Sursă foto: Arhiva Magdalenei Aldea.

Magdalena Aldea s-a născut în Bucovina, Câmpulung Moldovenesc. A urmat cursurile Colegiului Militar Liceal ,,Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc și a luat decizia de a merge către aviație. A absolvit Academia Forțelor Aeriene ,,Henri Coandă” – Brașov, Școala de Aplicație – Boboc și două mastere: unul militar, la Brașov, și unul civil, la Universitatea Politehnică din București. A fost pilot militar în Forțele Aeriene Române.

Astăzi, are multe pălării, după cum spune și ea. Are 36 de ani, a plecat de doi ani din Armata Română și este pilot de teste de elicopter. Este implicată în proiectele Reading is Cool, inițiat de Liv Tane, și activistă la Fashion Revolution Romania. Blogul său e intitulat Zburătoarea, după profesia sa, și l-a pornit după ce a devenit mamă, moment care, spune ea, a dat startul. În timpul său liber, fotografiază, face conținut pe Instagram, scrie în mansardă la mai multe cărți și se dedică fetelor sale.

Eseul său, „Cine nu sare nu zboară”, a fost selectat pe lista scurtă a consursului de eseuri Subiectiv, organizat de Moldova.org, despre admitere și primul contact cu aviația: „Dacă vrei să câștigi lupta cu gravitația, trebuie să te arunci în hău. Să cunoști accelerația, să cazi ca o piatră la mila planării parașutei. Dacă vrei să zbori, tre’ să cazi în gol. Dacă vrei să reziști în aer, tre’ să te arunci în el, să-i cunoști adâncurile, frumosul și greul.”

Sursă foto: Arhiva Magdalenei Aldea.

Am fost curioasă să aflu cum jonglează Magdalena cu toate și cu ce a rămas din toate experiențele pe care le-a trăit până acum. Discuția am purtat-o la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere (FILIT) din Iași.

1. Cum ai ales să faci parte din Forțele Aeriene Române? De unde a pornit totul?

Povestea mea e cumva complicată, pentru că provin dintr-o familie cu o situație materială precară. Am învățat bine, și eu și frații mei, iar mama ne-a împins mereu spre a alege cele mai bune școli și licee. Liceul militar era unul dintre cele mai bune din orașul în care am locuit și a fost cea mai bună variantă pentru mine, mai ales pentru avantaje de cazare, mâncare și îmbrăcăminte asigurate. 

N-aveam niciun fel de atracție pentru sistemul militar și nu am avut pe nimeni în familie care să facă asta. Profesorul de matematică s-a întâlnit într-o zi cu maică-mea și i-a spus că eu nu pot să intru la liceul militar pentru că nu sunt la fel ambițioasă ca soră-mea. Dacă până atunci credeam că eu nu cedez la provocări, că sunt copilărești, asta m-a ambiționat. A trebuit să demonstrez că pot, dacă vreau.

După asta, ai început să simți o atracție sau înclinație către armată sau aviație?

Liceul militar era, cumva, pregătirea pentru armată. În clasa a XI-a, început de clasa a XII-a, ne cam hotărâm dacă vrem să continuăm în armată și spre ce parte mergem: aviație, partea terestră, marină.

Nu am simțit nici o clipă că mă definește sistemul militar pentru că am fost o răzvrătită. Am încercat mereu să mă adaptez, dar am fost extrem de pedepsită și de penalizată. Am descoperit, totuși, o grămadă de prietenii mișto, pe care nu știu cine le are la vârsta aia. Noi stăteam la internat, făceam împreună multe plantoane și sectoare. Era ca un mic orășel, în care ieșeam pe platou, ascultam muzică, jucam baschet, mergeam împreună la masă. Și eram pedepsiți împreună. Asta mi-a plăcut, m-a făcut să simt că trăiesc.

Aviația a venit mai târziu. Era o perioadă în care femeile nu prea erau în aviație. Nu se scoteau locuri la academii pentru aviație și am spus că și dacă se scoate unul, eu încerc, ce-o fi, o fi. Am avut noroc că s-au scos cinci. Am plecat foarte mulți din liceul militar către probele medicale, care era aproape prima etapă, și ne-am întors doar trei fete care trecusem proba, din patruzeci și ceva de copii. Concurența a fost foarte, foarte mare, dar mi-a dat un gust extraordinar să știu că am trecut. Mă simțeam aleasă, tot ce mai trebuia să fac era să învăț pentru admiterea, odată trecute probele medicale.

