Ce-o să faci când te părăsesc?
Când ieși dintr-o relație toxică se simte ca dracu’, mai ales pentru cel care decide să plece. Poate să plece brusc, își ia un sac de haine și părăsește casa în care locuiți deja de-o veșnicie, sau alege să te lase în cele mai neașteptate momente, până și de pe ringul de dans.
Azi vorbim despre noua piesă a celor de la Dimitri’s Bats, WTGD, care fix asta are subiect principal – perspectiva unui om care vrea să iasă dintr-o relație toxică și a luat decizia să plece.
În iunie a fost lansată piesa și a apărut pe toate platformele cât s-o găsești, însă recomandarea mea e să te bucuri și de videoclipul de pe YouTube.
La Expirat, în București, am stat de vorbă și cu o parte dintre membri trupei Dimitri’s Bats cât să înțelegem mai bine și piesa, dar și videoclipul, după care am așteptat timidă momentul concertului. Era prima dată când îi vedeam live, și la fel și pe Armand Popa care era în deschidere. Știam câteva melodii de la ei, dar mereu i-am asociat cu artiști străini, pentru că stilul pieselor lor sunt ceva ce nu prea vezi în România – și mai cântă și exclusiv în engleză. Deci eram entuziasmată să văd dacă aveam să fiu dezamăgită sau uluită. Chiar după ce am postat un story mi-a răspuns cineva spunându-mi că nu știa că au concerte în România, că a crezut că sunt străini. A fost o confirmare că își fac bine treaba.
Dorința lor a fost și să-și permită, fix pentru că piesele lor sunt în engleză, să cânte și în străinătate. Și au făcut-o – au cântat la Juwenalia Student Festival (în Polonia), Tallinn Music Week (în Estonia) și BuSH Budapesta (în Ungaria) – și au deschis concertul The 1975, când au venit în România. Adevărat este că să scrii în română îți poate oferi o lejeritate, dar cert e că unele lucruri sună mai bine în engleză. Și lor le vine mai natural.
Ca să începem cu începutul legat de concert și cum a decurs el în totalitate ca experiență, în deschidere l-au avut pe Armand Popa. Și când a venit el să cânte, trebuia să te prinzi. Nu erau oamenii în sală, și ușor-ușor s-au strâns. Nici nu aveai cum ca artist, îmi imaginez, să-i strigi să vină Vedeți că încep concertul. Oricum, mi-a plăcut să-l văd live. Îl știam pe Armand de pe Instagram, și știu că și la el am verificat dacă e artist român just in case, chiar dacă numele îl dă de gol.
Foto: Vladimir Pogonariu
Adesea îmi ziceam că e foarte simpatic pentru că spunea după fiecare piesă câte un Mulțumesc așa timid, dar se ducea toată timiditatea când începea altă melodie pentru că avea niște mișcări corporale foarte pronunțate, specifice. L-aș putea recunoaște doar după ele. Și ce mi se mai părea tare era că, deși nu exista foarte multă interacțiune pe scenă, ca artiști între ei, toți îl priveau pe Armand cu un soi de admirație, sau cu un Hai s-o facem și pe asta și să ne bucurăm împreună de reușită.
Concluzia deschiderii e că a fost bine aleasă trupa. Era vibe-ul care trebuia să te introducă într-un soi de transă cât să te pregătești de dansat și cântat – melodii indie cu unele tente mai rock, un timbru ușor răgușit care te farmecă. Pot spune că Armand Popa are mult potențial, și mă bucur că l-am auzit cântând. Recomand de la el Alone de ascultat în căști și când mergi pe stradă, și când citești, și când doar te relaxezi.
Se făcuse deja foarte cald în sală, și oamenii îi așteptau pe Dimitri’s Bats. Până să intre ei pe scenă m-am mai plimbat prin jur. Și m-a bucurat să văd că piesele de decor erau foarte bine pusă la punct. Am găsit microfonul cu o ghirlandă de globulețe disco, un craniu decorat cu oglinzi (cum vedeți și în imagine) și alte globuri disco agățate de instrumente sau oricunde puteai să te uiți. Poate nu are sens să vezi asta inițial, mai ales dacă nu i-ai mai văzut concertând, sau poate spui că asta e atitudinea lor mai funky așa, habar n-am, dar eu mă așteptam la ceva foarte disco, tocmai datorită decorului.
