,,Dacă ai putea alege să îți ștergi din memorie toate amintirile dureroase, ai face-o? Dar dacă asta ar însemna să ștergi și cele mai frumoase amintiri, ai mai face-o? […] O călătorie incredibilă, presărată cu umor și suspans, o poveste de iubire intensă ce transcende limitele de timp și de spațiu. Cât de mult ești în stare să lupți pentru iubire? […]” – aceasta este doar o parte din descrierea care îi întâmpină pe curioșii dispuși să aloce timp pentru a descoperi varianta teatrală a filmului Strălucirea eternă a minții neprihănite (2004).
Spectacolul, o producție marca The Creative Moustache și găzduit de Teatrul Național din București, este o altfel de interpretare a uneia dintre cele mai îndrăgite și memorabile povești de dragoste din istoria cinematografiei. Se află sub regia Monicăi Pop, avându-i în rolurile principale pe soții Andreea și Axel Moustache. Scenariul îi aparține Danielei Banciu, care s-a ocupat, de asemenea, de materialul video, alături de Imelda Manu și Constantin Simion. Vocile din fundal pe care aveți șansa să le auziți aparțin Teodorei Calagiu Garofil, lui Adrian Nour și lui Vlad Logigan. Premiera a avut loc pe 29 aprilie 2024 în Sala Atelier a Teatrului Național București și a avut succes, fiind jucată de mai multe ori de atunci.
Prea multe detalii, huh? Propun să descoperim ce face acest spectacol cu adevărat savuros. Să o luăm cu începutul, zic (and I mean it). Nu departe de Piața Universității, înconjurat de agitația străzii, își face loc TNB – chiar în miezul vieții artistice bucureștene. Am inima deschisă ori de câte ori merg acolo. Armonia care se împrăștie în atmosferă, stilul galant și liniștea dinaintea începerii piesei – dacă ai ajuns să citești acest articol, sigur știi despre ce vorbesc. Remember Me este una dintre primele piese de teatru la care am avut ocazia să particip. Dacă a fost cum mă așteptam? Păi, tocmai. A fost cu mult mai bine.
Odată ce luminile s-au stins, scena a devenit o amintire. Fragmente disparate – proiecțiile care se derulau ca niște secvențe de trecut, iar nisipul presărat pe podea a adus cu el senzația mării – un trecut care nu poate fi șters. Nu din inimă, cel puțin (și cred că Clementine și Joel ar fi de acord cu mine). Luminile curgeau lent și au reușit să amplifice intimitatea poveștii. Am simțit că această simplitate nu e deloc întâmplătoare: regia mizează pe senzația că povestea nu se derulează doar în fața ta, ci chiar în mintea ta. Ca spectator, am devenit martor al unui proces interior atât de fragil și intens. Într-un limbaj mai puțin pompos: a fost aproape ca un vis. Regia Monicăi Pop a făcut povestea ușor de urmărit. A păstrat iubirea și durerea personajelor la fel de intense. A jonglat, totuși, cu momentele calme și bruște – element cheie – zero monotonie. Protagoniștii, Andreea și Axel, nu doar joacă un cuplu, ci trăiesc unul pe scenă. Fiecare gest, fiecare privire, toate pline de afecțiune, au dat spectacolului o energie vie. Unul dintre momentele cele mai puternice a fost scena în care tensiunea dintre personaje a ajuns la apogeu. Și-au dat seama că iubirea nu e doar un joc între minte și inimă. A fost prea târziu? Ei au decis asta.
Dar destul cu părerile mele. Protagonista, Andreea Moustache, a fost de acord să răspundă câtorva întrebări. Cititorule, fă-te comod și hai să descoperim frumusețea spectacolului chiar prin ochii ei. Răspunsuri? – mai curând fragmente de suflet.
Silvia C.: Cum v-ați pregătit rolul și ce provocări ați întâmpinat interpretând personajul Clementine?
Andreea M.: Pregătirea rolului Clementine a însemnat să mă scufund atât în lumini, cât și în umbre: în bucurii pe care le-am iubit, dar și în dureri pe care le-am strâns în mine. Am revăzut filmul original, am avut discuții lungi cu regizoarea Monica Pop și am încercat să înțeleg ce înseamnă să fii aceeași, dar diferită. Provocarea cea mai mare a fost să o fac pe Clementine credibilă: să fie veselă, dar cu o durere ascunsă; impulsivă, dar vulnerabilă; colorată, dar nu caricaturală. Și pe de altă parte să fie a mea. Cea mai dificilă parte însă a fost să îmbinăm jocul actoricesc cu universul vizual și sonor extrem de bogat al spectacolului: sunetele care îmbogățesc fondul sonor, multitudinea de proiecții și situațiile de lumini. Totul presupune un sincron impecabil între muzică, lumini, mișcare scenică, interpretare, repere vizuale și imagini video pentru a reda această fugă prin amintirile lui Joel. Este un dans continuu între arte, în care fiecare secundă contează.
Ce mesaj sau emoție v-ați dorit să transmiteți publicului prin acest spectacol?
Mi-am dorit ca publicul să simtă cât de fragilă și, în același timp, cât de prețioasă este memoria noastră emoțională. Toți avem momente pe care am vrea să le uităm, dar și clipe pe care am da orice să le păstrăm. Prin Clementine, am vrut să transmit ideea că dragostea, oricât de complicată ar fi, merită trăită și păstrată în noi, chiar și atunci când doare.
Care a fost cel mai haotic sau amuzant moment din culise în timpul repetițiilor sau reprezentațiilor?
Au fost multe! Dar poate cel mai haotic a fost la început, când încercam să ne sincronizăm cu proiecțiile și cu luminile. Era ca un puzzle care se tot schimba de la o repetiție la alta. Țin minte o scenă în care trebuia să intru pe muzică, dar am intrat prea repede și am rămas… singură, în întuneric. A fost un moment bun să învățăm că spectacolul acesta se bazează pe o încredere totală în echipă.
Ce ați spune unui spectator care încă nu a văzut spectacolul, pentru a-i stârni curiozitatea?
Aș întreba: Cum ar fi dacă cea mai mare iubire sau cea mai dureroasă amintire a ta ar fi ștearsă din memorie? Dacă întrebarea asta te pune pe gânduri, atunci Remember Me este pentru tine. E o călătorie prin iubire, uitare și dorința de a păstra ceea ce contează cu adevărat. Nu promitem răspunsuri simple, dar garantăm emoții care rămân.
La final, Remember Me te prinde complet. Nu e doar un spectacol, ci o experiență. E genul de spectacol care rămâne cu tine mult timp după ce luminile se sting și merită cu siguranță o vizită la TNB, iar următoarea reprezentație va avea loc pe 27 aprilie, începând cu ora 18:30 în sala Atelier.