Magdalena Aldea la muncă, în elicopter. Sursă foto: Facebook/Magdalena Aldea

2. Ai luat în acea perioadă în considerare alte variante de viitor?

Cred că am trăit așa, on the edge. Recunosc că nu am avut o a doua opțiune, m-am băgat așa cu capul înainte. Am zis că mă duc pe aviație, pentru că trebuie să mă concentrez 100% pe asta, după aia văd ce o fi.

Scriam în liceu poezii, mergeam la cenaclu, făceam scenete, chestii tip hrană pentru suflet. Glumeam că, dacă nu intru la aviație, mă duc la teatru, dar nu știu dacă era așa, știi, să fac un 180 de grade. Nu cred că aș fi făcut asta. Cred că așa e și în viață, când mergi pe mai multe variante. Bineînțeles că e bine să ai un plan de backup. Dar știi ce îți dorești din tot sufletul? Prima variantă, mereu.

3. Cum a fost schimbarea, trecerea din armată, de la rutină și program fix, la activitatea pe care o ai acum? 

Eu nu mai sunt în armată de 2 ani de zile. Mi-am dat de demisia, am rămas pilot de elicopter, m-am mutat din București în Brașov. M-am căsătorit cu un arhitect, care este boem, căruia îi place jazz-ul, să picteze, să facă tot felul de activități creative. Am început să merg la cursuri de scris, am început să citesc foarte mult, am început să frecventez cluburi de carte, m-am băgat în proiectul Reading is Cool, cu Liv, (n.a. Liv Tane), am început să fac tot felul de activități mișto, care mie îmi dau energie și bună dispoziție.

Eu cred că fac aceste lucruri tocmai pentru că nu există în armată, să scap, cumva, din treaba asta. Mi se pare că noi nu suntem un singur lucru, știi? Avem mai multe pălării, noi suntem o grămadă de lucruri. Problema noastră e că, uneori, nu avem curajul să îndrăznim să le facem și că nu avem timp pentru ele, trebuie să sacrificăm mult ca să le facem.

Recunosc că eu nu sunt bună în aproape nimic din ceea ce fac. Bună la modul profesional, sau nu mă consider extrem de bună. Dar încerc, mă străduiesc, îmi dau silința și le fac cu dragoste. Mă hrănesc cu asta, pentru că trebuie să îți iei energia din ceva.

Librăria Reading is Cool de la FILIT 2023. Sursă foto: Facebook/Magdalena Aldea.

4. Care au fost motivele pentru care ai plecat din armată?

Am plecat din armată nu pentru că mi-era rău sau mi-era bine, dar am simțit că era o etapă următoare pentru mine și pentru meseria mea. Pentru mine era mai important să fiu pilot decât să fiu militar. Contextul că eram pilot militar în aviație, așa s-a întâmplat, așa am ajuns. Dar mie îmi plăcea mai mult aviația decât îmi plăcea armata. A fost o chestie curajoasă pe care trebuia să o fac ca să cresc.

Mi se pare că mi-am făcut stagiul de 20 de ani, cu tot cu liceu militar, de când am început, când eram copil. Mi-am luat lecțiile pe care trebuia să mi le iau și acum mă duc către ce îmi rezervă viitorului. Am rămas cu partea asta de aviație și am renunțat la armată. Cred că noi nu trebuie să rămânem ancorați în ceva. 

Acum lucrez la o fabrică de elicoptere, sunt pilot de încercare, și zbor zilnic. Am rămas pilot, mi-am găsit și orașul perfect pentru familie. Îmi place și orașul, fiind mai puțin aglomerat decât Bucureștiul, care îți ia cumva din timp și din energie. Mi se pare că s-au așezat lucrurile așa cum trebuiau să se așeze.

5. În contrast cu meseria pe care ai avut-o anterior, cum vezi activitatea ta de acum?

Știi ce mi-a dat curaj? Momentul când am devenit mamă. În fapt, odată cu primul meu copil m-am născut și eu. Mi se pare că atunci când faci asta, când naști un copil, el vine cu o încredere în tine. Credeam despre mine, și cred în continuare, că eu pot să fac orice. Mi-a dat un curaj extraordinar să mă bag în tot felul de proiecte.

