„Nu te grăbi să trăiești” – starea tinerilor ucraineni prin ochii unei refugiate, liceană în Ucraina și creator de conținut în Praga

„Nu te grăbi să trăiești” – îți amintești cât de des ai auzit asta de la părinți sau de la prieteni? Sfatul a devenit indispensabil pentru mulți tineri ucraineni după 24 februarie 2022. Aceștia nu s-au oprit nici măcar pentru o secundă, ci au început să lucreze în același timp în care studiau. Și și-au ajutat țara pe toate fronturile existente: informațional, militar și al voluntariatului. 

De ce au început tinerii ucraineni să trăiască în grabă? Răspunde Marjana Skrynnyk, o liceană de clasa a 11-a, din Zaporojie, Ucraina și creatoare de conținut în Praga, Cehia. 

Înainte și după 24 februarie 

Maryana, ce făceai înainte de războiul la scară largă?

Duceam o viață obișnuită în orașul meu natal, Zaporojie, cu școală, prieteni, hobby-uri și sport. Plănuisem deja unde aveam să-mi continui studiile după școală, dar nu luasem în considerare străinătatea. Eram implicată în jurnalism și teatru și voiam să-mi împac și studiile cu aceste domenii. 

Ce ai început să faci după?

Războiul și evacuarea în Cehia m-au forțat să încep o viață nouă. A fost foarte mult stres, dar sunt bucuroasă că am reușit să îmi păstrez hobby-urile din trecut și să le transform astăzi în muncă. Exceptând învățarea limbii cehe și terminarea școlii, am devenit parte din echipa ProUkraïnu, unde ajut pe partea de social media, cu resurse pentru ucrainenii din Cehia. 

Cum combini școala, munca și viața personală?

Este posibil să le combini, dar în cazul meu nu s-a întâmplat imediat. Nu am fost niciodată o fană  a unui program strict, deși acum încerc să mă țin de o rutină. Cel mai important lucru pe care l-am învățat este să negociez. De exemplu, profesorilor le explic că uneori nu am suficient timp, iar ei înțeleg situația și fac concesii. De asemenea, am înțeles că trebuie să îmi acord și timp pentru odihnă. Momentan, este dificil pentru mine să pun pe mute toate chat-urile deschise și să mă uit la filmul meu preferat. Știu că mulți oameni au problema asta, la fel ca mine neliniștea de a nu face nimic. Dar aceasta trebuie depășită, altfel burnoutul poate veni foarte repede. Iar eu încerc să îl evit. 

De ce este important pentru tine nu doar să continui să studiezi, dar să și muncești și să ajuți refugiații ucraineni?

După 24 februarie și după evacuare, am suferit de „complexul refugiatului” – atunci când te acuzi de faptul că deși ești safe, nu ești în orașul tău natal, care se află sub bombardamente. Apoi am început să manageriez rețelele sociale ale ProUkraïnu și feedback-ul de la refugiații ucraineni a început să apară imediat, cu recunoștință. Am realizat că este nevoie de mine să fac asta. În plus, am șansa să cunosc o țară nouă, cu legile sale, cu obiceiurile și cu limba ei – în același timp în care muncesc. Acesta este un mare plus pentru integrare.

Plănuiești să lucrezi în același ritm frenetic și în viitor?

Ritmul este nebun, dar sunt deja dependentă de el. Este o salvare pentru mine, într-o țară nouă. Fără muncă, tristețea apare imediat și încep să citesc și mai multe știri, dintre care nu toate sunt bune. Așa că, pentru moment, este mai ușor pentru mine să fac constant ceva. Nu plănuiesc să mă opresc, vreau doar să învăț cum să mă odihnesc complet. 

Cum ți-a afectat invazia rusească munca?

Pentru mine, înainte și după 24 februarie 2022 sunt două vieți diferite. Îmi amintesc că înainte de invazie căutam o oportunitate unde să-mi aplic skillurile și m-am alăturat mai multor grupuri de pe social media, care ofereau muncă creativă. Acum a apărut o astfel de oportunitate. Din păcate, în timpul războiului, dar viața nu se oprește nici măcar în astfel de condiții.  

Ce se întâmplă cu adevărat cu tinerii ucraineni? Răspunde psihologa ucraineană Anelia Bolekhan

Ce îi determină pe tinerii ucraineni să trăiască mai rapid?

Atunci când ne confruntăm cu moartea celor pe care îi iubim sau a cunoștințelor noastre, asociem cumva asta cu noi înșine. Suntem mult mai conștienți de propria mortalitate. Toată viața suntem bântuiți de conștientizarea mortalității și încercăm să scăpăm de ea. Această realizare cauzează teamă, care pe unii îi paralizează, în timp ce altora le oferă un elan de a trăi. 

Mulți copii și adolescenți au crescut mult mai devreme. Este o reacție adaptativă și chiar și atunci când suntem la 10.000 de kilometri de casă, dacă ne asociem cu o anumită națiune, mintea noastră colectivă se activează și ea. Este clar că mulți au sărit de la copilărie la maturitate și și-au pierdut un sentiment de siguranță. Ca să supraviețuiești, trebuie să devii adult.

Text tradus și adaptat: Roxana Stan

Ilustrațiile au fost realizate în cadrul proiectului „Gen, revistă”, sprijinit de Institutul Francez din România. Revista este un proiect al Forum Apulum, o asociație civică din Alba Iulia, creată cu scopul de a forma noi generații de cetățeni informați și implicați, puși pe schimbat lumea în bine.

Dacă vreți ca acest proiect să continue și tinerii să scrie, să deseneze și să fotografieze subiecte cu și despre ei, ne puteți sprijini printr-una dintre metodele de aici.