Un pic de context ca să înțelegi cum ajung deținuții actori
Poate ai auzit de Festivalul Național de Teatru, acolo unde timp de câteva zile, actorii din teatrele din România au tot felul de reprezentații. Ei bine, după ce se termină Festivalul Național de Teatru, Administrația Națională a Penitenciarelor organizează Festivalul Multiart pentru Deținuți „Doina Cenușă”, unde cei aflați în penitenciarele din România au ocazia să experimenteze cum e să fii în lumina reflectoarelor. În închisori, pedepsele nu ar trebui să însemne izolare și umilință, ci o șansă la reintegrare. De asta, angajații organizează tot felul de activități, ca ateliere de teatru, cursuri de formare sau alte proiecte creative, care îi ajută pe deținuți să-și redescopere o parte din ei. În cadrul acestui festival, există regizori care lucrează voluntar cu deținuții, îi ajută să-și descopere talentul la teatru, îi selectează și îi îndrumă, pentru ca noi să vedem cum se descurcă pe scenă.
Festivalul Multiart pentru Deținuți a ajuns la a XIV-a ediție anul acesta și a găzduit momentele artistice ale 67 de deținuți din 7 penitenciare: Penitenciarul Vaslui, Craiova-Pelendava, București-Rahova, Drobeta Turnu-Severin, Penitenciarul de Femei Ploiești-Târgșorul Nou, Penitenciarul Arad și București-Jilava.
Impresii din sala de spectacol
Pentru mine a fost prima interacțiune cu deținuții. Desigur, de la distanță, adică o interacțiune spectator-actor. Știam că o să fie niște emoții în plus decât aș fi văzut la un spectacol de teatru obișnuit. Familiile deținuților erau în public, iar bucuria actorilor de a fi acolo se vedea pe chipurile lor.
Piesele au fost puse în scenă cu multă atenție. Totul a fost bine gândit, de la decor și lumini, până la felul în care transmiteau emoțiile. Ce mi s-a părut altfel decât în spectacolele obișnuite a fost mimica actorilor. Gesturile erau naturale, la fel cum și trăirile lor erau. La finalul spectacolului, înainte să se tragă cortina, am văzut cum se bucurau, având un moment de tip „we did it”. E ceva ce nu aș fi crezut că o să văd și aveam așteptarea ca ei să nu afișeze emoții. Dar a fost fix invers.
Recunosc că din a doua zi de festival, cel mai mult mi-a plăcut spectacolul actrițelor din Penitenciarul de Femei Ploiești-Târgșorul Nou. Am fost curioasă să văd cum se vor descurca și cum o să fie la final. Pe lângă bucuria pe care o văzusem și la celelalte piese, am simțit susținerea și încurajarea pe care publicul le-a arătat-o. Fetele au primit multe aplauze și mi s-a părut că emoția lor a fost de două ori mai mare în momentul acela. În testimonialele luate de echipa de producție, ele au spus că teatrul le-a redat încrederea în sine ca femei și m-am bucurat că se fac astfel de activități prin penitenciare.
Festivalul Multiart pentru Deținuți mi-a dat ocazia să-i privesc cu alți ochi pe oamenii din spatele gratiilor. Să-i văd într-un spațiu în care sunt sinceri, prezenți și implicați, unde se bucură de ceea ce creează și primesc aprecierea publicului pentru munca lor. Mi se pare că ăsta e un moment bun să vedem din nou arta ca pe un domeniu care dă sens, care te face să te simți parte dintr-un grup și să vezi că ce faci contează pentru ceilalți. Pentru mulți dintre ei, teatrul a însemnat o șansă de a construi, de a se exprima și de a regăsi încrederea în sine și în ceilalți. Pe scenă nu erau condamnați, ci oameni care încearcă să-și recâștige locul în lume. Poate că empatia e un prim pas spre o societate care reintegrează, nu doar pedepsește. Ideea nu e să încurajăm faptele pentru care au fost condamnați, ci să înțelegem că odată ce ei își recapătă libertatea, stigmatizarea pe care noi o arătăm des față de ei doar îngreunează procesul lor de revenire pe un drum mai bun.