Blogul a început când s-a născut Sara, prima mea fetiță. Am cunoscut oameni odată cu blogul care făceau sau mergeau la multe activități. Am devenit voluntar în Fashion Revolution România. Fotografia, la fel, e o parte creativă care îmi place foarte mult și o îmbin cu celelalte. 

Fix atunci când nu aveam timp, pentru că eram mamă și trebuia să mă concentrez asupra copilului, eu făceam o grămadă de lucruri pentru că perioada a venit cu o putere fantastică. Ăsta a fost startul, practic. 

Pare foarte împlinitoare activitatea ta.

Da, chiar e. Dacă faci un singur lucru, mi se pare că te blochează foarte mult. Dacă ai mai face încă ceva, pe lângă prima ta ocupație, găsești o altă alternativă. 

Mie cel mai fain din toate lucrurile pe care le fac e că întâlnesc oameni, cred că asta este cea mai rewarding chestie pentru mine. De ce? Pentru că îi cunosc și cunosc poveștile lor și cunosc tot felul de situații. Era un scriitor care spunea că o încăpere plină de oameni pe care nu-i cunoști este cel mai mișto loc unde ar trebui să fii.

6. Te ocupi în continuare cu scrisul pe blog?

Blogul a cam rămas în urmă, din păcate. Fac mai mult content pe Instagram decât pe blog acum, dar asta și pentru că scriu la cărți. Am foarte multe povestiri scrise, am un draft pe care nu l-am editat încă, și acum lucrez la încă o carte. Carte, sună așa pretențios, eu nu sunt vreo scriitoare, dar îmi place atât de mult procesul ăsta de scriere și mă încăpățânez să reușesc să scot ceva. Ce scriu este o ficțiune, trebuie să  construiesc ca să stea acțiunea și personajele în picioare, să aibă un fir narativ. E o provocare. Particip în continuare la cursul de scriere creativă, citesc foarte mult și pentru mine e foarte important să duc procesul ăsta la capăt. 

Mai scriu din când în când un articol pe blog, dar mai rar, nu mai sunt atât de silitoare pe cât eram l-am început. Asta pentru că acum interesul meu e să scriu la proiectul meu, la care mă gândesc în fiecare zi, și la care nu mai știu ce să fac cu personajele mele. E mai important pentru mine să termin asta, și apoi probabil că o să mă reîntorc la scrisul pe blog. 

7. Planuiești să publici proiectele la care lucrezi?

Este un vis să public, dar nu mă grăbesc – la un moment dat, când o să am produsul finit și o să fiu mulțumită de el și că știu cum să scriu o carte. Aș putea să scriu după o rețetă, dar prefer să văd roadele muncii mele la un moment dat. Cred că pun mult suflet, pentru că te îndrăgostești de carte și o iei cu tine mereu, o porți în fiecare activitate pe care o faci. E mișto sentimentul.

Important pentru mine, pentru că sunt extrem de critică cu mine, e să văd că am terminat-o, că-mi place și că sunt mândră de ce am făcut. După aceea, putem lucra pentru editat, să schimbăm lucruri. Dar trebuie să treci tu prin procesul ăla care sapă în tine, care te enervează, pe care îl iubești, prin toate trăirile din procesul de scriere. Poate dacă n-aș face atât de multe activități și m-aș concentra asupra una, două, ar fi mai bine (râde).

8. Te-au inspirat anumite cărți să scrii, după subiect sau tematică?

Nu. Îmi place foarte mult Ariagga, iubesc Sălbaticul, este o carte incredibilă. O altă carte care m-a impresionat foarte mult prin felul în care este scrisă și cum sunt construite personajele este „Dumnezeul lucrurilor mărunte” de Arundhati Roy. La final, cred, este o scenă de sex în care nu este spus niciun cuvânt sensibil sau deocheat, dar scriitoarea reușește să creeze o scenă super pasională și intensă, fără să apeleze la niciun cuvânt obraznic. E ceva incredibil să faci asta din cuvinte și să reușești să aduci cititorului emoția aia și să-l aduci acolo, în starea respectivă.

