Zidul galben
Sport
Zidul galben

EURO 2024 este cea mai importantă competiție de fotbal din anul acesta. Turneul ce aduce față în față cele mai bune 24 de naționale europene a lansat deja câteva surprize, dar una dintre cele mai mari este cu siguranță prestația României. O națională care, înaintea preliminariilor, era sub țări precum Muntenegru sau Bosnia și HerțegovinaContinue reading „Zidul galben”

Vamos, România!
Sport
Vamos, România!

Românii au plecat masiv din țară, după intrarea în Uniunea Europeană. Pentru găsirea unui trai mai bun, oamenii au ales să treacă granițele țării și să meargă, în mare parte spre vest. Dacă mergi în țări precum Italia, Germania, Franța, Spania sau Anglia, este foarte puțin probabil să nu dai de un român.  Așa seContinue reading „Vamos, România!”

„Nu ne-a ieșit”, în meciul cu Irlanda de Nord
Tineri reporteri
„Nu ne-a ieșit”, în meciul cu Irlanda de Nord

În general, echipele naționale calificate la turnee finale aleg, în perioadele de pregătire, adversari cât mai similari cu cei cu care se vor duela în competițiile oficiale. Sau altfel, selecția adversarilor trebuie să respecte unul din următoarele principii: echipe puternice, ca să se poată testa valoarea, ori echipe slabe, unde să se poată testa jucători,Continue reading „„Nu ne-a ieșit”, în meciul cu Irlanda de Nord”

Război și fotbal
Sport
Război și fotbal

Poate fi doar un joc pentru unii, dar pentru alții este limita dintre viață și moarte. Și poate chiar mai mult. În aceste cazuri a fost mai mult decât un joc pentru anumite țări. A fost factorul declanșator.  Ce pornește un război? Dar ce îl oprește? Un răspuns pentru ambele întrebări ar putea fi fotbalul.Continue reading „Război și fotbal”

Magia campionilor
ArticoleSport
Magia campionilor

Săptămâna aceasta, marți și miercuri, a avut loc etapa a 4-a din grupele Ligii Campionilor, iar spectacolul nu a întârziat să apară atât în teren, cât și în tribune. Cele mai bune echipe din Europa s-au înfruntat pentru a obține puncte vitale în cursa lor de a deveni campionii Europei la nivel de club.  ÎnContinue reading „Magia campionilor”

INTERVIU | „Am avut 15 meciuri în România, 15 posibilități de a trăi  bucuria unui spectacol sportiv“
Fotbal Special U-21
INTERVIU | „Am avut 15 meciuri în România, 15 posibilități de a trăi  bucuria unui spectacol sportiv“

La un eveniment de anvergura Campionatului European de Fotbal U21, comunicarea este una dintre cele mai importante responsabilități. Modul în care ajunge informația la public este esențial, mai ales când vorbim de evenimentele din sport,  făcute în jurul suporterilor.  Pentru ca oamenii să vină la stadion sau la sala polivalentă, trebuie să afle de evenimenteContinue reading „INTERVIU | „Am avut 15 meciuri în România, 15 posibilități de a trăi  bucuria unui spectacol sportiv“”

INTERVIU | „Fotbalul unește oamenii, indiferent de culoare, etnie, naționalitate”
Fotbal Special U-21
INTERVIU | „Fotbalul unește oamenii, indiferent de culoare, etnie, naționalitate”

Munca de organizare pentru Campionatul European de Fotbal U21 a început cu multe luni înainte de primul fluier de start al arbitrului. Una dintre cele mai mari provocări a fost ca turneul final care se desfășoară în România și Georgia să ajungă la cât mai mulți suporteri care să vină pe stadion să-și susțină favoritele. Continue reading „INTERVIU | „Fotbalul unește oamenii, indiferent de culoare, etnie, naționalitate””

INTERVIU | 280 de voluntari pe cele patru stadioane din România de la EURO U21
Fotbal Special U-21
INTERVIU | 280 de voluntari pe cele patru stadioane din România de la EURO U21

Campionatul European de Fotbal U21 a presupus multă muncă de organizare din partea țărilor gazdă, România și Georgia.  Multe dintre lucrurile care au arătat bine la acest turneu final nu ar fi fost posibile fără implicarea voluntarilor, care au fost prezenți la stadioane în fiecare zi de meci, dar și în zilele de dinainte deContinue reading „INTERVIU | 280 de voluntari pe cele patru stadioane din România de la EURO U21”

INTERVIU | Din vestiarul echipelor de la EURO U21: au cerut terenuri de calitate și exclusivitate la hotel
Fotbal Special U-21
INTERVIU | Din vestiarul echipelor de la EURO U21: au cerut terenuri de calitate și exclusivitate la hotel

România și Georgia sunt gazdele Campionatului European de Fotbal U21 din acest an. În ultimele săptămâni, jucătorii a șapte echipe din străinătate s-au antrenat, au mâncat și au dormit la noi în țară.  Printre aceste echipe s-au numărat și Franța, Spania, Italia, Elveția, toate cotate cu șanse mari la câștigarea turneului. Practic, românii au avutContinue reading „INTERVIU | Din vestiarul echipelor de la EURO U21: au cerut terenuri de calitate și exclusivitate la hotel”