Nu știu pentru voi cum e, însă pentru mine filmele care au la bază un personaj pasionat (pardon, obsedat) de meseria lui/ei sunt precum nectarul de ambrozie pentru zeii greci. Ador să văd personaje care trec de limita umanului cu scopul de a-și atinge obiectivele, de a ajunge pe culmi ce nu au fost măcar cunoscute de alții. Mă ambiționează să dau tot ce am mai bun din mine, aducându-mi aminte în același timp că există o linie fragilă între a atinge reușita și a-ți asigura distrugerea. Iar, în cazul în care te găsești în aceeași situație sau simți că ai avea nevoie de o sursă bună de ambiție, filmele următoare sunt pentru tine.
Black Swan de Darren Aronofsky
În rolul principal se află Nina, jucată de Natalie Portman, o balerină care își dorește să exceleze în lumea dansului artistic, ajungând să aibă rolul lebei negre în bine cunoscutul spectacol de balet „Lacul lebedelor”. Dorința de a ajunge cea mai bună dintre cele mai bune balerine, în combinație cu o doză bună de psihoză, face ca lucrurile să o ia razna în lumea Ninei. Mai adaugă și un coregraf cu tendințe de agresor, interpretat de Vincent Cassel și o colegă nouă, incredibil de talentată și de focoasă jucată de Mila Kunis și ai rețeta perfectă pentru ca teama de eșec din mintea Ninei să o copleșească și să o determine să ia decizii cel puțin controversate.
I, Tonya de Craig Gillespie
Până să văd recent filmul ăsta, Margot Robbie însemna pentru mine trei lucruri: tipa sexy care ajunge cu DiCaprio în The Wolf of Wall Street, singurul motiv pentru care m-am uitat la ambele Suicide Squad și Birds of Pray și păpușa Barbie din filmul, păi, Barbie. După filmul ăsta, pot spune că Margot Robbie este cu siguranță mai mult decât o față frumoasă, ci și o actriță care știe să șocheze. În I, Tonya, ea joacă rolul Tonyei Harding, fostă campioană mondială la patinaj artistic din partea americii și prima din țara ei care a executat un triplu axel într-o competiție oficială. Povestea este bazată pe fapte reale și arată declinul patinatoarei în carieră și greutățile prin care a trecut în viață, astfel încât să ajungă la faima și reputația sa. Controversele sunt la ordinea zilei în film, întrucât este expus și atacul asupra principalei sale rivale din lumea patinajului, pentru a reprezenta Statele Unite la campionatul mondial, atac despre care nu se știe cu siguranță dacă Tonya a avut legătură directă sau nu. De asemenea, românașul nostru Sebastian Stan joacă rolul soțului ei, pe Jeff, personaj ce va amplifica suferința din viața Tonyei, alături de mama sa, LaVona Goldeng, interpretată de Allison Janney, care arată total schimbată în film, față de aspectul ei obișnuit.
Whiplash de Damien Chazelle
După ce am văzut filmul ăsta de vreo patru ori, pot spune că replica „Not quite my tempo” mi-a rămas întipărită în creier precum un tatuaj care să-mi aducă aminte că mereu este loc de perfecționare. Miles Teller joacă rolul lui Andrew, un toboșar student la cel mai bun conservator din Statele Unite, care nu își dorește să fie un simplu toboșar, ci toboșarul. Acesta îl întâlnește pe profesorul și dirijorul Terence Fletcher, care îl primește pe Andrew în trupa sa. Însă, entuziasmul lui Andrew pentru avansarea în carieră se va risipi repede, când va realiza că metodele de predare ale lui Fletcher nu sunt tocmai ortodoxe. Să spunem doar că aruncatul de obiecte spre muzicieni din trupă și replici de tipul „nu există două cuvinte mai dăunătoare în limba engleză decât good job” nu îi fac reclamă bună dirijorului nostru. Însă, filmul ăsta este despre mult mai mult decât un tip pasionat de cântatul la tobe sau un profesor cu accese bolnave de furie. Este un film în care s-a pus pasiune și dorința de a expune într-un cadru cât mai simetric cu putință ideea că muzica jazz poate contura în continuare cadrul perfect pentru o poveste intrigantă, care te ține lipit de ecran până la ultimul strop de transpirație care curge de pe fruntea lui Andrew în timp ce cântă din toată inima.
The Queen’s Gambit de Scott Frank
Da, da, știu că nu este un film, însă serialul ăsta își merită locul aici, în lista artiștilor obsesivi. Serialul ăsta, că sună clișeic sau nu, dar mi-a readus aminte cât de mișto este să te joci șah! Are pur și simplu loc o acumulare de anxietate în fața mutărilor ce urmează să aibă loc și declanșarea extazului, sau a agoniei, în funcție de rezultatul avut. Iar o parte din redobândirea acestei plăceri i se datorează lui Beth Harmon, protagonista serialului, jucată de către grațioasa Anya Taylor-Joy. Pe parcursul celor șapte episoade ne este relatată povestea sa, cum de la o mică orfană ajunge ușor, ușor să descopere o pasiune arzătoare în jocul de șah și ajunge să aibă parte de oponenți din ce în ce mai picepuți. Șahul este elementul în jurul căruia gravitează idilele romantice, abuzul de alcool și medicamente, relațiile toxice în familie și multe alte teme mai mult sau mai puțin actuale zilelor noastre.
Tár de Todd Field
Cate Blanchett este o zeiță pentru felul în care joacă în filmul ăsta! Lydia Tár este personajul pe care îl interpretează, unul dintre cei mai buni compozitori-dirijori în viață și prima femeie care să conducă o mare orchestră germană. Filmul ăsta te transpune în mintea Lydiei, de parcă tu ești cel care simte fiecare vas de sânge care trece prin venele ei, în timp ce își dirijează orchestra. În dorința ei de autoperfecționare, Lydia ajunge să se confrunte cu fantomele trecutului, care ajung să o bântuie în ceea ce privește cel mai de preț lucru al său: cariera ei. Este, cu siguranță, un film cel puțin controversat, și cu un final care lasă loc de interpretare, însă care cu certitudine ilustrează declinul vieții dirijoarei.
Am lăsat la finalul filmul emblemă al tuturor fashionistelor din lumea asta și pe care, recunosc, îl revăd în fiecare an cu religiozitate. Este o capodoperă în ceea ce privește portretizarea lumii modei și a felului în care acest univers este perceput de pasionații săi. În mare, urmărim povestea Andrei Sachs, interpretată de zeița tinereții Anne Hathaway, o jurnalistă care ajunge să aibă un loc de muncă la populara revistă de fashion Runway. Dar, nu are un simplu job, ci este chiar secretara directorului creativ din spatele revistei, Miranda Priestly, jucată de cea care cu siguranță fură lumina reflectoarelor în acest film, și anume inegalabila Meryl Streep. Încă de la începutul filmului, poți observa felul în care Miranda este văzută ca o ființă divină de către angajați ei, de parcă ea ar fi cea care a decis să îi îmbrace pe primii oameni cu frunze. Pe parcurs, observi motivele pentru care ea ocupă poziția de director creativ al Runway: de la atenția la detalii fine, la sacrificiile pe care este dispusă să le facă pentru a-și păstra gloria și faima. Miranda Priestly nu este un personaj obsedat de industria modei, ci este industria modei.