Foto: Daria Oglan
Intrarea trupei a fost foarte bună. Știai ce urmează și te hype-uia. Oamenii imediat au venit lângă scenă, aproape de artiști, și mi s-a părut foarte cute. Și de la primele piese știai că ești unde trebuie, pentru că te simțeai parte din peisaj. Am spus, n-am mai fost la ei, dar să auzi toți oamenii din jur cântând, să-i vezi cum dansează așa în pătrățica lor, cum se uită unii la alții și cântă împreună, chiar dacă nu se cunosc, te făcea de acolo. Foarte tare mi s-a părut că publicul avea tupeu să vorbească cu membri trupei. N-a fost nicio interacțiune din aia cringe, că artiștii vorbeau cu noi, și noi cu ei, dar nu plictisitor. Toți râdeam, nu era prea mult, să spui Cât mai are și ăsta de vorbit, vreau să cânte. Pe melodia She toți oamenii au știut când e de aplaudat, fără să vină Radu (vocalistul) să arate publicului ce are de făcut. Cei din sală au făcut și un soi de joc – la ceva timp, între piese, țipa Bine, basista!, de exemplu, după care către fiecare membru a trupei. Și de fiecare dată se râdea.
Foto: Vladimir Pogonariu
La un moment dat au existat niște probleme tehnice pe care le puteai sesiza. Erau evidente, dar niciodată n-am văzut intervenții mai bune de pe scenă care să le mascheze. De obicei trupa alege să le ignore, să facă semne sunetiștilor, și aia e, se remediază din mers. Aici s-a stat iarăși la vorbă, foarte fun. Fiecare din trupă știa când să intervină și ce să zică, și era mai degrabă amuzant, nu te deranja că s-a întrerupt momentul artistic. Fiecare se completa pe celălalt pe scenă, și tu din public îi ajuta-i, fără să-ți dai seama. Foarte natural totul.
Concertul de la cap la coadă a fost gândit, și s-a simțit muncit. Totul foarte complex, și ce m-a bucurat pe mine, ca novice în de-ale Dimitri’s Bats, era că, o să râdeți de mine, dar m-a bucurat să văd în vizualurile pregătite pentru fundal, versurile pieselor. Una că și citindu-le le puteam interpreta mai pentru sufletul meu, dar mă trezeam și cântând. Și nu mă așteptam să fac asta și să nu-mi dau seama. Jocurile de lumini care să completeze vizualurile, și interacțiunile și dansul artiștilor, au prins publicul.
Simt și că am fost poate cam implicată emoțional. M-am regăsit în ipostaza în care am plâns la Heavy pentru că se crease o atmosferă, nu romantică musai, ci mai degrabă aș zice că mi-am revizualizat niște scenarii din viață, și aia am fost. Vă doresc să trăiți asta.
Când a venit momentul să fie cântată piesa WYGD care în acea seară a fost lansată și ea, dar și videoclipul, s-a adus pe scenă invitatul special – Doamna Bilă, cum au spus membri trupei. Ea e, practic, fața piesei, personajul la care te gândești când asculți melodia. Ca să ai o imagine. Acum deci toate globurile disco aveau sens, pentru că personajul nostru avea un glob disco pe cap, și era tot îmbrăcat într-un costum lucios argintiu. Clar, nu vedea, așa că a fost nevoit Radu să o aducă din backstage. Și toată piesa, Doamna Bilă a dansat coregrafia piesei pe scenă, în timp ce se vedea pe fundal videoclipul melodiei. Uneori, fără să-și dea seama, se sincroniza vizualul cu personajul de pe scenă pentru că erau aceleași mișcări, și era sincer hilar.
În tot acest timp, Radu se uita cu grijă să nu cadă Doamna Bilă de pe scenă, și mai chicotea din când în când – și nu cât să strice piesa – că nu se putea abține. Era foarte drăguț de privit tot momentul.
Foto: Vladimir Pogonariu
Chiar dacă nu știa publicul piesa, a acceptat-o foarte bine. S-a și dansat, și pentru că te prinde, tocmai că începeai și să cânți refrenul – o combinație de pop cu disco – plus cu un final pe care trebuie să-l descoperi singur. Finalul ăsta, pentru că e făcut just for the fun of it cum au spus membri trupei, nu pot să-l descriu. Tot ce pot să spun e că, personal, simt că e parte din peisajul WYGD.
Pentru fun facts despre conceperea acestei melodii și a videoclipului, trebuie să arunci un ochi și în profilul lor de Instagram. O să-l găsești la un moment dat pe Radu cum descompune disco ball-ul pentru a-l tăia să-i încapă capul Doamnei Bilă, sau poți să mai vezi și oamenii cum se opreau în cadrele de la filmare, pentru că voiau să prindă și ei momentele din mașini sau de pe bicicletă (a fost un domn care livra mâncare și s-a oprit și el).
Vă las să interpretați și să simțiți singuri versurile noului single. Eu am îmbrățișat acest concert pentru că nu mă așteptam să fiu așa impresionată, mai ales pentru că i-am văzut pentru prima dată pe cei de la Dimitri’s Bats. Iar dacă te numeri printre cei care credeau că ei sunt străini și aveai emoții că n-o să ai unde să-i vezi, te anunț că urmează să concerteze la Festivalul DWMT La Conac, în perioada 7-8 septembrie la sud de București.
