Ca gălățeancă mutată în Capitală pentru facultate, am constatat, la un calcul simplu, că anul acesta am petrecut mai multe zile în Craiova (17) decât în orașul meu natal (14). Nu am făcut asta pentru că nu aș vrea să îi văd mai des pe părinții mei, sau să îmi revăd prietenii rămași încă în Galați, ci pentru că, în 2024, cealaltă familie a mea a decis să se reunească în capitala Doljului. Contrar glumelor de pe Internet, nu, nu fac parte dintr-o mafie ai cărei membri se duelează cu săbii, ci din grupul restrâns al celor care trăiesc pentru a face artă. Căci, deși nu știam asta până de curând, Craiova chiar este locul în care oamenii de teatru se simt ca acasă.
Indiferent de cât de multe știau participanții despre cum funcționează Theatre Networking Talents, odată ajunși acolo, am primit cel mai bun rezumat la ceremonia de deschidere, de la însuși coordonatorul evenimentului, regizorul Bobi Pricop, care ne-a încurajat că acesta este locul destinat socializării, întâlnirii dintre artiștii din generații diferite și al creării de posibile conexiuni, atât profesionale (căci, până la urmă, cuvântul networking face parte din numele festivalului), cât și, de ce nu, a unora afective, de prietenie. Drept consecință, atmosfera a fost una cât se poate de amicală, și s-a simțit, în cel mai bun sens posibil, mai degrabă ca o tabără: petrecând câte 10 ore pe zi cu toții în teatru, se făceau glume, mâncam împreună ca într-un tablou refăcut după ,,Cina cea de taină”, aveam petreceri, ba chiar ne-am uitat și la meciul României pe terasă, în prima seară. Cred că singurul lucru care ne-a lipsit a fost un sleepover, tot în Teatrul Național. Totuși, în centrul atenției a rămas întotdeauna teatrul.
Miza cea mai mare, deși nu se aflau într-o competiție, au resimțit-o cei șase (număr în ton cu ediția la care TNT a ajuns în 2024) tineri regizori invitați să își prezinte spectacolele de licență sau disertație pe scenele Teatrului Național ,,Marin Sorescu”. În acest moment nu îmi pot imagina o emoție mai puternică și mai frumoasă decât cea pe care ei trebuie să o fi resimțit: să faci schimb de ,,funcție” cu unii din cei mai mari oameni ai teatrului românesc din acest moment. După ce petreci 3, 4 sau cine mai știe câți ani în facultate, văzând, analizând, iubind spectacolele regizate de X sau Y să ajungi ca acești oameni să-ți fie public este, cu adevărat, o ocazie greu de egalat.
Ca parte din ,,publicul profesionist”, statisticile personale îmi arată că din șase spectacole de teatru pe care le văd, de regulă, pot spune că mi-au plăcut cu adevărat doar unul sau două. Totuși, media s-a schimbat odată ce, în cadrul TNT, patru dintre reprezentațiile showcase m-au făcut să râd, câteodată să plâng și să aplaud la final din toată inima. În ordinea numerelor de pe tricouri (a respectării programului evenimentului), primul a fost ,,Memoriile unui Lolo”, în regia lui Mark-Christopher Demeter, absolvent al Masteratului de Regie la Universitatea de Arte din Târgu Mureș, un spectacol despre anxietate, singurătate, depresie, îmbrăcate în forme care să le mascheze și să distreze; un proces de maturizare (sau poate că nu?) în care fiecare se poate regăsi. Astfel, cred că nu doar toți actorii au jucat pe rând un Lolo, ci și spectatorii. Disertația semnată de George Zamfir, ,,Auch!”, este o adaptare după textul ,,Tough” de George F. Walker, care, la o primă citire, poate să pară o piesă vulgară, exagerată, în care se înjură des, ca în viața reală. Totuși, regizorul a profitat la maxim de aceste defecte, transformând spectacolul într-o lecție de educație sexuală, care mai în glumă, mai în serios, se folosește de statistici și date reale. Căci, în general, ce nu vorbim la școală aratăm în teatru. Problema unui nou început și puterea de a trece peste este subiectul principal din licența Rebecăi Crețu, ,,Lucruri mici și extraordinare”. Abordând o temă foarte des întâlnită printre adolescenți și adulți, dar văzută prin ochii unui copil de 8 ani, într-o manieră ludică, acesta este spectacolul care pe mine m-a emoționat cel mai tare, gândindu-mă mai târziu și la faptul că TNT-ul este, de asemenea, un lucru mic și extraordinar. Finalul ,,de forță” al evenimentului a fost dat de spectacolul ,,Afară în fața ușii”, în regia lui Alexandru Ianăși, o luptă între viață și moarte și o meditație asupra lucrurilor pentru care merită să trăiești.
Cred că fiecare dintre participanți a părăsit Craiova pe data de 6 iulie cu o doză de optimism. Uitându-te pretutindeni în jur, realizai că viitorul teatrului românesc este pe mâini bune și puteai doar să te bucuri că ai avut oportunitatea să îi cunoști pe tinerii care sunt deja artiști ,,mari”.