Nu cred că îți iei o carte și te inspiri, deși foarte mulți scriitori spun acum că poți să începi prin a copia stilul. Dacă copiezi o carte, bineînțeles că plagiezi, dar dacă copiezi mai multe sau te inspiri din mai multe, e documentare, poți să faci chestia asta. Eu nu fac asta, poate mi-aș ușura munca. Eu citesc, citesc ce îmi cade în mână, ce se citește la clubul de carte, ce s-a mai scos acum. Sunt sigură, că în mintea mea, în subconștientul meu, rămân lucrurile astea atunci când eu îmi construiesc povestea. Mă inspir din experiența mea, din ceea ce am citit, din ceea ce am văzut, din ceea ce mi se pare mie interesant. Probabil că mă ambiționez să văd ce poate scoate capul meu și cum pot eu să construiesc povestea.

9. Care sunt cărțile pe care le citești de plăcere?

Citesc cam tot ce scot acum editurile, cărți contemporane. Recunosc că în liceu, și când eram mai tânără, citeam clasici, nu știu cum erau editurile din România în perioada aceea. Acum, mi se pare că piața de carte s-a îmbunătățit foarte tare și sunt niște oameni extrem de talentați, coordonatorii de colecții, editorii, autorii. Autorii români mi se pare că sunt foarte buni și scot niște cărți foarte, foarte bune, cum e colecția n’autor de la Nemira. Mi se pare că cei care coordonează colecții aleg cărți pe sprânceană din străinătate și le traduc în România și ni le aduc. Nu cred că poți să greșești atunci când te duci într-o librărie și cumperi o carte de genul ăsta, cum sunt colecțiile Anansi sau Pandora M. Dacă te duci să îți alegi o carte și te documentezi un pic despre autor și vezi cam ce a mai scris, n-ai cum să greșești – și nici n-are cum să fie timp pierdut, pentru că o să-ți iei o grămadă de lecții de acolo.

Cam asta citesc. E foarte interesant că se spune că nu se poate scrie ceva nou, dar felul în care se scrie este complet nou. Nimic nu seamănă cu nimic. Da, poate mai faci o analogie, că am mai citit o poveste asemănătoare, sau că mi-ai adus aminte de o altă carte, dar totul e hrană pentru suflet. Trăim niște vremuri foarte mișto, mai ales voi, cei tineri, faptul că aveți acces la atât de multă informație de calitate, sunteți binecuvântați. Mie, poate și din contextul că am fost foarte mult timp în armată, nu mi s-au deschis porțile astea când eram tânără și poate că, dacă lucrurile ar fi stat altfel, aș fi avut mai mult timp să citesc.

E o perioadă faină și festivalul FILIT, e unul dintre lucrurile alea bune și faine care promovează cititul, cărțile, cititorii și este, cred că, cel mai mare din România. Mi se pare un punct de pornire extraordinar pentru pentru toți, pentru țară, pentru copiii care citesc, pentru educație.

Chiar sunt minunate evenimentele de carte, ar trebui să fie mult mai vizibile.

Noi avem un tip care vine la clubul nostru de carte, singurul băiat care participă, și ne-a ajutat să-l întâlnim. Spunea că ar vrea să meargă la prietenii lui și să le explice, dar fără să le spună direct, ceea ce simte el la club, ca să îi convingă să participe. Glumea că ar trebui să-i aducă forțat, să-i pună să participe și apoi sigur o să revină. Pentru că nu poate explica experiența clubului de carte în cuvinte.

E foarte mișto să vorbești despre cărți. Noi ne întâlnim la clubul de carte pornind de la o carte, dar subiectele se duc într-o grămadă de direcții. Discutăm politică, religie, chestii principiale, iar perspectivele sunt diferite. Este un grup format din oameni care citesc și care sunt principiali, interesați de discuții de genul ăsta. În străinătate cred că oamenii plătesc pentru treaba asta, să aibă acces la genul ăsta de întâlniri.

10. De cât timp organizați clubul de carte?

Cred că la Brașov îl organizăm de 2 ani. Este proiectul de suflet al Livianei și inițiativa ei, are loc la Raddison, la Brașov, în incinta unei săli de-ale lor. Arată bine, te simți bine, iei și bei un pahar de vin, stai într-un loc frumos, discuțiile sunt faine. Cred că toată lumea ar trebui să participe la genul ăsta de cluburi. Acolo vin femei care sunt și mame, și care n-au timp de nimic, iar seara aia este aur pentru ele. Vin oameni care vor să întâlnească cu alți oameni, vin oameni care, la fel, se hrănesc cu carte, cuvinte și așa începe discuția. O dată pe lună, ne întâlnim și vorbim despre cartea pe care am propus-o înainte, uneori avem și autori invitați. În București a fost organizat și înainte cu câțiva ani, 3-4 ani, ținut tot de Liv.

