În a doua zi de festival, parcă tot orașul s-a mai liniștit după haosul primei zile, care vine mereu cu multă adrenalină, transpirație și alergătură dintr-o parte în alta a Craiovei. Dar poate sună puțin ipocrit din partea mea să spun asta, pentru că vă scriu acum cu o cafea în față, în timp ce ceilalți participanți sunt deja în repetiții, iar organizatorii și voluntarii sunt băgați în priză de la 8 dimineața.
Totuși, chiar și cu ritmul ceva mai calm, orașul încă are energia aia specifică de festival. La fiecare masă auzi oameni discutând despre spectacolele de ieri, schimbând recomandări sau încercând să decidă la ce fug mai întâi în programul de azi. Craiova începe să funcționeze altfel în perioada asta. Mai puțin ca un oraș normal și mai mult ca un spațiu în care toată lumea trăiește câteva zile după programul teatrului.
Programul zilei merge într-o zonă mult mai fragmentată emoțional decât ieri. „HAMLET | TOILET”, montarea regizată de Yu Murai, promite un Shakespeare dus într-o zonă absurdă și claustrofobică, în timp ce „Ophelia-s”, construit de Nicole Mossoux pe concept și coregrafie proprie, pare să mute atenția spre fragilitate, corp și tot ce personajul Ofelia nu apucă niciodată să spună cu adevărat în textul original.
Iar după toate astea, seara se mută din nou în Shakespeare Village, locul care începe să devină centrul neoficial al festivalului după lăsarea întunericului. De data asta cu No Antidote, The Motans și DJ Camil, adică exact genul de combinație care promite că nimeni nu ajunge prea devreme la somn în Craiova zilele astea.
Are you afraid of a little bit of sh*t?
În programul zilei de azi intru direct cu „HAMLET | TOILET”, regizat de Yu Murai, o reinterpretare a lui Hamlet care mută tragedia într-o zonă absurdă și super corporală. Spectacolul vine din direcția companiei KPR / Kaimaku Pennant Race și propune un Shakespeare filtrat printr-un concept japonez destul de neașteptat, unde banalul și grotescul corpului devin limbaj teatral. Practic, în loc de un Hamlet clasic, ai un univers în care existența e filtrată prin gesturi, funcții ale corpului și un tip de umor care te scoate complet din zona de confort.
Când Ofelia își recuperează vocea
Imediat după, intru în „Ophelia-s”, concept și coregrafie Nicole Mossoux, un spectacol care recuperează figura Ofeliei din mai multe perspective și o transformă într-un corp colectiv, fragmentat, prins între memorie, imagine și proiecție. Dacă Hamlet-ul lui Murai merge spre absurd și visceral, „Ophelia-s” pare să mute totul într-o zonă mai poetică, dar la fel de neliniștitoare, în care feminitatea e mai degrabă o întrebare decât un răspuns.
Seara se închide în Shakespeare Village, unde No Antidote, The Motans și DJ Camil schimbă complet registrul. După două spectacole care merg în direcții destul de intense și conceptuale, spațiul de afară devine din nou locul în care festivalul respiră altfel, mai relaxat, mai haotic și mult mai social.
A doua zi de festival a mers mai puțin pe șocul vizual din prima seară și mai mult pe stări care rămân cu tine după ce ieși din sală. De la absurdul aproape sufocant din „HAMLET | TOILET” până la fragilitatea din „Ophelia-s”, ziua de azi a avut senzația ciudată că toate personajele încearcă să supraviețuiască propriei minți.
Iar când noaptea a mutat totul în Shakespeare Village, printre muzică, oameni și luminile de festival, contrastul a devenit și mai evident. Fix asta pare să facă ediția de anul ăsta atât de interesantă. Într-un moment ești prins într-un spectacol care te destabilizează complet, iar câteva ore mai târziu dansezi cu o bere în mână printre oameni care încă încearcă să proceseze ce au văzut.
