Iarna 2025-2026 sau prima iarnă post-copilărie, în care zăpada depășește suprafața pervazului geamului din apartamentul unde stau. Primul an din „era young adult” (pentru mine), în care zăpada ține mai mult de o zi sau poate că ține atât de mult, încât mă irită venirea ei. Prima iarnă în care simt că viața mea nu o ia de la capăt, așa cum obișnuia să o facă în fiecare an. Primul an din viața de adult în care nu mă mai cară părinții cu sania și nu ne mai plimbăm pe bulevarde, în timp ce zăpada ne biciuiește obrajii.
Nu că aș fi eu un om prea obsedat de frigul de afară, dar recunosc că m-a surprins atâta cod roșu de viscol, încât am pus poză lângă poză și a ieșit proiectul ăsta foto. Proiect care, de altfel, promite o gură de aer la care să revii (poate) la vară, când o să te saturi de 40 de grade. E mai mult o completare a viscolului de afară, care să-ți apară în timp ce scrollezi și îți bei cafeaua, învelit în 3 pături.
