Mă uit pe geam la apusul ce trage de timp să mai rămână pe cer încă puțin. Dar se întunecă devreme și blocul de vis-a-vis se face negru. Apoi, din când în când, se aprinde câte un bec și se luminează câte o fereastră. Mă gândesc cum în spatele fiecărui geam trăiește cineva: un om, o familie, o poveste sau pur și simplu un gând trecător.
Unii râd, alții plâng. Unii visează, alții doar încearcă să adoarmă. Fiecare fereastră ascunde o lume care își poartă greutățile și bucuriile în felul ei, nevăzută, distantă într-un fel, dar atât de aproape. Și, deși nu ne cunoaștem, ne unește aceeași trecere prin timp – pentru că problemele de azi ale vecinului pot fi ale tale de mâine, iar bucuriile lui poate au fost cândva ale tale. Fiecare bec aprins, fiecare lumină stinsă, spun o poveste. Fiecare are timpul său și cred că ar trebui să fim mai răbdători și înțelegători cu timpul nostru.