Cred că oricine poate să facă un club de carte. Oricine. Într-adevăr, e un pic de muncă logistică, în ideea în care trebuie să te ocupi un pic de el, să strângi oamenii, să propui cartea, să anunți cu o zi înainte cine vine. Dar ce se întâmplă acolo merită.

Chiar vorbeam că și în Iași e clubul de carte pe care îl organizează Sînziana Băltătescu. Iar pentru adolescenți și studenți, nu există așa de multe locuri în care se întâlnească sau unde să cunoască copiii de vârsta lor. Cluburile astea de carte sunt contexte minunate, unde poți să te duci și să dezbați o idee – pentru că la vârsta asta ai convingeri foarte puternice. Pot fi niște contexte foarte faine pentru copii. 

Clubul de carte Reading is Cool de la Brașov, în luna decembrie. Sursă: Facebook/Magalena Aldea.

11. Cum îți manageriezi timpul și cum te organizezi?

Sunt o persoană extrem de dezorganizată. Mă duc la muncă dimineața și când nu am zbor de noapte, termin la ora 15. Îmi iau copiii, gătesc, spăl, întind niște rufe. Mă mai duc un pic în mansardă, unde mai scriu ceva sau mai fac ce treabă am de făcut pentru a doua zi. După mă joc cu copiii, ies cu ei în parc. Ideea e că după ce eu adorm copiii, viața mea începe. Atunci urc în mansardă și termin partea de scris sau treburile pentru a doua zi. Mă culc târziu de tot, dorm foarte puțin.

Ce fac eu e că nu mă pun la somn niciodată fără să citesc. Dacă am timp în ziua respectivă să citesc, o fac pentru o jumătate de oră, o oră sau cât e – depinde cum mă prinde. Seara, oricât de obosită aș fi, cartea mea stă pe noptieră, eu o deschid, citesc 5 pagini. Câteodată citesc 20. Asta e minunat. Dacă îți pui un target de 5 pagini și-ți place, merge. Câteodată adorm cu cartea în brațe. Dacă fac asta în fiecare seară, eu sunt mulțumită că am citit, că nu a trecut o zi fără să deschid o carte și să citesc câteva pagini. Ăsta e ritualul minim pe care trebuie să-l fac. Mai e cel din weekend-uri, în care îmi iau o carte și stau 1-3 ore, depinde cum mă prinde.

Liv are o chestie foarte faină pe care o spune, pentru că sunt oameni care nu vor să se apuce să citească pentru că zic că nu au citit până atunci și e prea târziu să se apuce. E greu, cum mă pornesc? Cum mă urnesc? E ca alergatul, ca un maraton, prima dată e dificil până te pornești, după aia poți să mergi din inerție. Liv spunea să aplici regula asta, să citești în fiecare zi un număr de pagini egal cu ziua în care ești. Dacă ești pe întâi, citești o pagină, pe doi, două, și așa mai departe, până la maxim 30. Fumusețea stă în faptul că, dacă îți place, nu o să te oprești niciodată la o pagină, pentru că te face atât de curios. Cu regula asta citești minim o carte pe lună, ceea ce este minunat pentru cineva care nu citește, un început fantastic. E realist tocmai pentru că nu îți pui target-uri din astea foarte mari. Pași mici, pași mici.

12. Pe partea de activism, cum arată activitatea ta la Fashion Revolution?

Fashion Revolution e un proiect foarte mișto, funcționează sub egida ONG-ului Fashion Revolution de la Londra. Noi ce am încercat a fost să facem oamenii să conștientizeze felul în care ne raportăm la viață și consumerismul ăsta extravagant pe care-l avem, despre mâncare, gadget-uri, dar cu precădere la haine. Ne-am dat seama că nu putem să facem oamenii să se schimbe dintr-o dată. La fel ca la citit, trebuie pași mici. Sunt niște articole de îmbrăcăminte pe care le achiziționăm într-un număr mult mai mare decât ăla pe care ar trebui să-l facem, avem un corp și, de exemplu, 5 paltoane, 3 geci, 20 de perechi de încălțăminte pentru el.

