Spotify Wrapped este doar o simplă recapitulare a tuturor pieselor pe care le-ai ascultat pe parcursul anului, prezentate sub formă de ,,slide-uri”. Spotify analizează gusturile tale muzicale, formatul fiind asemănător cu niște story-uri pe Instagram, arătând genurile care au predominant, artiștii și piesele, fiecare dintre noi având propriul lui Top 5. Colectarea datelor se oprește undeva la sfârșitul lunii octombrie, iar ,,rezultatele” apar în ultimele zile din noiembrie sau primele din decembrie.
Anul acesta, pe 30 noiembrie, Spotify a afișat selecția pentru cei care folosesc aplicația, iar noi am putut afla câte minute am petrecut ascultând muzică pe Spotify, câte piese am ascultat, care a fost melodia cea mai frecvent redată și alte informații muzicale. Și alte aplicații de streaming, cum ar fi Apple Music, au avut propriul wrapp.
Cei care produc muzica au și o selecție personalizată care le permite să vadă în câte țări au fost piesele lor ascultate, de câți oameni și pentru câte ore.
La finalul imaginilor cu toții suntem invitați să dăm share acestora, Spotify Wrapped fiind și o campanie de marketing. Ceea ce rezultă în sute de story-uri, și sunt destul de sigură că ai văzut și tu măcar unul, fie de la vreun prieten, coleg sau artistul preferat.
Deși entuziasmul pentru acest ,,eveniment” variază de la persoană la persoană, în general utilizatorii platformei de streaming așteaptă cu nerăbdare să vadă ce au ascultat pe parcursul anului.
Chiar dacă ne mândrim că am făcut parte din top 0.01% ascultători al artistului X sau ne plângem că în Top 5 se regăsește o piesă asupra căreia am fost hiperfixați aproximativ o lună, iar apoi am abandonat-o, trebuie să vedem și partea mai puțin distractivă a acestor date colectate de către Spotify. The Guardian, a criticat destul de dur Spotify pentru această selecție anuală deoarece reprezintă un fel de spionaj activ asupra utilizatorilor, amintindu-ne cât de multe date despre noi sunt prelucrate de aplicațiile pe care le folosim, iar în unele cazuri informațiile personale depășesc muzica pe care o ascultăm. Alexis Petridis, criticul pop al The Guardian, a afirmat că Spotify Wrapped este ,,înfiorător, lipsit de sens și arată doar cât de multe date despre noi sunt deținute de marile companii de Tech”.
În 2023 Spotify Wrapped a putut fi vizualizat și de pe web, însă site-ul a avut niște probleme fiind inaccesibil pentru multe persoane. Alte noutăți ale selecției anuale au fost faptul că ai putut vedea în ce zonă a lumii te potrivești în funcție de muzica pe care ai ascultat-o și că ți s-a atribuit un anumit personaj după modul cum ai ascultat muzică, printre care și Alchimistul, Colecționarul sau Vampirul.