său de internship a lucrat la Oscar de la Renta și Balenciaga, experiențe care evident au i-au influențat foarte mult tehnica, dar fără să îi schimbe direcția estetică. În același timp, aplica constant la burse și oportunități. A găsit una de la British Fashion Council care se oferă anual doar câtorva studenți din UK. A aplicat cu ideea colecției din cabluri pentru proiectul ei final, doar că exista o problemă: portofoliul ei fizic era în România, iar ea lucra în Paris. A avut marele noroc că un prieten de familie pleca din România spre Bruxel, unde i l-a lăsat unchiului ei. Fast forward, Alexandra a luat trenul Paris-Bruxel, a luat portofoliul și a plecat în Londra la interviu. Good news, a luat bursa.
Pentru că a absolvit în 2020, colecția ei finală nu a avut runway fizic, ci doar o prezentare online. Toate pozele au fost făcute la ea acasă, unde, a încercat să reconstruiască atmosfera casei bunicii ei. A mers să cumpere linoleum asemănător, obiecte și tot felul de mici detalii care recreează genul ăla de interior foarte recognoscibil est-european. Și cred că tocmai combinația asta dintre tehnologie și ceva foarte domestic făcea colecția atât de emoțională – colecție care i-a adus bursa Swarovski.
Dar ce îmi place cel mai mult la Alexandra este că vorbește foarte deschis despre ideea că nu ai nevoie de foarte mulți bani ca să faci lucruri interesante în modă. Dantela ei este făcută printr-o tehnică tradițională de împletire pe pernuțe, după tipare. Și cred că fix contrastul ăsta face totul atât de special: ceva foarte rece și industrial devine aproape nostalgic și delicat.
M-a mișcat și cum a vorbit despre experiența ei de la facultate și cât de mult se reflectă în modul ei de lucru. Când povestește despre perioada aia de facultate, îți dai seama cât de mult a format-o mediul de acolo. Biblioteca de la CSM (Central Saint Martins) era deschisă 24/24 și mereu plină de studenți care lucrau noaptea. Era genul ăla de energie foarte specifică în care toată lumea era obsessed cu ce făcea și super excited că ajunsese acolo. Îmi spunea că „profesorii îți bagă în cap încă din prima zi că nu poți face nimic de unul singur, doar cu ajutorul altor oameni”, un lucru foarte diferit de cultura foarte individualistă propagată în România pe care ea o resimte. Atât de mult puneau accent pe acest lucru încât chiar și atunci când acceptau studenți, se gândeau dacă vor devenii prieteni. Și ea și eu credem că scena de design din România are nevoie de oameni care să dea unlearn acestor tipare de ură, competiție împotriva altor creativi.
Ea încearcă să formeze o comunitate de oameni, buni la diferite lucruri creative, pentru a o ajuta să creeze o experiență multidisciplinară din runway-ul ei. Se bazează mult pe loialitate și consistență. Prietenele ei o ajută în backstage cu organizarea, îmbrăcarea și organizarea, iar modelele care defilează pentru ea sunt mereu aceleași. Ea le alege părul, machiajul, dar de obicei încearcă să aleagă chestii mai simpliste, gândindu-se și la designerii care vor avea defilare după ea. Modelele de obicei defilează pentru mai mulți artiști așa că modul în care sunt aranjate trebuie să fie mai basic ca să se potrivească cu ținutele cu care sunt îmbrăcate indiferent de cât de diferite sunt acestea între ele. Isn’t she a cutie?
Ce rămâne după un runway?
Ce rămâne după un runway, mai ales unul făcut de cineva ca Alexandra Șipa, nu sunt neapărat hainele în sine, ci senzația aia că ai văzut ceva ce nu încape complet în definițiile obișnuite ale modei. Rămâne ideea că poți să iei ceva atât de banal și „neobservabil” cum sunt cablurile de internet și să le transformi într-o dantelă care arată fragil, aproape nostalgic. Și rămâne și întrebarea: de ce arată asta așa de frumos, deși vine din ceva pe care de obicei îl aruncăm?
Într-un runway ca al ei, totul devine parte din poveste. Faptul că alege materiale neconvenționale, că lucrează cu obiecte care au deja o viață înainte să devină haine, că se uită la detalii din copilărie sau din casele bunicilor și le aduce în prezent, toate astea schimbă felul în care citești colecția. Nu mai e doar despre „trend”, ci despre un moment al societății în care consumerismul, deșeurile și memoria personală se amestecă. Și poate tocmai de asta rămâne cu tine: pentru că nu îți arată doar ce se poartă, ci cum arată lumea noastră dacă te uiți la ea mai atent, fără să o filtrezi. Cred că ar trebui să ne uităm la runway-uri într-un mod mai observațional, mai asertiv. Să încercăm să vedem de ce spune designerul ce spune, ce îl influențează și să apreciem că sunt atât de mulți oameni care fac asta pentru noi.