Noi nu putem să le spunem oamenilor să nu mai cumpere de la Zara sau Bershka, dar putem să-i învățăm să facă niște alegeri mai conștiente. De exemplu, să își ia un sacou mai scump, dintr-un material mai bun, care îi va ține o perioadă mai lungă de timp și care arată mai bine. Sigur că o să crezi că ai dat mai mulți bani acum, dar nu ai mai cumpărat 10 sacouri de proastă calitate. Ți-ai luat unul și bun, poate chiar de la antreprenor român, și așa susții și producătorii locali.

Senzația pe care ți-o dă shopping-ul în ziua de azi e că toate articolele sunt ieftine, dar dacă aduni toate hainele ieftine cumpărate, pe care nu le prețuiești așa de tare, pentru că nu sunt calitate și care nu arată bine, ai ieși mai bine dacă ți-ai cumpăra un singur produs de calitate, din mătase naturală, să zicem, care ar fi piesa de rezistență a garderobei tale. Ai avea o garderobă capsulă. Încercăm să atragem atenția și în privința materialelor. Poliesterul, de exemplu, deși crezi că e ok și corpul tău îl suportă, este un material sintetic care nu lasă pielea să respire, o înhibă. Trebuie puțină documentare, conștiență, ca să nu îți iei o haină din blană naturală pentru care animalele sunt ucise, sau să nu cumperi o piele vopsită cu o substanță obținută poluând mediul.

Noi am avut niște evenimente foarte faine. Am făcut o activitate prin care oamenii puteau să aducă niște articole de haine, pe care nu le mai purtau și puteau să-și ia la schimb altele. Au venit foarte, foarte multe articole de îmbrăcăminte, și au venit fetele entuziasmate că pot să-și aleagă altceva. S-au creat și conexiuni, am băut și o cafea, am discutat despre cum ne îmbrăcăm, în general, despre stilul vestimentar, că și asta este important. Mi s-a părut un troc atât de frumos și corect cu reciclarea hainelor, pentru că ne plictisim și noi de hainele pe care le avem. De Ziua Iei am avut un atelier în care am învățat oamenii să coase, să facă diferite semne și stiluri tradiționale din țara noastră. Am invitat designeri și oameni din fashion, care promovează slow fashion, și i-am intervievat. Am vrut să le aflăm părerea cu privire la ce înseamnă să consumi mai puțin și cum ne impactează fast fashion-ul. Am avut niște răspunsuri și niște reacții foarte, foarte mișto.

Revenind, tu îți dorești lucruri bune pentru tine. Poți face alegeri sănătoase care să nu impacteze mediul înconjurător, dacă privești așa lucrurile legat și de mâncare, haine, de stilul de viață pe care îl ai. Nu trebuie acum să ne apucăm să umblăm numai în lucruri naturale, să trăim pe munte și să mâncăm doar iarbă verde și nu trebuie să le facem toate azi. Dar dacă ne prețuim viața, suntem și mai conștienți de acțiunile noastre și impactul lor.

Dacă ne-am cunoaște corpul mai bine și am știi ce ni se potrivește sau cum ne place nouă să fim, am fi mai atenți. Am intra în magazin și nu am pleca cu două pungi imense de haine. Am rămâne cu mai mulți bani în buzunar, am avea haine care să dureze mai mult în dulapul nostru. Nu ar mai fi așa de mulți oameni exploatați în fabrici ca să facă haine ieftine pentru țări mai dezvoltate. Toată lumea ar câștiga.

13. Cum a fost pentru tine implementarea unui stil de viață sustenabil? 

Nu mi-a fost greu. Eu nu mănânc carne de 15 ani, este o alegere personală pentru că nici nu-mi face bine și carnea este un aliment greu de procesat. Iubesc animalele și mi se pare că nu ar trebui să tăiem atât de multe văcuțe și găini ca să servesc eu câte trei shaorma pe zi. Chiar dacă este un aliment important, producem și creștem mult mai mult decât avem nevoie și nu încurajez treaba asta. Făcând alegeri mai sănătoase pentru mine, mi-am dat seama că asta crește și calitatea vieții. Mă simt mai bine, sunt mai energică. Mă îmbrac sustenabil, nu mai cumpăr atât de mult. Cumpăr, dar mereu mă gândesc dacă îmi trebuie piesa respectivă, dacă o pot purta cu mai multe piese, în diverse ținute, să fie versatilă. Mi se pare că este o schimbare din partea mea. 

