„Antisocial” are la bază un caz cât se poate de real, petrecut nu de mult timp la Cluj. Un grup de liceeni a caricaturizat profesorii pe un grup privat de Facebook, iar asta a scandalizat peste masura pe toata lumea. Unul dintre profesori a aflat iar apoi, bineînțeles, a cerut exmatricularea. Specactolul ridică un set de probleme despre care, pot băga mâna în foc, la un moment dat și ție ți-au trecut prin cap fie vag și fugitiv, fie plin de indignare. E vina elevilor care au râs de niște bieți oameni care, vorba aia, doar încercau să-și facă meseria sau e vorba despre frustrări înzecite și refulate care s-au răsturnat cu inerția unui vas plin până la refuz?
Spectacolul debutează direct cu intriga, cu elevii responsabili așezați în jurul unei mese, încercând să găsească o soluție să nu fie exmatriculați. Elevi din contexte sociale diferite, ajunși prin diverse mijloace la un așa zis „liceu de prestigiu”, cu motivații diferite în spatele raționamentului. Pe fiecare îi unește disperarea de a nu fi exmatriculați și, mai presus de toate, de a nu ajunge la un liceu „prost”. Distincția asta între „liceu bun” / „liceu prost” este notorie și probabil și-a făcut apariția odată cu migrația omului din peșteră (sau ceva). Din câte am observat eu de-a lungul anilor, ceea ce arată nu este neapărat o discrepanță substanțială a calității studiilor, ci abilitatea „liceului bun” de a ascunde, cu măiestrie, gunoiul sub preș.
De cealaltă parte, profesorii sunt indignați peste măsură. Se cere exmatricularea sau scăderea notei la purtare celor care au dat like (???), se votează, se auto-compătimește. Și pentru ce? Pentru că niște elevi și-au permis să aibă păreri în afara unei sfere elogioase? Pentru ce închidem ochii după atâtea cazuri de umilințe publice venind dinspre partea corectă a catedrei? Dar este ieșit din cale de scandalos când pielea lui e la bătaie. Acești elevi lipsiți de scrupule ar fi trebuit să fie pregătiți să sufere consecințe nefaste când au decis să se joace cu imaginea tovarășilor… pardon, domnilor profesori. Totuși, faptul că atâția alți elevi au intrat în grupul de Facebook, au citit glumele, au râs, au dat like și tot tacâmul, nu înseamnă decât că tactica de a te impune prin frică nu funcționează. Respectul nu îl poți porunci nimănui, un lucru pe care îngrijorător de mulți profesori nu îl înțeleg. Ți se va spune doar în față ce vrei să auzi pentru că nu lași nimănui altă alternativă. Iar „vina” nu este a celor care au făcut grupul, ci a celor care au participat la această revoltă colectivă. Nu îi poți răpi cuiva dreptul fundamental la liberă exprimare ca apoi să fi indignat când încearcă să îl recapete prin alt mod. Dar cred că propice ar fi să punem mai întâi singura întrebare care își merită întâietatea: ce este respectul? Înseamnă a vorbi cu „dumneavoastră”? Înseamnă a-ți înclina jovial capul sau a-ți scoate pălăria asemenea unui burghez al secolului al XIX-lea? Înseamnă a da din cap aprobator indiferent de circumstanțe, a nu contrazice niciodată, a fi tăcut și obedient ca nu cumva să deranjezi? A-ți fi frică? Este respectul în relație de sinonimie cu frica sau pur și simplu un drept care ți se oferă din oficiu odată ce treci pragul unei vârste? Majoritatea profesorilor par să răspundă afirmativ, chiar dacă nu explicit, la întrebările de mai sus. Căci doar prin autoritatea asigurată de catalog se pot juca de-a Dumnezeul cu viitorul unor copii dacă, prin absurd, ar cuteza vreunul să îi contrarieze.
Bineînțeles, sunt și profesori care îți respectă drepturile (care au devenit, mai mult sau mai puțin un privilegiu), care mai presus de orice sunt oameni și nu doar aceste instanțe educaționale create parcă de inteligența artificială care bagă în tine cu lopata pagini întregi de Wikipedia. Însă, în general, ei sunt doar câteva exemple dintr-o mulțime necontenită de antiexemple.
Spectacolul s-a jucat la teatrul Metropolis, în colaborare cu Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti”, sub coordonarea actriței Emilia Bebu. Distribuția este alcătuită din elevii de la profilul de arta actorului al colegiului, Alessia Tofan, Alex Stroescu, Andrei Macovei, Daria Dumitrescu, Luminița Cercel, Mara Cîrstea, Sorin Niculescu și Vanesa Dogaru.
Ce-i drept, înainte să-l văd, nu aveam așteptări atât de mari știind că e un spectacol de liceu. Zic asta cu o desăvârșită înțelegere și lipsită complet de orice fel de aer pedant sau superior, a nu se înțelege greșit. Însă mă bucur că m-am înșelat. Tinerii joacă în planuri paralele rolurile elevilor, profesorilor și părinților. Un astfel de perspectivism este uneori greu de realizat și de dus la bun sfârșit și de către actori cu studii, deci cu atât mai mare mi-a fost surprinderea remarcând fluiditatea spectacolul, susținută și de mișcarea scenica realizată de Sandra Mavhima.
Într-adevăr, este un subiect care probabil a deranjat și va deranja mulți oameni o lungă bucată de vreme, însă este necesar să adresăm elefantul din încăpere. Căci atâta timp cât închidem ochi, întoarcem capul în direcția opusă și îndesăm tot gunoiul sub preș, nu va putea exista vreodată o schimbare reală.
