Vara lui 2016. Nu exista om care să nu joace Pokémon GO. A fost, probabil, ultimul mare fenomen global inocent înainte ca internetul să devină locul cinic și fragmentat pe care îl știm azi. Peste noapte, orașele s-au umplut de grupuri de oameni de toate vârstele, mergând hipnotizați pe străzi, cu telefoanele în mână și cablurile de la bateriile externe atârnând din buzunare.
Ultimele nopți în care am fost o comunitate (până să devenim o fermă de date)
Parcurile care înainte erau pustii la ora 11 noaptea erau brusc pline de viață. Nu conta că erai corporatist, student sau un adolescent introvertit; dacă cineva striga „E un Dragonite la statuie!”, toată lumea o lua la fugă.
Astăzi, cu toată tehnologia avansată și realitatea virtuală la purtător, nu avem un echivalent pentru acel sentiment de comunitatea în lumea jocurilor. Credeam că participăm la cea mai tare vânătoare de comori la nivel mondial. Credeam că ne jucăm. Dar, în timp ce noi vânam monștri virtuali, altcineva ne vâna datele.
Cel mai mare stagiu de practică neplătit din istoria Internetului
Jocul ne punea să facem kilometri întregi pe jos pentru a ecloza ouă virtuale și să vizităm puncte de interes – statui, clădiri istorice, parcuri – transformate în PokéStops. Pentru a prinde un Pokémon sau a interacționa cu aceste puncte, deschideai camera și dintr-o dată apărea o mică creatură gata de scanat.
Ce nu știam noi atunci era că, de fiecare dată când scanai o statuie sau o bancă dintr-un parc ca să prinzi un pokemon, făceai, de fapt, muncă de teren neplătită. Cu fiecare mișcare a telefonului, ajutai la crearea celei mai complexe hărți tridimensionale a lumii reale care a existat vreodată.
Inteligența artificială care îți știe gropile din cartier mai bine decât Primăria
Aici intervine compania din spatele jocului, Niantic. De-a lungul anilor, ei au colectat tăcut și constant acest amalgam de date vizuale de la sute de milioane de utilizatori. Acum, au folosit toată acea informație imensă pentru a antrena un nou sistem de Inteligență Artificială (IA).
Produsul final? Un Large Geospatial Model (LGM). Dacă ChatGPT înțelege și generează text, acest sistem IA de la Niantic înțelege lumea fizică în cel mai mic detaliu. Vorbim de o acuratețe milimetrică, un model 3D al realității noastre care face ca Google Maps să pară o simplă schiță pe-o bucată de hârtie. Sistemul știe exact cum arată bordura din fața blocului tău, cât de înalt e gardul de pe alee și unde sunt gropile de pe străduța pe care mergeai zilnic spre școală.
Noi am construit harta, Big Tech o cumpără
Niantic nu a construit această hartă din pură pasiune pentru geografie. Sistemul va fi vândut și licențiat către giganții din tech pentru a ghida viitorul navigației autonome.
Practic, mașinile care se vor conduce singure în câțiva ani și dronele sau roboții de livrare se vor baza pe acest LGM. Robotul care îți va aduce pizza vineri seara se va putea orienta impecabil printre străduțele înguste, va ști cum să ocolească obstacolele și va găsi ușa ta de la intrare datorită hărților create de tine, pas cu pas, în urmă cu un deceniu.
Ne-au luat străzile și ne-au dat la schimb un Gengar
La prima vedere, pare un progres tehnologic extraordinar. Dar sub suprafața acestui ecosistem se ascunde o încălcare profundă, deși subtilă, a intimității noastre. Toată această campanie globală de colectare de date s-a făcut fără ca noi să avem habar de dimensiunea ei reală, totul ambalat sub pretextul distracției.
Cum a fost posibil? Simplu – acel munte de „Termeni și Condiții” pe care dăm Accept în trei secunde fără să citim un cuvânt. Consimțământul nostru a fost asigurat din punct de vedere legal, dar moral a rămas la nivel de iluzie. Nimeni nu ne-a spus: „Hei, vrem să filmăm curtea din spatele blocului tău ca să o vindem mai târziu companiilor de robotică”.
Niantic a luat străzile noastre, rutele noastre intime și spațiile personale și le-a transformat într-o mină de aur comercială. Ne-au monetizat timpul, pașii și intimitatea, fără să fim compensați financiar și fără să avem un control real asupra modului în care harta detaliată a propriului nostru cartier va fi folosită în viitor.
Până la urmă, toți acei zeci de kilometri pe care i-ai parcurs obsedat în 2016 căutând un Gengar nu au fost doar o joacă. Au fost, în esență, muncă de cartografiere neplătită pentru capitalismul de supraveghere și pentru viitorul roboticii. Iar noi am făcut-o zâmbind, apăsând fugitiv pe „Accept” când secțiunea de Termeni și Condiții ne-a apărut în față.
(Sursă: MIT Technology Review)