14. Cum arată activitatea ta la Reading is Cool?

Nici nu aș putea să spun ce sunt la Reading is Cool (râde). Sunt fotograf, videograf, am scris recenzii la cărți, sunt participantă la clubul de carte. Sunt acolo oricând avem un proiect sau oricând trebuie să mai gândim o activitate, cu tot ce e nevoie și cu ce pot să ajut. Fac mai multe munci, implicarea mea constă în faptul că mă arunc trup și suflet în proiectul ăsta. Cred foarte tare în el și vreau să ajut. Tipul acesta de proiecte sunt cele mai hrănitoare.

Magadelana Aldea (dreapta), în timpul înregistrării podcast-ului Reading is Cool cu scriitoarea Kapka Kassabova și gazda Liv Tane (mijloc), la FILIT. Sursă foto: Facebook/Adina Drag 

E foarte ușor să stai deoparte și să nu-ți pese, să spui „să schimbe alții”, „să propună alții”. Dacă toată lumea gândește că „sunt singur în asta și nu se schimbă nimic”… Nu, dar schimbi ceva și dacă vorbești cu cineva despre consumerism, despre lectură. Poate trezi ceva în acea persoană și o simplă discuție, îi poate stârni interesul. Mi se pare foarte importantă treaba asta, arată că îți pasă de viața pe care o ai, de oamenii din jurul tău și că nu ești doar tu. Nu fac lucrurile astea pentru mine, deși recunosc, poate-s egoistă, că îmi aduc și mie o satisfacție. Dar mă ghidează și treaba asta, că pot să contribui la ceva, că împreună poate schimbăm ceva. Cât de minunat e asta, să nu trăiești degeaba pe planetă.

Vorbeam cu o prietenă mea, și îi spuneam ce chestie! La vârsta la care simțeam că lumea e a noastră, nu aveam curajul să o facem să fie. Acum am face asta, dar avem copii, suntem căsătorite. Avem încrederea, ca oameni, dar nu mai avem atuul vârstei. Cum e viața, știi? 

15. Cum le inspiri copiilor tăi pasiunea pentru lectură?

Chiar m-am gândit la chestia asta, cum îți faci copilul să citească, pentru că răspunsul nu e să-l șantajezi, să-l plătești, să-l ameninți. Cred că primul pas pe care trebuie să-l faci e să citești și ca copilul să te vadă citind. Dacă copilul crește într-o casă în care există multe cărți și părinții sunt mereu cu carte în mână, o să aibă curiozitatea asta, pentru că e un exemplu.

Apoi, avem ritualul nostru de citit seara povești, din care mai deraiem de la acțiunea din carte și mai facem poveștile noastre, le inventăm noi. Așa începe dragostea pentru cărți. Odată stăm la o carte, o citim și o recitim până se plictisește toată lumea. La noi cărțile sunt foarte importante, fetele știu. Cea mai faină lume e cea cu povești pe care o avem – nu subestima poveștile pentru copii, că sunt foarte faine, foarte faine.

16. Ai vrea să completezi, în vreun fel, activitatea ta? 

Vreau să mă concentrez mai mult asupra scrisului, o chestie mai mult de autoeducare. E ca atunci când te apuci de sport și nu doar zici că te apuci, ci te apuci și te ții de obicei, pentru că știi că consecvența e cheia succesului. Cred că asta îmi lipsește mie, o consecvență. Nu scriu zilnic și cred că asta e o problemă, pentru că dacă aș scrie zilnic mi-aș face o rutină și lucrurile ar merge mult mai bine. Mi-ar plăcea să iasă un produs finit. Încă un copil mi-ar plăcea, dar să fie o carte. 

Cea mai faină chestie în viață care se poate întâmpla e aia să ajungi la un moment dat să ai o meserie care să-ți placă. Care să-ți placă! Să o faci cu drag, să încerci să aduci îmbunătățiri, să zâmbești când ești la muncă, știi? Deci, este perfect. Dacă îți place ceea ce faci, se și vede, ai și roade și nu știu, e minunat. Mă gândesc că toți ar trebui să ne aducem cumva aportul, să contribuim cu ceva. Mi se pare foarte important, pentru că ăsta e mesajul pe care aș vrea să-l transmit fetelor mele fără să le zic, doar să-l vadă.

Pasiunea Magdalenei e radiantă și asta pentru că și-a descoperit acel ceva care îi aduce fericire, împlinire și energie. Activitatea ei poate fi urmărită pe Instagram aici, unde postează imagini de la biroul său suspendat și momente din viața ei din Brașov.