Pe 19 martie ne vedem la Teatrul Stela Popescu! Gabriel Sandu revine în această lună cu o nouă reprezentație a spectacolului „Moarte la teatrul de revistă”. Eu l-am văzut pentru prima dată anul trecut, la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. A fost și primul spectacol pe care l-am văzut în ediția respectivă a festivalului, iar startul nu putea fi mai reușit.
Alegerea a fost motivată atât de relevanța tematicii, cât și de promisiunea unei forme scenice care îmbină tradiția cu limbajele teatrale actuale.
Spectacolul urmărește un grup de artiști blocați într-un teatru amenințat cu dispariția, confruntați atât cu propria irelevanță, cât și cu o moarte misterioasă. Relevant pentru contextul cultural românesc actual, titlul Moartea teatrului de revistă (prima variantă propusă, în spectacol, de personajul care îl întruchipează pe regizor), transformat ulterior în Moarte la teatrul de revistă pentru un efect mai dramatic și pentru a evita o tentă peiorativă, poate fi interpretat ca o analogie a modului în care politica și deciziile luate de anumite autorități pot sufoca energia unei culturi care se zbate de mult timp să supraviețuiască.
Pătrundem în prima criză majoră a teatrului de revistă, provocată de lipsa banilor. În acest punct, directoarea (Irina Cărămizaru) se confruntă cu probleme financiare evidente: „Suntem într-o situație mai rea decât atunci când stătea teatrul ăsta să cadă peste noi, la propriu, și nu aveam bani să refac acoperișul./ Am mai mulți mașiniști decât artiști. Aș putea să-i dau afară, știi? […] dar nu pot.”
Problematica devine cu atât mai relevantă în contextul fragil în care funcționează multe inițiative culturale independente. În ultimii ani, numeroase festivaluri s-au confruntat cu dificultăți financiare, unele alegând să își suspende temporar activitatea, iar altele fiind nevoite să caute soluții alternative de finanțare. În același timp, discuțiile despre bugetele alocate culturii și despre sustenabilitatea instituțiilor publice rămân o temă constantă în spațiul cultural.
Aflăm că teatrul de revistă intră în declin pentru că nu mai reușește să țină pasul cu gusturile publicului de azi. O situație la care directoarea răspunde rapid, invitând un regizor de origine română (Vlad Crudu), prezentat însă ca un tânăr regizor berlinez cu perspective proaspete, format profesional într-una dintre cele mai inovatoare capitale europene în materie de teatru. Putem observa aici o temă a emigrării și o dublă negare identitară: pe de o parte, a identității naționale în prezent, iar pe de altă parte, a propriei identități queer, în perioada copilăriei și adolescenței.
Textul capătă profunzime prin problemele cu care se confruntă fiecare personaj, mai ales personajele feminine, care ies în evidență fie prin situații ușor de recunoscut, fie prin nuanțele personalității lor. Prin ele, spectacolul deschide și alte direcții de discuție, de la teme morale și psihologice până la preocupări legate de mediu.
O întâlnim pe actrița tânără (Elena Foriș), polivalentă și plină de energie, care aduce în discuție problema mediului, pornind de la o amintire puternică din copilărie. Personajul ei scoate la iveală nu doar gelozia dintre actrițe, ci și lupta cu propriile complexe și cu ostilitatea celor trecute de prima tinerețe. Directoarea teatrului (Irina Cărămizaru) este un alt personaj important, prinsă într-o mentalitate învechită care ajunge, fără să vrea, să își saboteze propriile încercări de a repune teatrul pe picioare. Avem și actrița talentată (Ana – Maria Ivan), dar constant marginalizată, o voce dublată de stigmatizarea provocată de religiozitatea excesivă.
În final, un personaj totemic (Cristina Danu), adus ca omagiu celebrei Stela Popescu, impresionează nu doar prin asemănarea fizică, ci și prin fidelitatea cu care o interpretează. Însă în spatele acestui gest stă o poveste tulburătoare: o maltratare psihică din partea mamei, care a deteriminat-o să-și reprime propria identitate în favoarea unei imitații obsesive, născute din fascinația maladivă față de figura Stelei Popescu.
Întâlnirea cu artiștii din sfera artelor vizuale, muzicale și video-grafice ne ajută să urmărim traseul multimedia al spectacolului. Este vorba despre un univers sonor aparte, creat de Andrei Dinescu și Viorel Andrinoiu, completat de melodii recognoscibile, specifice semnăturii regizorale a lui Gabriel Sandu. Costumele, semnate de Miruna Croitoru împreună cu Departamentul Modă UNArte, pot fi descrise, pe scurt, ca fiind… cu de toate. De la motive tradiționale românești, la influențe din moda berlineză, până la ținutele directoarei, înecate în disperarea grandilocvenței, justificând totuși problematica abordată, legată de lipsa fondurilor și nevoia de reciclare.
Într-un context cultural marcat de incertitudine, „Moarte la teatrul de revistă” devine nu doar un spectacol, ci un act de rezistență artistică. Printr-o dramaturgie stratificată și un discurs vizual eclectic, Gabriel Sandu propune o oglindă lucidă a unei lumi care se dezintegrează sub presiunea indiferenței și a limitărilor financiare. Dar, dincolo de temele sumbre și crizele personale sau instituționale, spectacolul reușește să redea speranța într-o formă de teatru capabilă să se reinventeze, să tulbure și să emoționeze.
Astfel, „Moarte la teatrul de revistă” nu doar că deschide o conversație necesară despre identitate, relevanță și supraviețuire artistică, ci și fixează tonul unui eveniment care, an de an, demonstrează că teatrul, oricât de aproape ar părea de moarte, nu încetează să pulseze în inima comunității.
